Apartament cu balcon

Îți place apartamentul fără balcon? Nici mie! Nici lui nevastă-mea, nici lui soacră-mea și nici lui fiică-mea. Nu ne place și pace! Cea mai încăpățânată e Nuți, nevastă-mea. Când i se pune pata o ține una și bună... Spune: să ne ferim de apartamentele fără balcon că aduc fulgere la furtună și cutremurele din Vrancea! Așa e ea, superstițioasă. Totuși, cu ajutorul balcoanelor, blocurile se echilibrează, au fason și apoi îți spun eu: în el poti face o grămadă de lucruri. Cum ar fi să-ți bei cafeaua dimineața sau să prepari un grătărel noaptea, când e vară și cald, iar vecinii au toate ferestrele deschise. Și acum o să mă întrebi în ce apartament locuiesc? Eram sigur! Apoi o să spui că la asta chiar nu te așteptai! Da, dom’le! Recunosc, locuiesc într-un apartament fără balcon. Na! Ești mulțumit? Dar să știi că-n compensație am boxă la subsol cu fereastră și ușa. Ce? Ce te uiți așa? Degeaba faci fața asta lungă, locuiesc împreună cu familia în cartierul semi-rezidențial Floreasca, iar aici unele apartamente au balcon, altele au boxă. Ne-am mutat acum o lună și să știi că am căutat destul până l-am găsit. Eram disperat, vândusem garsoniera și vizitam câte zece apartamente pe zi. Că timpul trecea și trebuia să eliberăm locuința. Și-n fiecare dimineață mă cicălea nevastă-mea: Ai grijă, Nicule! Să nu iei apartament fără balcon că nu mă mut! Așa să știi! Din bucătărie se auzea imediat și soacră-mea: Doamne ferește! Nici să nu te gândești să iei apartament fără balcon, că vine prăpădul! Iar la ușă, când să ies pe coridor, se miorlăia fiică-mea: Tati, vreau să am și eu balconul meu, să mă joc cu păpușile. Și nădușeam. Pe cuvânt! Căutam colindând Bucureștiul în lung și-n lat. Nimic să-mi placă. Adică, ba! Când vedeam ceva frumos și bine plasat, era prea scump. Altădată dădeam de-un apartament bun și cu balcon, dar deh! era în cartier prost, cu restanțe la întreținere și cu apa închisă de nu știu când. Într-o seară mă întâlnesc la Bolta Rece, pe terasă, cu Vasile, fostul meu coleg de liceu. Îmi zice: Cauți să te muți? Păi, trebuie! răspund eu. Am vândut casa. Și apoi știi cum e să locuiești într-o garsonieră cu nevastă, copil și soacră? Jale! Te cred, îmi răspunde Vasile. Și eu vreau să fac schimb de locuință dar n-am găsit decât un apartament fără balcon în Floreasca. Fără balcon?? strig eu. Nici nu concepem apartament fără balcon. Nu con-ce-pem! Mai târziu, după ce-am servit friptura de porc, niște mititei și trei litri de Fetească am chibzuit bine și-am ajuns la concluzia matură că n-ar fi deloc rău să văd și apartamentul din Floreasca. Măcar îmi făceam o idee și apoi, nefiind vândut prin agenție, scăpam de comisioane. Ce să mai spun? A fost dragoste la prima vedere. Mi-a plăcut apartamentul, mi-au plăcut vecinii, strada liniștită, cele două parcuri în care se juca în fiecare seară table și șah, lacul pentru pescuit și două școli pentru fiică-mea. Iar când am mai văzut și boxa aia mare, cu fereastră și cu ușa… Gata! M-am hotărât imediat! Păi ce faci, Nicule? mă ia în primire Vasile. Nu vezi ca n-are balcon? Dă-l păcatului de balcon! zic eu. Ce nevoie are, frate, de balcon! Ia uite ce boxă mare și personală are! Și-am achitat avansul. Mai târziu ajung acasă obosit dar bine-dispus. Ce-ai găsit, Nicule? mă întreabă nevasta. Ai găsit apartamentul? miorlăie aia mică. Gata, ne mutăm în centru? mă interoghează și soacră-mea. Încep să le povestesc de cartierul Floreasca, de parcurile curate, de lacuri, de școli, de boxă, de camere și de traiul decent, patriarhal pe care-l uitasem de la o vreme încoace... Nicule, mă trage de-o parte nevastă-mea. Prea vorbești la superlativ. Nu cumva n-are balcon? Măi, femeie! E casă mare, cu personalitate, abia zugrăvită, cu boxă mare de mai faci o sufragerie la subsol. Dar balcon are? insistă ea. Nu prea…, mă înmoi eu. Nu, dragă! se isterizează consoarta. Să nu iei apartament fără balcon! Auzi Nicule?! Să nu iei! Cum să nu iau, femeie! zic eu. C-am plătit avansul. Chilipir, că-i fără comision. După o săptămână ne mutăm în Floreasca. Nevastă-mea jelește, copilul plânge în camera lui, iar soacră-mea trânteste vasele în bucătărie. Din când în când sparge o farfurie sau o cană și imediat vine la mine cu cioburile în făraș: Vezi! Þi-am zis de o mie de ori să te ferești de apartament fără balcon! Într-o seară mă întorc obosit și nervos de la serviciu. Familia era strânsă în jurul televizorului, la serial. Pe masă mă aștepta o farfurie cu ciorbă de văcuță. Dau să mănânc și deodată zăresc printre pătrunjei un gândac mare și negru. Din ăla cu aripi. Asta ce mai e?! strig și împing scaunul la perete. Nevastă-mea vine, se uită indiferentă la mine și-mi pune iar în față farfuria cu ciorbă: Ce să-i faci dragă, așa-i în apartamentele fără balcon, cad goange. În altă zi vine aia mică din parc și intră încălțată și plină de noroi în dormitor. Hei! Domnișoară, unde ai găsit noroi pe seceta asta? strig după copil. Eh, tată! zice ea. Dacă aveam și noi balcon… Ce să mai spun, știi că-mi place friptura în sânge? De când ne-am mutat mama soacră îmi arde parcă dinadins mușchiulețul de porc. Îl face de parcă-i talpa! Rezist o zi, două, nouă… Mamă soacră, de ce-mi arzi mereu friptura? Fii mai atentă că nu pot mânca dacă-i arsă. Și ce crezi că-mi zice: Deh, mă băiatule! Eu nu vreau s-o ard, dar de vină-i lipsa asta de balcon… Dom’le și mă apucă năbădăile! Așa dintr-o dată văd numai roșu în fața ochilor și pleoșc îi trag una după ceafă. Mă răsucesc și plici o palmă la fundul fiică-mei. Ce să spun? Se învârtea palma prin apartament de parcă era posedată. Și nici una – nici două, hop se oprește și-n părul neveste-mei. Da, recunosc! Mi-e rușine de ce-am făcut. Am fost un barbar și am mustrări de conștiință, dar atunci, în clipa aceea malefică nu m-am gândit la scena horor pe care tocmai o prestasem. Mai ales că-n viața mea nu-i trăsesem o palmă neveste-mei și nici pe-aia mică n-am atins-o. De soacră-mea nu mai vorbesc... Dar asta e! Mă apucaseră nervii… În casă, după evenimentul cu pricina, se lăsase liniștea. Toate trei se uitau la mine, iar eu căzusem pe gânduri. Nu știam cum s-o dreg. Într-un târziu mă întreabă nevastă-mea: Ce-a fost asta, Nicule? Păi ce să fie? îi răspund, probabil din lipsă de balcon… Că tot veni vorba de balcoane! Nu vrea nimeni să facă nimeni schimb de locuință? Caut apartament cu balcon și dau în schimb două camere cu personalitate și boxă la subsol.