Poezie
Septembrioză acută
poem cu un ochi umed
1 min lectură·
Mediu
E toamnă iar și ruginim
Cu voluptate,
Ne face ploaia să dorim
Intimitate.
Culori neutre peste tot,
De simplitate,
Norii și vântul se socot
Normalitate.
Cad peste noi melancolii
Infinitate,
Uitate amintiri sunt vii
Și dezgropate.
Berzele pleacă dar promit
Fidelitate,
Se-ntorc la anul negreșit
Absolut toate.
Un cuplu sub castan împarte
Sexualitate,
De puști aleile-s deșarte,
Pustietate.
Poetu-i cântă un prohod
Naturii moarte,
Soarele șchioapătă, schilod
Și nu mai poate.
Borcane pline mai ales
Cu bunătate,
Sufletul toamnei la cules
Pe săturate.
Se duc iar stoluri înspre sud
Înfrigurate,
Cerul e gri, pământul ud
E toamnă, poate...
061.393
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Sorin Stoica
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 98
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Sorin Stoica. “Septembrioză acută .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-stoica/poezie/14173441/septembrioza-acutaComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Mulțumesc, Mihaela!
0
Dacă e ”septembrioză acută” atunci sigur e toamnă, îndoiala din versul final nu prea își are locul! :)
Poezia după părerea mea nu face risipă de imagini impresionante, se leagă şi se dezleagă sensuri într-o formulă poetică proprie. Mi-a plăcut: ”E toamnă iar și ruginim /Cu voluptate”, aici am găsit o semnificaţie prelungită în metafizic unde eul îşi construieşte mica lui odisee...
Poezia după părerea mea nu face risipă de imagini impresionante, se leagă şi se dezleagă sensuri într-o formulă poetică proprie. Mi-a plăcut: ”E toamnă iar și ruginim /Cu voluptate”, aici am găsit o semnificaţie prelungită în metafizic unde eul îşi construieşte mica lui odisee...
0
Dacă e să despicăm firul în 4 e bine, nu prea e toamnă, că e cald încă! Deci "poate" e corect. Adică ce, Nichita era exact când zicea ce zicea sau Eminescu vorbind despre luceferi duși cu pluta? Hahaha
0
Distincție acordată
Un ritm deosebit într-o cochetă compunere de toamnă! :)
Foarte bine!
Foarte bine!
0
Mulțumesc, Emilian!
0

strofa cu care am rezonat mult, având aspect ludic
"Poetu-i cântă un prohod
Naturii moarte,
Soarele șchioapătă, schilod
Și nu mai poate."