Poezie
Primul venit, primul servit
1 min lectură·
Mediu
Te-am cunoscut acum vreo două ore
Deși văzută mi-ai fost luni și poate ani,
Mi s-au aprins în ochi lumini multicolore
Când mi-ai zâmbit cu toată gura pe Lipscani.
Doar patru vorbe fără sunet ți-aș fi zis,
Le-aveam în cap dar mute mi-au ieșit,
Erau cuvinte despre amorul interzis
Simțit de-atunci, demult, când te-am zărit.
Tu însă ai vorbit și cred c-am auzit
Cum explicai, aprins, confuzia, sminteala
De a-mi zâmbi enorm ca la un fost iubit
Cu care semăn ca Nirvana cu Walhalla.
Și a fost rândul meu să mă aprind vorbind
Și să te rog să îți iubești greșeala,
Nu-naintezi nicicând decât greșind,
Iubește-mă și tu și uită-ți aiureala!
Nu poți să spui că ai iubit vreodată
Dacă nu ai crezut în prima zi că-i o eroare,
Sunt o greșeală îndelung intenționată,
Comite-mă, te rog, și nu cere iertare!
0131.635
0
Ș