Poezie de dat la BAC-ul beizadelelor

jeloase de nada ta de prins „istețe”. :) Poem în „ȚE” despre durerile mari ale unei nații infestate de aceste căpușe, care, ne place sau nu, dintre noi s-au ridicat și s-au înmulțit datorită toleranței noastre și a lipsei de reacție la atacurile lor subterane.
Am savurat construcția în „țe” a pamfletului, chiar dacă pe alocuri ai sacrificat ritmul și muzicalitatea pentru formă. Întregul e simpatic deși subiectul real e un cancer în metastaze!

Mulțumesc de trecere și cuvinte. Să îmi spui unde am sacrificat că să rectific dacă așa este, eu nu văd.

în întreg fără să-l ciobească, poate, vizibil.Nu am numărat silabe, nu intru în tehnicile riguroase ale poeziei în formă fixă. Scriu doar vers alb, dar recit în cap versurile clasice (de nu le pot citi cu voce tare) și aici mi s-a rupt cademța:„Spune lumii vorbe istețe” „Cea scundă dintre glumețe”. La al doilea vers este dă-di, cei mai riguroși condeieri la formă considera grupajul de astfel de silabe chiar cacofonii.
Ți-am zis asta pentru ca mi-ai cerut, altfel oricum am savurat poezia, mi-a plăcut energia și umorul, de mai șlefuiești o țâr sau nu poezia îi bună.

cadența

Asta îmi dă impresia citind acest text.

Mulțumesc, Maria. Ritmul e corect, silabele la locul lor. Dă-di nu e cacofonie. Ca-co... Cât despre rigurozitate, există maeștri ai poeziei noastre naționale cu versuri șchioape și ciudate rău de tot. Dar geniale! Și da, Ionuț, așa pare. Ceea ce mi se pare foarte fain!