sophia elisa coreli

După nașterea lui Tudor și instalarea în noua noastră casă, parcă simțeam că încep să prind aripi. Era fix la începutul anilor optzeci, comunismul nu începuse să devină atât de sălbatic, ne

Iertarea aceea m-a costat cel mai scump, pentru că nu știu din ce aluat m-o fi plămădit Dumnezeu de nu semăn celorlalți oameni obișnuiți, care s-au intersectat cu mine de-a lungul vieții! Eu iubesc

voi n-ați plecat niciodată de lângă mine ați crescut doar, prea repede, prea ușor v-ați întins aripi spre lumea străină n-ați avut vreun păcat sau vreo vină c-am rămas secerată de dor voi n-ați

În după-amiaza despre care vreau să vă vorbesc, se pornise o furtună teribilă dincolo de culmea ce încununa lanțul muntos cu care mă trezeam în ochi de peste două decenii. Fulgere grozave ca niște

Vara pândea de după copacii bogat înfrunziți ai sfârșitului de mai, iar eu și Anne ne pregăteam de o nouă vacanță de vară în care sa colindăm străzile încinse ale orașului cu ținta sau fără, după cum

trebuie c-ai luat-o razna de vreme ce nimic nu ți se mai pare rău sau bun negru sau alb mai ai totuși o brumă de bun simț să pretinzi că unele locuri fapte inși sunt foarte ok iar tu ești cu

Pe Anne o știu din copilărie; din primele zile în care începusem să vreau altceva decât cei din jurul meu, să visez alte locuri decât cele ce-mi fuseseră hărăzite drept loc al nașterii mele și să-mi

O să vă-nece pustiul vostru lung în care vă treziți și vă ia somnul Pământ de umbre fără de stăpân hălăduiți bezmetici cum dă Domnul Ce lut secătuit, mirositor vă-ncheagă cu-o anapoda

Galina Visoțkaya se pieptăna în fața oglinzii de vreo jumătate de oră, mecanic, cu gesturi din ce în ce mai încete, până când aruncă cât colo pieptănul de os care lovi și sparse mica lampă turcească

într-o zi în care să cad precum spicele-n tăiș fără nici un fel de grijă sau datorie voi pluti în propria-mi ființă și-mi voi contempla toată viață de undeva, din galaxie cămașa mea mizeră de

d o r e să știi draga mea, dragă la fel ca o lingură de miere care te mângâie, vindecă, leagă de marginea lucrurilor e perdeaua de mâna-maicii-Domnului, deasă cu miros inconfundabil și ușa

într-o oarecare zi nu mă întreba ce zi era nici cum arătau lucrurile și ființele din ceasul acela.... în momentul acela ai închis ceva în mine pentru totdeauna m-a săgetat ca o tăietură

E o vreme nefiresc de caldă pentru sfârșitul lui octombrie. Noaptea și-a lăsat faldurile ciudat amestecate de pale de aer călduț cu adieri reci aducătoare de miasme venind din inima orașului. Câini,

De plecat, pleci repede când e vorba să-ți iei viața în propriile mâini. Cel puțin, așa s-a întâmplat cu mine, care nu-mi găseam locul și nici liniștea între doi oameni care se certau veșnic și-și

am pornit așa cu mâinile goale și c-un abur de toamnă plutindu-mi pe tâmple nu știu de-i seara târziu sau dimineața devreme dar oboseala asta îmi de demult târcoale și cum nu e

fereastra ta era cea mai frumoasă din cartier cu petuniile acelea în cascade și perdeluța dată ștrengărește într-o parte focul meu era că nu prindeam niciodată nici o mișcare dinlăuntrul acelei

nimic despre micimea cuvintelor în care oamenii se pierd uneori pentru o eternitate nimic cu și despre starea aceea de frică sticloasă care-mi îngheța săngele (frica de-a nu rămâne

În anii aceia, primii ai existenței mele, toate lucrurile și ființele pe care le descopeream în jurul meu, erau nespus de frumoase, poate din pricină că de când mă știu mi-au fost dragi oamenii și

A trecut întâi o boare Chiar la capăt de mandat, DNA, în fuga mare Se pusese pe-arestat! Cu acorduri lungi de liră, Coldea i-a interceptat Cum bugetul îl ciordiră Și-au scos țara la

Pe ulițele prăfuite ale satului nu se zărește nici țipenie de om sau altă vietate. Fiind ora prânzului, sătenii, atâți câți au mai rămăs, se află adăpostiți care pe unde; unii prin case, amorțiți de

am zis să nu mă mai las purtată pe valul acesta cu unduiri șerpești să nu închid ochii pentru că frica de care fug de-o vreme încoace sălășluiește pe umerii mei ca un șal de frunze moarte a

încep să înțeleg și eu rostul acestei liniști fără de margini și fără de leac la fel ca pe o pregătire intensă întru moarte până la urmă suntem duși demult fiecare în frica și tăcerea lui sau în

De când se știa, Valeriei îi mergeau toate alandala! În sensul că nimic nu se lega și la ea, ca la restul lumii, cât de cât, normală! Când era în clasa a unsprezecea, un vecin văduv, trecut de