După nașterea lui Tudor și instalarea în noua noastră casă, parcă simțeam că încep să prind aripi. Era fix la începutul anilor optzeci, comunismul nu începuse să devină atât de sălbatic, ne
Iertarea aceea m-a costat cel mai scump, pentru că nu știu din ce aluat m-o fi plămădit Dumnezeu de nu semăn celorlalți oameni obișnuiți, care s-au intersectat cu mine de-a lungul vieții! Eu iubesc
voi n-ați plecat niciodată de lângă mine
ați crescut doar, prea repede, prea ușor
v-ați întins aripi spre lumea străină
n-ați avut vreun păcat sau vreo vină
c-am rămas secerată de dor
voi n-ați
În după-amiaza despre care vreau să vă vorbesc, se pornise o furtună teribilă dincolo de culmea ce încununa lanțul muntos cu care mă trezeam în ochi de peste două decenii.
Fulgere grozave ca niște
Vara pândea de după copacii bogat înfrunziți ai sfârșitului de mai, iar eu și Anne ne pregăteam de o nouă vacanță de vară în care sa colindăm străzile încinse ale orașului cu ținta sau fără, după cum
trebuie c-ai luat-o razna
de vreme ce nimic nu ți se mai pare
rău sau bun
negru sau alb
mai ai totuși o brumă de bun simț
să pretinzi că unele locuri
fapte inși
sunt foarte ok iar tu
ești cu
Pe Anne o știu din copilărie; din primele zile în care începusem să vreau altceva decât cei din jurul meu, să visez alte locuri decât cele ce-mi fuseseră hărăzite drept loc al nașterii mele și să-mi
O să vă-nece pustiul vostru lung
în care vă treziți și vă ia somnul
Pământ de umbre fără de stăpân
hălăduiți bezmetici cum dă Domnul
Ce lut secătuit, mirositor
vă-ncheagă cu-o anapoda
Galina Visoțkaya se pieptăna în fața oglinzii de vreo jumătate de oră, mecanic, cu gesturi din ce în ce mai încete, până când aruncă cât colo pieptănul de os care lovi și sparse mica lampă turcească
într-o zi în care să cad precum spicele-n tăiș
fără nici un fel de grijă sau datorie
voi pluti în propria-mi ființă
și-mi voi contempla toată viață de undeva, din galaxie
cămașa mea mizeră de
d o r
e să știi draga mea, dragă
la fel ca o lingură de miere
care te mângâie, vindecă, leagă
de marginea lucrurilor
e perdeaua de mâna-maicii-Domnului, deasă
cu miros inconfundabil
și ușa
într-o oarecare zi
nu mă întreba ce zi era
nici cum arătau lucrurile și
ființele din ceasul acela....
în momentul acela ai închis
ceva în mine pentru totdeauna
m-a săgetat ca o tăietură
E o vreme nefiresc de caldă pentru sfârșitul lui octombrie. Noaptea și-a lăsat faldurile ciudat amestecate de pale de aer călduț cu adieri reci aducătoare de miasme venind din inima orașului. Câini,
De plecat, pleci repede când e vorba să-ți iei viața în propriile mâini. Cel puțin, așa s-a întâmplat cu mine, care nu-mi găseam locul și nici liniștea între doi oameni care se certau veșnic și-și
am pornit așa cu mâinile goale
și c-un abur de toamnă plutindu-mi pe tâmple
nu știu de-i seara târziu sau dimineața devreme
dar oboseala asta îmi de demult târcoale
și cum nu e
fereastra ta era cea mai frumoasă din cartier
cu petuniile acelea în cascade
și perdeluța dată ștrengărește într-o parte
focul meu era că nu prindeam niciodată
nici o mișcare dinlăuntrul acelei
nimic despre micimea cuvintelor
în care oamenii se pierd
uneori pentru o eternitate
nimic cu și despre starea aceea
de frică sticloasă care-mi îngheța săngele
(frica de-a nu rămâne
În anii aceia, primii ai existenței mele, toate lucrurile și ființele pe care le descopeream în jurul meu, erau nespus de frumoase, poate din pricină că de când mă știu mi-au fost dragi oamenii și
A trecut întâi o boare
Chiar la capăt de mandat,
DNA, în fuga mare
Se pusese pe-arestat!
Cu acorduri lungi de liră,
Coldea i-a interceptat
Cum bugetul îl ciordiră
Și-au scos țara la
Pe ulițele prăfuite ale satului nu se zărește nici țipenie de om sau altă vietate. Fiind ora prânzului, sătenii, atâți câți au mai rămăs, se află adăpostiți care pe unde; unii prin case, amorțiți de
am zis să nu mă mai las purtată
pe valul acesta cu unduiri șerpești
să nu închid ochii pentru că
frica de care fug de-o vreme încoace
sălășluiește pe umerii mei
ca un șal de frunze moarte a
tu
copile al meu dureros
te mai zbați mult
și te mai resuscitezi
de una singură
simt când visezi
fiere în ligură
stau și ascult
eclesiastul
(suntem printre zăpezi
viața asta ne fură
și ne
încep să înțeleg și eu rostul acestei liniști
fără de margini și fără de leac
la fel ca pe o pregătire intensă întru moarte
până la urmă suntem duși demult
fiecare în frica și tăcerea lui
sau în
De când se știa, Valeriei îi mergeau toate alandala! În sensul că nimic nu se lega și la ea, ca la restul lumii, cât de cât, normală!
Când era în clasa a unsprezecea, un vecin văduv, trecut de