vă implor, amintiți-mi; sunt mamă?
voi n-ați plecat niciodată de lângă mine ați crescut doar, prea repede, prea ușor v-ați întins aripi spre lumea străină n-ați avut vreun păcat sau vreo vină c-am rămas secerată de dor voi n-ați
Un fir subțire-i viața
Un fir subțire-i viața... ce durere să simți că pierzi ce greu ai câștigat măcar te ține drept, neclătinat și poartă-ți greaua cruce în tăcere La poarta ta pustiul s-a-ncuibat și gustul gurii
Vreau o zi de moarte
într-o zi în care să cad precum spicele-n tăiș fără nici un fel de grijă sau datorie voi pluti în propria-mi ființă și-mi voi contempla toată viață de undeva, din galaxie cămașa mea mizeră de
Văruiește-mă
să-mi dai cu var stins proaspăt cărarea pietruită de umbletu-mi pribeag cămările-n albastru din cel limpede, ceriu și-apoi, adu-i pe toți ai mei în prag al căror chip pierdut demult,
le jeudi du meurtre
O să vă-nece pustiul vostru lung în care vă treziți și vă ia somnul Pământ de umbre fără de stăpân hălăduiți bezmetici cum dă Domnul Ce lut secătuit, mirositor vă-ncheagă cu-o anapoda
casa cu păpuși
fereastra ta era cea mai frumoasă din cartier cu petuniile acelea în cascade și perdeluța dată ștrengărește într-o parte focul meu era că nu prindeam niciodată nici o mișcare dinlăuntrul acelei
un abur de toamnă plutindu-mi pe tâmple
am pornit așa cu mâinile goale și c-un abur de toamnă plutindu-mi pe tâmple nu știu de-i seara târziu sau dimineața devreme dar oboseala asta îmi de demult târcoale și cum nu e
dor
într-o noapte în care Luna mă ducea încă o dată târâș prin locuri despre care începusem să înțeleg că mă așteaptă să-mi închei peripluul zadarnic dar fascinant am zărit în atelierul meu
keep calm and pretend you`re not insane
trebuie c-ai luat-o razna de vreme ce nimic nu ți se mai pare rău sau bun negru sau alb mai ai totuși o brumă de bun simț să pretinzi că unele locuri fapte inși sunt foarte ok iar tu ești cu
într-o oarecare zi
într-o oarecare zi nu mă întreba ce zi era nici cum arătau lucrurile și ființele din ceasul acela.... în momentul acela ai închis ceva în mine pentru totdeauna m-a săgetat ca o tăietură
slava
dragostea dintre noi plutea întotdeauna ca un fluture azuriu beat de o rază fierbinte nu se putea descrie prin viu grai nici măcar nu încercam vreunul dintre noi de teamă că aerul s-ar sparge în
d o r
d o r e să știi draga mea, dragă la fel ca o lingură de miere care te mângâie, vindecă, leagă de marginea lucrurilor e perdeaua de mâna-maicii-Domnului, deasă cu miros inconfundabil și ușa
cuib cu berze în furtună
încep să înțeleg și eu rostul acestei liniști fără de margini și fără de leac la fel ca pe o pregătire intensă întru moarte până la urmă suntem duși demult fiecare în frica și tăcerea lui sau în
de la un dezastru la altul
nimic despre micimea cuvintelor în care oamenii se pierd uneori pentru o eternitate nimic cu și despre starea aceea de frică sticloasă care-mi îngheța săngele (frica de-a nu rămâne
iarnă târzie de tot
am zis să nu mă mai las purtată pe valul acesta cu unduiri șerpești să nu închid ochii pentru că frica de care fug de-o vreme încoace sălășluiește pe umerii mei ca un șal de frunze moarte a
copilul meu dureros
tu copile al meu dureros te mai zbați mult și te mai resuscitezi de una singură simt când visezi fiere în ligură stau și ascult eclesiastul (suntem printre zăpezi viața asta ne fură și ne
immortal moments photography
ai bagatelizat până într-atât ideea de moarte încât până și o fricoasă ca mine a ajuns să-i deseneze sub bărbie pene de păun în loc de oase să-i îndese trandafiri în găvanele ochilor și s-o
