Poezie

dor

1 min lectură·7 iulie 2017

Mediu

într-o noapte în care Luna

mă ducea încă o dată târâș prin locuri

despre care începusem să înțeleg

că mă așteaptă să-mi închei peripluul

zadarnic dar fascinant

am zărit în atelierul meu șevaletul

cu ultima pânză neterminată

de pe care apa învolburată a Adriaticii

năvălise pe podea cu zgomot infernal

aducând mirosul sării și al algelor

la orizont vapoarele imaculate

scăldate în mii de luminițe

ca tot atâtea povești de dragoste

sau de trădare pe care le purtau

peste luciul apei

făceau ca silueta impecabilă a fetei de pe ponton

să pară sculptura unui mare maestru

lăsată acolo în calea stihiilor apei

poate pentru a suci mințile marinarilor

am întins mâinile mele uscate

ca două vreascuri în bătaia vântului

am strigat am îngenuncheat

dar fata părea să nu m-audă

deși o clipă a avut dorința de-a întoarce capul

necuprinsul mării o vrăjise într-atât

încât toate se estompaseră până la dispariție

în fața vuietului înspumat

te aud te pot simți cum pășești

ca o sălbăticiune uneori

în spațiul acesta ultim al meu

și-ți pot spune cu precizie

că dor

este iubirea pe care o lași în urmă

002.926

sophia elisa coreli. “dor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sophia-elisa-coreli/poezie/14110029/dor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.