Jurnal
"numără Roberta"
anii mei, ca pe semințe de flori
1 min lectură·
Mediu
top siteuri de simțire:
azi februarie cinci, doar iubită risipit
și nimic mai mult
nu pot părăsi colivia printre gratii
biată nesăbuită ce-și ține sufletul într-o batistă
cadrilată
cum își ținea bunica mărgelele căzute de pe ață
la hora din sat
degeaba
mă voi scurge ca apa
voi îngheța
abur voi fi să mă sorbi de pe gleznă
mă închipui fată
prin germinația seminței ancestrale
și gust minunea
îmi voi amaneta sufletul să-ți umplu zilele
cu amintirea
să nu te sperie foamea mea
va fi ostoită, va dispărea ca linia orizontului
subțire ca o ață despărțind pământul de cer
voi emigra
în alba beznă
din viața mea
când tu n-ai să mă vrei să numeri cinstit
din trei în trei.
053929
0
tristă numărătoare a anilor, frumoasă comparație a trecerii lor cu deșirarea mărgelelor de pe ață, plăcută reintroducerea în lumea satului, a obiceiurilor.
"iubită risipit și nimic mai mult", pare așa de special.
de asemenea, bună și comparația liniei orizontului cu firul de ață.
aș renunța la primul vers, la atributul de "cadrilată" și la "albul" beznei care nu mi se pare ok.
un poem bun, dar tu ai un anume talent pe care ar trebui să ți-l pui mai des în valoare.
Ottilia