Dragoste și târziu

Sensurile vieții se liniștesc în simțurile rătăcitoare, după ce tumultul le-a alungat din spațiile vide ale nimicului, după ce destinul le-a ajutat să iasă din labirintul întrebărilor, după ce au poposit în intrinsecitatea lucrurilor, învățând efectele benefice ale posesiunii, după ce au oscilat între răsărituri și apusuri, după ce s-au impregnat cu iubirea ce s-a îndepărtat de esența sa divină, deviind într-un etern neînțeles.
Sensurile vieții se ramifică, datorită ființei pe care o împărțim în entități, iar fiecare entitate și-a atribuit câte un eu.

Mulțumesc de comentariu și popas pe sub mestecenii mei, Răzvan!