Poezie
Cămașa
1 min lectură·
Mediu
îmi înfloreau ferestrele în casa ta de toamnă
puțin ruj pe mânerul ușii
apoi o cernere de amintiri prin storuri
mi-e frig auzeam și ceața părea
că șoptește de undeva dintre tocurile înalte ale
pantofilor înmuiați în holul inimii mele
mai porneam o primăvară și o zdrăgăneam ca o jucărie
pătrund ca un șoricel într-o distilerie părăsită
mirosuri și reproșuri vagi prin colțuri amețite
ești nedormită și netrezită ca însăși lumina încolonată
sub aurora singurei petale care cade anul acesta în bucătăria noastră
între celelalte
valuri nomade curioase invadatoare
aștept cu un miez de regret să pleci o cameră un bâzâit de frigider
dar mirosul tău îmi ține umbră și răgaz
întoarcerea zgribulită mă lasă fără respir
vocea încearcă să bată în pleoape a privire
dormi?
nu te văd nu mă privești dar
ascultăm marea posomorâtă legănându-ne patul
nu te voi părăsi niciodată spui strângându-mă în afara mea
sorbim ceaiul de surâs târziu îmbrăcați
în cămașa ta de fapt a mea
dar tu ai purtat-o din prima noapte
în care ne-am părăsit
022.370
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Simion Cozmescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 172
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Simion Cozmescu. “Cămașa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/simion-cozmescu-0035374/poezie/14056608/camasaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
SC...mulțumesc! Scuze de întârziere, cumva mi-a scăpat. Comentariul tău, drag de el, de stilul tău. Ai citit, trăit și înțeles această poezie, mulțumesc încă o dată"
0
”nu te văd nu mă privești dar/ ascultăm marea posomorâtă legănându-ne patul” - aceste versuri conturează elocvent întinderea stării de alienare, înstrăinarea paroxistică a omului social de azi care refuză să comunice fie și chiar la nivel rudimentar! ”nu te voi părăsi niciodată spui strângându-mă în afara mea” - când totul se revarsă ”în afară” vasele se golesc într-un abis al aneantizării! Creația se dezice de propria-i esență unificatoare transformându-se în opusul ei! Materia în antimaterie! O lume în care cel ce iubește este absent nu iubirii ci propriului sine! Iubirea ar fi puntea pe care ar trece întru regăsire, cămașa în care identitatea noastră solară ar prinde contur! Și consistența conștienței!