Destin

îi purta destinul:
o filială mai veche.

lemurul cu priviri fixe
călătorea pe umărul lui
și veghea spre nord

privirile păreau că pornesc
dincolo de umeri și de ceafă
din coadă, direct

țineau pe înveliș aceleași lighioane crocante,
dulcege
ținea gândurile ca pe niște ciocuri lungi și veștede, pentru el
trecându-le vremea, bat plictisite din aripi
ea învăța între timp mersul în vârful jurului cozii

resemnat, el, ducele de Continuă

Ionuț, Ionuț, ce-ți cășună așa pe textul acesta. Data trecută (poezia cu espresso) ai fost mai elegant și mai cu umor. Ai postat separat o parodie reușită, și acum zâmbesc când mi-amintesc de acel emu. Dar lemurul, nu prea. Era suficient acel nope să înțeleg că nu-ți place, iar parodia reușită o mai aștept, cu lemur sau fără femur :) Ce ai scris tu nu poate fi considerat comentariu, dar mă rog, fiecare cu ale lui, unii cu mai multe decât alții, apreciez interesul și până la urmă, semnul de citire.

...Dane, văd că degeaba am scris "Nu trageți în pianist" ha ha ha, aș vrea să fiu mitraliat cu trasoare de felul acesta. Bântui a fost prima alegere, venită automat, textul l-am scris acum vreo două săptămâni, nu mai știu exact de ce am schimbat, cred că pe baza raționamentului - cei vii vizitează, morții/fantomele bântuie, dar ai cred dreptate, merg pe instinctul tău și modific. Despre resemnat, mai cuget, poate că am subliniat prea tare starea și nu e neapărat nevoie, este un final destul de puternic și așa. Cât despre Ionuț, da, am avut o replică un pic mai acidă, dar cred că a fost pertinentă, nu sunt supărat pe el, apreciez faptul că mă citește (cum am și scris), dar sunt de părere că parodiile ar trebui postate separat, nu la subsolul unei poezii nou-născute. Nu am înțeles ce nu i-a plăcut, de asta aveam nevoie, de o părere constructivă, obiectivă cât se poate.

stiu m a pus sa scriu la subsol, la comentarii.
cred ca nu mi au placut atmosfera batraioara si finalul fals. parodia scurtata intentionat pt ca unele versuri nu aveau niciun continut semnificativ iar celelalte par nastrusnice:

"el nu își ținea gândurile pentru el
le trimitea în absurd și aștepta prin urmare răspuns
dar ele stăteau ca niște cruci pe marginile șoselelor
cruci care erau ca niște berze în așteptare
pierzându-i vremea îi consumau destinul cu ciocurile lungi veștede
din când în când băteau plictisite din aripi"

intocmai unui cusur la caricatura. prea...."ca" aiurea :)

Ionuț, probabil că acest stil, sau pe ansamblu poeziile mele nu sunt pentru tine, nu ești pe segmentul meu cum s-ar zice. Fragmentul ce l-ai ales este unul la care eu țin, este atent lucrat, fiind chiar el unul dintre gândurile trimise în absurd, o explorare. Aș putea apăra, cu logica mea poetică, fiecare cuvânt din acesta, dar și din întreaga poezie, dar nu cred că își are rostul acest exercițiu. Mulțumesc pentru comentariu.

cumva regretabil fiindca nu urmeaza linia unui inceput aparte, ma refer la seriozitate; "ne irosim zbaterea din aripi!" ar fi spus berzele necrucificate.

/erau două păpuși într-un ambalaj de carton
în vitrina de sub cerul orașului/

cu o singură inimă

mi-a plăcut detașarea, tonul lejer, și mai ales finalul, ușor amuzant.

Mihai, apreciez că ai dat un semn, dar nu m-a dumirit prea tare comentariul tău, cred că nici poezia mea nu a excelat în limpiditate pentru tine.

Ana, da, ai prins bine linia, doar partea cu bântuirea mortului de vie, este oleacă ironică, dar am scris-o și am dorit-o cu efect terifiant, buimăcitor. Mulțumesc.