Poezie
Ultima oră
1 min lectură·
Mediu
leșinam de emoție
și mă lăsam ușor pe spate
ca un rotocol dulce de fum de țigară
și alunecam mirosind florile
însetate.
săpam un șanț adânc
în noapte, pe care diminețile
să îl găsească de sus
un labirint neterminat și trist.
e vina mea
n-a mai plouat
se deschid atât de greu
cerurile
de fapt noi suntem stropi
în carnea asta fragedă
ne purtăm ca niște pungi de apă
între dorințe și eșec
până ne spargem striviți
de-atâta speranță
ca niște lumânări topite
ne scurgem zilele apoi
vitrinele ne sunt cadranul orelor
ce au trecut...
încă o noapte a orașului
spre dimineață.
0104
0
