Poezie
Plouă deocheat
1 min lectură·
Mediu
toamna plouă deocheat
stropii n-au acoperiș
drojdia cerului
își continuă fanteziile
răscolind cu degetele ei grăbite
în cale, pământul.
interminabilă repetiție
aceeași odaie de carton
dizolvată în lumina lămpilor
eu
alergând pe strada Romană
și în urmă vântul transformă
ploaia
vopsind-o cu litere albe
ca o tămaie, ceața
șterge de praf străzile
și-n urmă, de piatră,
rămâne orașul.
022
0

Bobadil.
P.S.
Si, marturisesc, asta cu \"ploaia deocheata\", nu ca e de actualitate, dar mi-a placut in mod deosebit! Ptiu sa-i FIE de deochi :-)