Silviu Somesanu

Ca o împotrivire lăsată fără obiect se dezice de urmele găsite și le șterge conturul. Unde se duce înțelegerea așteptată când nu se descoperă niciun motiv? Numai liniștea care se

Gândul alb scurtează distanțe, rămân repede în urmă cineva m-a sfătuit să le urc pe podiumul destinat luminii și nu s-au luminat. Nu huliți nebunii își fac jocul din instinct fără să

Să continuăm lupta și să învingem oricum, nimeni nu ne mai primește înapoi ne trebuie terenul cucerit. Încă nu avem plumb în picioare, odihnim sufletul în fiecare clipă și pregătim toate

Noaptea m-a stors de dragoste și m-a lăsat gol de ce am crezut că este până când mi-am revenit din iluzie. Într-un fel mă bucur nu i-am pierdut gustul, îmi caut echilibrul într-o poveste ce

Ai gustat din mierea salcâmilor nebuni, florile lor s-au scuturat demult, au rămas ramurile triste. Simt dulcele cum îmi spală amarul, cu inima strânsă pășesc printre rânduri ca un poet

Întruchipează delicatețea, pășește pe vârfuri, dar merge pe un drum înfundat, o urmăresc de la distanță cu nerăbdare, sporește în mine dorința de apropiere. O năzuință ascuțită cu o lamă

Mă vindec de trecutul rămas în amintiri, alte răni nu mai am, dar am alte ruperi de ritm pe care le înlătur, constituie o necesitate firească punerea în mișcarea a trenului vieții. Lumea se

Am întârziat în ungherele nopții, dar nu sunt pasărea întunericului din cele care văd totul, caut fără oprire lumina care îmbracă ființele în același contur care-i dă aură omului. Nimic nu se

În freamătul sunetelor cântecul trupului respiră prin sânge bucuria și-i dă culoare, îi dă suplețea înaltă de mlădiere în mers și-i plimbă pe umeri lumina. Apoi soarbe admirația din ochi și

Se strânge iubirea la mijloc, nu vreau să risipesc din dorințe urmărind manifestări exterioare care rup bucăți din fiecare trăire, tu știi cum o să scap din cerc. Fără să știu de unde cade

Mă dor depărtările și-mi caut locul unde casa s-a șubrezit de întristare, renunț la nefericitele izbânzi poleite care-mi macină sufletul. Privesc întregul demers cu alți ochi prin seva

Deschid inima ca pe o fereastră la drumurile întârziatelor iubiri și pe margini cresc ierburi unde noaptea se pierde îndestulată. Se așează ca un cântec pe note puterea de a regenera

Roadele coapte ale gândirii se strâng în sertarele minții din miezul cuvintelor oprite de la risipă. Ascultă și tu cântecul cum se pierde în depărtări care se apropie pe drumuri de aer și

Noaptea căzută deasupra munților și-a rupt câteva coaste eu am privit din depărtare și n-am văzut o schimbare la față care să mă doară. Nu m-a certat nimeni dar nu mă simt atât de

Nu mă mai întorc din drumul mers desculț cu degetele acum vindecate pe care mulți l-au făcut de nevoie spre orizontul care deschidea o poartă. Timpul acela mi-a devenit străin, dar sufletul e

Tăcerea s-a închis în colivie, pasărea-i liberă sub cerul său și orice încredere se pierde-n zbor. Libertatea sporește și frunza freamătă-n copaci, apele șoptesc în valuri și se

Timpul a trecut pe lângă tine ca un călugăr, ai rămas nesupusă grăbirii existențiale, nu ai simțit niciodată arderea cu flacără, nimeni nu ți-a pus paie pe foc. Biletul de intrare în ritm a

Se naște în trup ce a murit demult și totul se sprijină pe convingere. pe puterea de regenerare a credinței. Nici umilința din teamă, nici curajul nu te lasă străin de ce se întâmplă. Dacă

Te-am așteptat la trenul de vest vagonul 3, tu n-ai venit deși aveai bilet, am plecat ca un soldat rănit în bătălie, războiul era abia la început și nu m-am predat întâmplării, am schimbat

Cu o trecere anevoioasă am sărit stavila pe care ai pus-o la prima întâlnire umbra ti-a rămas în urmă, dar nu s-a pierdut mi s-a părut inacceptabil, dar cu timpul m-am obișnuit să mă hrănesc fără

sunt o scrisoare netrimisă păstrez cuvintele scrise cu dragoste pentru amintirile care se vor trezi în sertar mi-aș dori să ți-o citesc atunci dar cine știe dacă-mi vei înțelege limba cu

din câte suferințe sunt cea dată de suflet le întrece pe toate îți lasă starea de om pierdut închis în tine ca într-un clopot pe care nimeni nu-l mai trage de lanț nu sunt justificări pentru

te-ai hrănit cu sângele meu până la epuizare și am rămas legat de tine ca un pește de apă nimic nu mă face să cred în minuni mă prind în hora obișnuită a lumii tu crezi în semne

s-a rostogolit ca un bolovan cu multe colțuri și-a rupt câteva din ele când s-a oprit era prea târziu și a început să gândească și-a recăpătat echilibrul și a reluat drumul acum o ține drept