Silviu Somesanu

Prins între realitate și vis, pus în genunchi cu fața la zidul plângerii privesc prin el dincolo de timp cum trec neobservat de ochiul judecător prin flăcările cuvântului care mă

Așa cum devreme ziua dă semne bune ori rele de tu o să le vezi, iubirea va pune pe ochi și pe obraz, bucuria ori tristețea venită din interior. Cu o lumină sau umbră se naște starea din

Ajung cu gândurile în visele prezentului bolnav hazardul rupe pagini din istoria recentă, eu nu le pot nici măcar desena suntem prinşi într-un cerc vicios. Trăirile noaste roase de

Aștept dintr-odată să mă treci peste puntea durerii cu răbdarea unui orb. Lumina curge fluidă pe pământ prin oasele albe ale cerului, Luna culcată pe partea sa nevăzută cerne trecerea

Þi-am scos întunericul din haina obișnuită, l-am aruncat unde-i este locul, te-am privit cu ochii luminii și s-au limpezit apele inimii ca într-un izvor, cerul albastru. Apoi m-am

Vin pe neașteptate, înalt și solid dedus din cuvinte, neînțeles pe măsură, cu posibilități reduse în decriptare de cei ce se complac în mulțumirea de sine, săracă. Hotărât, încrezător ca o

N-am văzut în zidurile înălțate, templul în sine am așteptat să pogoare duhul înțelepciunii, ochiul cel mare, nevăzut a lui Dumnezeu, lumina sacră ce învăluie mierea iubirii. Peste liniștea

În spatele ușilor închise ferestrele au geamuri mate, nu transpiră nimic, respirația are miros de sare, lumina se filtrează prin aburul tăcerii. Sunt altfel decât vi se pare că sunt. Îmaginea

Ceața se lipește de frunzele copacilor pe frunte nu lasă urme. Ochii se lovesc ca de un zid înțelegem cum vor să o despice. Orologiile nu mai suportă rămân în urmă, timpul de astăzi se grăbește

Numai cu ochii închiși în spatele pleoapelor vezi fereastra lumina pătrunde-n interior respiri cu gesturi largi sentimentele închise-n întâmplări. Ne vor aduce nopți de teamă fulgere pe

Seara mirositoare a cimbru și mărar era înghițită de noapte, răsufla visătoare în trup ca o femeie la măritiș. N-apucasem să scriu nimic, cuvintele erau pe buzele-i fragede rupând bucăți

Peste un timp o să ies la lumină, nu-mi place să-mi las adevărul să se piardă-n mulțime. Aproape-n fiecare zi rup câte un gând și-l arunc în urmă zâmbind, încerc altul cu ideea de

Gândurile întrupează spiritu’-n poezie, pune-n măduva cuvintelor dimineața din cântul păsărilor, lasă deschis drumul zborului înalt. Mă voi desprinde din șuvoiul curentului, mă voi alcătui

Noaptea plânge pe drumul fără sfârșit cu parcursul schimbat, timpul îmi albește la tâmple uitarea chiar dacă sentimente-mi răscolesc trecutul, ele rămân tot amintiri. Tot ce s-a întâmplat

când se începe o faptă fiecare o gândeşte întreagă şi rotundă păstrată într-un gând sculptat demult apoi gândul devine imperfect şi îngust trebuie şlefuit pe dungile vremii ce nu se pierde-n

nemulţumirea încă mai strigă în mine întrebările cad întotdeauna când nu te aştepţi şi răspunsurile verosimile sunt greu de dat ai rămas atât de convinsă ca un ceas care nu se opreşte

La vreme de seară trec fluturii nopții se simt în aer arome exotice, femei nu mai sunt doar flori de mirese aburesc din talpa pământului adormit. Sunt minuni împrejur dar nu se vede

Teamă de tine să-ți fie mai multă decât de Dumnezeu findcă-n tine este răul cel mare și nu-n afară. Credința binară își are steaua hărăzită acolo unde se ascunde viața de după și o moară de

Ziua în grădina florilor, mireasmă, fluturii odihnesc pe corole, jucăuși și nestatornici zboară de la una la alta. Citesc în liniștea cu arome, se desfășoară un potop de petale frumuseții

Mugurii despre care îmi spuneai mereu că înfloresc și-n pustiu umplu golul dintre noi nu mai suntem străinii de la intrarea în propoziția în care ne hrănim sentimentele. Iubito suntem