Silviu Somesanu

Noaptea golită de întuneric dă seamă soarelui de miasmele putreziciunii din lacuri unde deseori luna alunecă-n ape, se fotografiază-n oglinzi cu nuferii și se înalță galbenă peste păduri. Cum

Pământul nostru nu-i va fi mormânt mai mult un praf de uitare și deșertăciune în locul unei cruci fără limbă. Pe urmă-i se vor usca bălăriile, întunericul va căpăta gust de sare și totul se

Împins dincolo de arestul mâinilor rebele nicio încăpere nu-mi pare sigură mai mult decât zăvoarele puse. În memoria cheii rămâne dilema, să-și acopere gaura ori nu cu glasul tăcerii

Din sâmburele trupului se ridică sufletul mai presus decât ființa la nemurire, aburul viu se pătrunde cu duh și Dumnezeu suflă deasupra lui descântecul universului. Un halou de uimire

Nimicul despachetat pe bucăți din lada ruginită. Fecare bucată poate reprezenta întregul de parcă ar fi un copil fără părinți. In acest univers lumina își destramă trupul, spulberă nisipul

Erai mustul pământului sub tălpile goale, rodul cu gust de pâine caldă ce stâmpără foamea. Cu haine colorate fiecare anotimp fuge de la o mare la alta-n pe drumuri pline de cenușa risipită a

Hai să dăm mâna cu toți să scăpăm țara de hoți, să-i ducem încet la groapă ei beau whisky și noi apă. De jucăm cu ei în horă ar fi înc-o batjocură, sunt dușmani și nu sunt frați la săracii

O frunză de dafin își epuizează mirosul într-o ceașcă de vin fiert, mi-au înflorit literele sub coaste, sunt niște sunete de țimbal sfârâie ca pe un grătar peștele sărat, alte arome dospite.

Teamă de tine să-ți fie mai mult ca de alții nimeni nu te salvează din ghearele oarbei fixații. Noaptea de spirit lumina n-o mai întrevede steaua ta neagră se apropie ca o fiară cu dinții de

Din spiritul tău misogin curg nopțile violate inconștiet și nimic nu poate fi mai carnivor decât prada fragedă fără ajutor. Cum poate ucide sălbăticia chipul uman cu interiorul nestăpânit,

Te-ntorci odată cu magii la răsărit gol de invidie și plin de învățături, ai cuvintele topite-n verbe blânde și simți în suflet mângâieri de copil. Fugi ca mercurul de profeții mincinoși mai

Să-ți fi iernat logosul de când n-ai mai înviat morții în povestiri și te-ai retras într-o pagină anostă de jurnal ca și cum ți s-ar păstra printre foile îngălbenite nopțile descompuse prin

Cei ce vor să respire-n cuvinte se confruntă cu înțelepții în logos și pun nuferi la subsioara femeilor ca niște embleme pe frontonul iubirii. Cei ce se vor grăbi nu vor ajunge, cei ce calcă

Sap cu dalta-n piatră să-i dau forma din gând îi dărui suflet, îi dărui lumină și ceva simțire păsări cu zbor înalt îmi ies din inimă. Tu mă risipești, mă aștepți cu mâinile întinse, de totul

De când unele femei au devenit o marfă expusă peste tot piața liberă s-a complicat peștii negociază prețul și sexul proliferează, din viață se rup ani de tinerețe și se aruncă în ghena

Îmbrac gândurile în forme concrete de visele se-ntrupează-n păsări, respir prin aripile întinse zborul și trăiesc bucuria ca pe un surâs. Lumina lasă de se desprinde subțirimea spiritului

Te-ai așezat pe-un scaun de gânduri cu tălpile în ierburi de lumină și umbra mea deasupra. Oasele albe-ți absorb căldura, în măduvă focul prinde contur și nervii se topesc de

Din mine se detașau părți de către un copil cu imaginație ce le amesteca de-a valma, le aranja apoi până am ieșit cum sunt. Uneori se enerva de nereușită se uita la mine, râdea în

Cred că va sosi un alt anotimp mai plin de mângâiere decât mi-am închipuit îl simt cum se apropie pe dealuri. Din turnul clopotniței prin aer îngeri de argint cu aripi albastre curg în

Cu cheile cui voi intra pe poarta soarelui dimineața, nimeni să nu mă știe, doar să mă primească cu ofrandele cerului cunună. E mai devreme de încolțirea seminței din care lujeri se vor

Se măritase mândria femeii vanitoase cu cel mai potent bărbat din mintea ei care nu dăduse niciun semn s-o ofenseze cu ceva și a rămas cu buzele umflate între dinți. Dorinței ei de pisică în

Noaptea iubirii nebune nu se lovește de margini și spintecă printr-o stea lumina aromată din trup. Înghite pipăitul dulceag în limba nesupusă cuvintelor, de împreună degetele

Adorm în cumințenia unui copil cu somnul populat cu vise de obiecte necunoscute ce nu știe să le citească-n semnificația lor, se bucură ori se supără pentru nimica toată. Mă întreabă, repetă

Tu stăpânești lumina din ochii care te privesc respirând încrederea cu degetul pe rană. Tot ce mă surprinde e surâsul diafan mai zelos decât inima care bate cu putere. Urâtul în vrajbă