Silviu Somesanu

Oamenii nu știu decât să moară, nu simt să trăiască fiecare clipă deplin așa cum o fac fluturii pe fiecare floare, de primăvara se umple cu dragoste asemeni perechilor de păsări mândre să-și

Vina celorlați muritori pentru pedeapsă s-a desprins din cuvintele alungate din propozițiile cu finalitate imediată de un descântec la capul deocheatului ce așteată să-și revină. Să nu ne

Nicio zi nu poate fi înghețată în oasele sale, înoată prin noroi tălpile copilăriei desculțe, drumul căruțelor se desprinde din realitate. Caii sunt potcoviți de gheață, eu îi despiedec și-i

Seara urcă pe scară, așteaptă asfințitul, geana soarelui sângeră stropi de lumină, mâinile mele ca la un semn se ridică în palme se stinge un foc fumegând, mușchii poartă în ei resorturi

Sunt femeia care se teme de femei, nu mă bazez pe promisiunile lor, mai bine nu le respir aerul contagios cât o lungime de prietenie. Ochii după ce ni se întâlnesc rămân cu cearcăne ce lasă

Dincolo de urechile lipite de zid, sunetele nu se înțeleg, se împrăștie ca un murmur prin tăcere, noaptea se apropie, somnul îmbracă haina visului care se restituie pentru întâmplările căzute-n

Ruptă din coastele-mi curbe o văd cum revine, bucurie și durere în coșul pieptului puse. Cu o armură elastică pe toată pielea o simt cum se desenează subțire umbra ta visătoare. Este

Noaptea prunului cules este tristă ca o zeiță fără portofoliu de unde pălinca a furat mărgele. Dincolo de măruntaiele prunelor rumene stă tăria de caracter a sâmburelui care îndulcește pulpa

Câtă iubire mai vine prin sevă din rădăcini și câtă ură se mai păstează de nu ne înțelegem, încotro se îndreaptă dragostea născută din dragoste cum ochiul vede lumina cu alcătuirea

Conștiința-mi vorbește din amvon, nu m-am dezis niciodată. tu nu iei lucrurile-n serios îți construiești personajul pe cuvintele lipsă pe scena improvizată de-un scenarist grăbit care e

Sunt plictisit de muze decăzute, nu-mi mai zăbovesc bacnotele în buzunar, cuvintele sunt sărace fără limbă, ce-mi oferi adoarme în golul tău scos din fire. Nu înțelegi că m-am schimbat în

Nimic mai milostiv decât lauda Domnului de teama greșelii devenită păcat ce-mi scormone sufletul cu sulițe de sticlă, de somnul mi-l face coșmar și mă trezesc speriat. Cum altfel se poate

Locul lui, alții nu-l vor ținti nu-s arme care să-și înghită focul, ochiul de veghe nimeni nu-l știe el vede dincolo de ziduri. Cum la teatru se trage cortina, actorii joacă o piesă

Se înnoptează, mâinile-i dau din coate se agită prin aer, selectează gesturi promit materializarea lor în fapte. Noaptea toarce fuioare de întuneric ochii îndrăgesc aspirații regale, regalul

Tu mă cauți acolo unde nu sunt, mă găsești unde nici nu te aștepți și totul devine o întâmplare, suntem expuși nebănuitelor surprize. Lumea este un conglomerat de relații cu miros de păcat

Mâinile mele fac minuni pictează suprarealist visele și oamenii și le recunosc în ele. Degetele-mi scapără fulger în culori intră dincolo de unde ochii văd și ucid cu privirea din

În adâncul celui care mă cred, nu mai sunt, am rămas risipit într-o ființă străină, să-i acopăr cu fluturi zâmbetul trist. Dacă m-ar iubi ar fi prea târziu, s-a copt miezul din fruct, să-l

Nu știu în ce ordine numerică ne-am alăturat, să suflăm unul în ceafa celuilalt în aceeași mulțime dintr-o serie gândită logic. Interesant cum s-au creat legăturile biunivoce între inimile

Mă rod carii lemnului roșu în simțuri până-n sinapsele nervilor la fantă, nu-i mai suport și țip de frustrare pentru a mă elibera din chingi nesimțite. Mă scufund în golul din pahar ce nu-și

Mă îngădui cuvintelor, în sufletul lor punându-mi vocalele gaj pe sentimente în fiecare dimineață șoptită printre gene de parcă-n mine ar clocoti magma care scoate durerea la suprafață. Mă

Devoratorii de păsări de asfalt se-ntrec în experimente perimate pe care nimeni nu le recunoaște. Noaptea mea desenează pe hârtie iubirile obscene lăsate pradă întunericului în care dramele

Mă-ntorc la nenăscutul altui veac, un imperfect smuls dintre-ntâmplări ce-o să se-nscrie pe curba lui solară cu fața confecționată de la capăt. Din somnul lung n-o să se nască nimic decât

O sirenă aruncată pe țărm de valuri uriașe nu se retrage-n mare odată cu ele privește nelămurită până o recuperează următoarele valuri. În mintea ei îndrăgostită de pământeni se produce

Tălpile înfloresc a drum prin stepă, caii soarelui mă ajung din urmă se duc la malul verde al râului, imperceptibile adieri joacă în coamele lor cu degetele toamnei care se apropie odată cu