Silviu Somesanu

Nu este mai mare decât un zimbru într-un ochi de pădure, privește cum unicornii scurmă în lună, arborii se umplu de somn într-o țesătură de stele prinsă de marginile nopții. O pulbere de

Prins pe picior greșit fără să-mi pierd cumpătul punctul de nesiguranță nu a fost atins, a suferit doar orgoliul. Îmi regândesc modul de sprijin prin care-mi refac timpul de a percepe

Oul e infinitul care se multiplică, își păstrează forma perfectă. Păsările sunt ideea care iese din inima lui vie, cu lecția de zbor în aripi. Tăcerea rămâne un gest de împărtășire a

Mă-ntunec Doamne, iar mă-ntunec, de atâtea ploi și vânt nici umbre nu mai sunt, nici bucurie, rostogoliri dușmane de ape peste case, dar nu vreau să mă înec ci să trăiesc în lume pe

Noaptea se face din ce în ce mai mică, fiecare oră se închide în sutienul femeii și așteaptă pe cineva să o elibereze de poftele, pe care le tot strânge. Viața este o moară de suflete, cu

Noaptea din spatele zidului este o fantomă descompusă, din ochii ei se ridică țepi. Cred că asta mă face să mă tem de timpul care delirează pe străzi și uită cum fiecare putem muri într-o

Nu te știu nu mă cunoști, ai venit de pe un alt portativ unde sunetele îmbracă forme de cântec . Dorul împătimit, arde ca un rug în piața mare, îl privesc și ard odată cu el. Tu nu-mi

Între sprâncenele tale curge înserarea ca o mierlă cu zborul razant spre strugurele gurii. Vor ieși căprioarele în poieni la izvoare, pădurile vor foșni-n auz fermecat frunze de lună

Nu mă mai îngrijorează zilele mi-au coborât în plămâni nopțile. Prin fiecare respir altceva; ieri am respirat un gutui cu florile mari, azi un nuc din marginea drumului, și așa o să-mi fac

În gânduri oglinzile văd drumurile cum se nasc. Prin despărțire, ideile își fac loc să se ridice-n picioare acoperite cu trupul tăcerii. Când nimic nu se stinge fără urme descopăr ce-i

Împarte bucurii cu imaginea ta alăturată, nu se mai văd țărmurile cuvintelor, curge prin propoziții o lavă descătușată departe de a înțelege sensul ascuns. Ne zbatem într-o măcinare de

Noaptea se stinge pe cărări neștiute, lumina-și caută locul sub aripile vieții, de la o vreme nimic nu este întâmplător, tu ești muza mea serafică ce nu calcă de două ori într-un loc. Mă

cine se zideşte-n piatra înţelepciunii boltă face cât un curcubeu peste lume timpul se curbează şi el apoteotic în zăcământul de platină ce nu se scoate la mezat se ridică prin suflet

Noaptea e o falsă zi și oamenii de obicei o dorm să nu se consume. Strig numele stelelor din balcon nimeni nu mă aude și mă obișnuiesc cu gândul că voi muri. Cerul se preface orb eu mă

Catedralele înserării așteaptă deschiderea cerurilor cu pogorârea duhului sfânt. Moarte strâmbă în coaje neagră fuge de lumină în hăuri, miroase a miez de nucă ars. Nicio umbră nu aveam la

Privesc cu verdele ochilor depărtările ca o frunză soarele, de multe ori privesc în gol până se umple cu verde golul. Tu privești cu albastrul ochilor în zare până valurile mării devin

Alung așteptarea, sorb sărutul, O împreunare frustă înfrânge fricile. Mă ascund în el și când ies la suprafață, Ușor, leneș să nu fugă, Îi beau savoarea ca vinul. Și mă pierd cu totul - un

Cum scapi clarobscurul sub penel vezi pe chip în trecere amarul, sufletul cum înoată prin gesturi. Lumina risipește-n întuneric un fel de raze difuze starea vicleană de ascundere ce nu-i de

Cineva mă strigă cu nume necunoscut și-n urechi curg sunete de flaut pe care nu le percepe timpul în care mă scald ca într-o mare fără țărmuri. Noaptea mă înfășoară și ea cu in mielițat

Dezamăgiți își lasă acasă varul nestins al iubirii și caută să-și ardă calcarul din care sunt zidiți. Rostul în altă parte îl mută, fac din destin loc de pelerinaj și rătăcesc uneori pe

Cuvintele ce mi-au înoptat în memorie au totuși o fereastră deschisă în gânduri pe unde pot fugi fără îngrădire până la colțul fiecărei sărbători unde-ți aștepți zâmbetul pe buze. Liniștea în

Lasă-mi apa, să simt cum cobor plângând până o simt cum se rupe și-mi cade pe ochii închiși lumina, de mă nasc cu memoria curată ochii mari și rotunzi și poftă de somn. Cum îngerul într-o

nu-i nimeni a fost o părere că cineva bate la geam dar nu sunt geamuri într-o lume închisă lumina pătrunde prin tavan ca o cădere a cerului pe acoperiș odihna trupului este obligatorie în