Poezie
Coloana fără sfârșit
ref.
1 min lectură·
Mediu
Oul e infinitul care se multiplică,
își păstrează forma perfectă.
Păsările sunt ideea
care iese din inima lui vie,
cu lecția de zbor în aripi.
Tăcerea rămâne un gest
de împărtășire a gândurilor;
nu stă la masă,
caută un scaun de timp,
să-și mărturisească taina-n sărut
înflorind stâlpii porții.
O bucurie dăltuită-n durere
rugăciunea
spusă de cumințenia pământului,
domnișoarei Pogany
înainte de a se ridica la cer.
Pe urmele recunoștinței,
Brâncuși înduioșat a zidit
mineralele pământului
într-o coloană fără sfârșit,
să-și sprijine cerul.
001.694
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Silviu Somesanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 83
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Silviu Somesanu. “Coloana fără sfârșit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/13984927/coloana-fara-sfarsitComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
