Mai înalt decât înaltul este cuvântul
ce nu se clatină în vorbe
ci le caută în miez adevărul
și-l așază în tulpina luminii.
Minciuna pune sub piele amarul,
trădează tot ce atinge.
Cel ce
N-a sosit vremea gleznelor înnobilate de priviri
când ochiul le strânge pe retină,
degetele inele măsoară,
pulpe tot mai înalte,
trup legănat de pașii în unghiuri.
Nu-i nicio teamă, mai mult
În noaptea-n care se cerne întunericul ca nisipul
ne vom simți eliberati,
să odihnim în lut o veșnicie
fără să fim obositi.
Anotimpurile sunt zile
de adumbrit trupul,
pânze de mătase-n
Arcuri cu bolți pictate de îngeri
într-un zăcământ de iubire
în timp ce ochii caută o fantă
prin care universul se scurge-n sine
prin cercuri cu o gravitație ciudată.
Se ridică apele-n
Îi pun în lapte dulce amarul
spaima care otrăvește firea,
în căușul mâinilor strâng durerea
o trec prin inelul care subțiază comete.
Degetele ard în flacăra care scrie
verbele luminii pe
Cum scapi clarobscurul sub penel
vezi pe chip în trecere amarul,
sufletul cum înoată prin gesturi.
Lumina risipește-n întuneric un fel de raze difuze
starea vicleană de ascundere ce nu-i de
Stau de vorbă cu singurătatea
cum argintul viu cu solzii viperei
ce-și păstrează veninul pentru luptă,
pun toată tăcerea-n tristețe
ca într-un vas de fildeș pe hol
în care se sting florile
Ca o călăuză
îmi traversează prin memorie
firul de mătase roșie al poeziei
înfășurându-se după suflet.
Unde să caut măreția în cuvinte
când curg peste mine în valuri.
Știu numai drumul
Acolo voi înnopta
printre necunoscutele din strofele poemelor
cu flori de tei în păr
și nuferi la gleznele fine pe apele visului.
Pulbere de polen pe sprâncenele nopții
îmi risipesc arome
Când prin mine zboară cocorii,
nu e momentul socotelilor grele,
mâna la ochi o pun
să văd prin coif de lumină
cum sângeră tristețea despărțirii
și înserarea primește întunercu’-n măduvă.
O boare-nmiresmată lasă urme pe fețele unghiurilor,
bulgărele de smarald se joacă-n lumină
asemeni ochilor tăi când se ivește curcubeul,
arc peste apele dimineții limpezite de ploi
ce nu lasă
Încearcă peste tot să risipească
raze în oasele luminii,
ochii rotesc unghiurile pe toate fețele geometriei.
Poartă-n rădăcini oglinzile cerului,
scoate din umbrele morții îngerii
Am gândurile răsfirate printre degete,
în palme lumina și-a făcut cuib
de unde zboară ideile păsări.
Inimile se zbat în cuvinte,
fântânile au izvoare-n stele,
apele închid cu brațele
În pacea amiezii sângeră macii pe marginea holdelor,
dorm în arome coapte și zumzet în ierburi.
Tot mai departe orizontul fuge de noi,
arșița intră-n cortul curbat, ulciorul cu apă
Chiar dacă ai fi trecut prin zid
zidul fără să se dărâmae,
mai greu este să treci prin tine
ca printr-o apă curgătoare
fără să ți se descopere urmele.
În aerul umed și sărat
respiri aburul
Ea este-n coaja ce se topește din dragoste,
nimeni n-a încercat s-o facă curgătoare,
cafea cu aromă proaspătă și caimac
ce-i dă dimineții o perspectivă subțire de viperă.
Privirea ei are
Asemenea unei cascade luminoase
o ploaie de meteoriți cade peste priviri,
cerul este atât de frumos și straniu
iar noaptea se scutură de ispite.
Aeru-i vâscos și dulce, subțiat de plăcere,
în
Nu mai pune degetul pe rană, pune sare,
istovit de crucea pe care o duce
trage adânc aeru-n piept și-l arde,
simte cum ura-i lichidă și se varsă în afară.
Respirul caută trufia de
Sângele s-a încărcat cu aerul sticlos al pădurilor,
arborii se tem de vântul morții adus de oameni
și apele repezi fără remușcari se răzbună.
Trupul e atins de pulberi ca nisipul
S-au bătut pe lucruri ce nu le-au adus noroc.
Îmbătati de orgolii au căpătat învelișul trufiei
sub care își fac loc iluziile măririi.
Trecând multe bariere nu mai au suflu
ca peștii când
Cu gândul dimineață-n cuvinte, îți scriu.
Cu ochii deschiși am simțit că visez,
am în ei tot ce-au văzut și nu spun,
surâsul te poate atinge c-o lumină celestă.
În trup am scorburi împrumutate
Cum vin fantomele întunericului în preajma singurătății
cu trupuri subțiri de balerine în dans prin aer
și cum se rostește tăcerea pe la colțuri
nimeni nu spune, își înghite cuvintele.
Un
Cine dintre noi uită cum se-nfiripă iubirea
îi rămân doar ochii care înfruntă fantomele nopții
urme ciudate care-i încearcă simțurile.
Nervii să-l bântuie, să moară de dor.
Cu sunete de maci
