Silviu Somesanu

După o mulțime de argumente care mă apasă pe creier, neuronii mei își găsesc adăpost în neuronii tăi și rezultă clar că nu există nicio scăpare de moartea privită ca un dat sosită când nu te

Nu vreau să mă hazardez nici să cred în himere, desenez în cuvinte conturul, îi adaug în interior înțelesul dorit în fiecare zi. Ascult clipocitul clipelor în trecere și-n mă văd în ochiuri

Într-o seară a săptămânii trecute cântecul îmi înfiora trupul obosit de întuneric, orice mișcare căzută din copaci ori nori îmi tulbura apa în fântânile dorului de casă și auzeam în urechi

Cu mâinile legate, dar libere sunt învins de starea de fapt din care nu pot să ies. Cucul se întrece pe sine, păsările au venit din depărtare, lumea este mută și-i obsedată, arborele vieții

Ea era plecată unde florile au cearcăne colorate și lăcrrimează cu arome amare sărutând diminețile cu rouă, urmează să sosească-n amiază de pe cărarea cu cireșii copți c-un surâs

Albastru deschis de visare dimineață năștea, închizând ferestrele nopții, în depărtare priveam răsăritul. Un ținut răscolit de frumos, când pe o potecă venea adusă din basm necunoscuta

știu luna se plimbă noaptea pe acoperișuri cu mâinile la ochi stelele cred că e somnambulă îngerii mirați și ei citesc în scriptură apocalipsa un nor ieșit la plimbare o salvează și

Când nopțile mele nu mai au somn e prea târziu să le pun busuiocul sub nas, zilele se năpustesc peste ele cu franjuri de lumini strălucitoare pe umeri. Prin mine trec întortocheate

Când am denumit frunza copacul gândea muguri pe ramuri, implorând să vină căldura soarelui își tot sorbea târziul din așteptări. I se topeau ochii de lumină îndurase iarna cu hlamida ei

Stau într-un colț de străzi, văd cum trec oamenii în patru direcții, tumultul nu se oprește niciodată, în unele cazuri trebuie să scap din privire multe lucruri neplăcute pe care doresc să le

Oamenii se neglijează pe ei înșiși, nu ascultă de nimeni, cred că lumea este alor și se grăbesc în fiecare zi fără să știe unde vor ajunge visele se pierd în ape tulburi, străine. Îmbrățișez

unii scriu despre ceea ce nu pricep fiindcă știu și nimeni nu-și recunoaște ignoranța în care se lamentează zilnic așa cum se întrevede răsăritul unui alt anotimp când cel în care ești nu s-a

Dintre toate întâmplările pe care nu le uit tu ești cea mai aproape și crezi că așa este normal, nopțile nu sunt albastre, nici de mătase, ci întunericul din noi. Dragostea noastră a prins

Când moartea a venit să-i împrumute coasa totul era cosit, chiar și otava, fânul era strâns în baloți rotunzi, acasă nu era nimeni, oamenii erau la ziua recoltei. A plecat repede, o lătrau

Azi dimineață m-am trezit vorbind despre sufletul meu de sticlă prin care dacă vrei poți vedea porțile deschise spre cer unde se întâmplă minuni. După aceea, am venit spre tine

O enigmă pe fața acestor zile surâsul privirii mirat, c-un joc de culori și umbre încearcă să treacă prin ele ploi de lumină. Azi, fluturii-n zbor de pe iile fetelor mi-au lipit genele cu

Poți să te prefaci cât vrei, nu te cred în pieptul meu ard altfel de flăcări, ești mai mult o aparență decât o realitatea vie din care viața trage cu dinții și eu cuceresc redute părăsite cu

Întorc adevărul ca pe un copil de la joacă și nu-l cert dacă plânge mai degrabă îl mângâi pe creștet. Cu el de mână minciuna se topește ca ceara și se luminează la față, mă îmbărbătează gândul

Am intrat în gândul tău noaptea cred că nu m-a văzut nimeni, eram atât de transparent mai puțin inima care galopa printre vechile ruine din care s-a născut frica de oameni. Liniștea se surpă