Silviu Somesanu

Ajung cu gândurile în visele prezentului bolnav hazardul rupe pagini din istoria recentă, eu nu le pot nici măcar desena suntem prinşi într-un cerc vicios. Trăirile noaste roase de

Povestea tristă încă mă apasă dar nu mă recunosc în ea ochelarii de la o vreme mă deranjează ochii mei sun la fel cu ai tăi nu văd în depărtare pregătită mişcarea. Mă feresc de tulburările

în nopţile mele visele devin păsări cu aripi de ploaie zboară peste întinderi aride dincolo de margini lichide lumina-şi capătă surâsul senin şi blând ca o iubită după sărut. timpul este o

ştiu, eşti umbra care nu se vede când se recunoaşte adevărul joci la două capete care nu se cunosc eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac nu sunt atât de versat ori atât de nepăsător îmi

Gust amarul până îmi iese prin ochi şi nu mă las furat de vorbe goale. Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omeneşti, dar nu mă tem de nimeni. Îmi adaug în fiecare zi câte o şansă, să mă ridic

Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer, cercul nu cade, nu are unde să se deschidă, pământul e prea departe în albastru. Nopţi de busuioc îşi risipesc mirosul prin aerul de care îngerii

Te-ai trezit cu dragostea în trup şi nu ai mai putut să scapi, n-a fost uşor să te rupi dar nici prea greu să încapi. Pe semne ai fost o femeie cuminte cu fiorul iubirii în sufletul

s-a înpotmolit în cuvinte într-o limbă în care şi-a iventat iubirea şi a tăcut apoi cu privirea înfiptă-n cer a rupt pe rând silabele şi a pornit să adauge consoane tari între zidurile

Dintre noi toţi aflaţi în dezbatere, sunt câţiva care ascultă şi restul care nu se aşteaptă la nimic, cu tine mă menţin pe pragul dintre ei înţelegător al confluienţei de interese. Luminile

Sub tălpile tale fug drumuri de pământ, printre paşi zboară păsări din ierburi, cu lacrimi de ploaie, norii te păzesc de întâmplări vinovate. Aproape de tine îmi frământ mâinile fără

În timp fără de sfârşit la marginea vieţii, vise nu sunt, ci mai degrabă o acceptare-n tăcere a trecerii în lumea ce nu mai apune. Lumina cea vestitoare de mugure ca şi seminţele îngropate nu

Bat clopotele în urechile nopţii obosite, uneori numai furtunile se sperie şi oamenii când bat într-un anume fel, flămânde cu limbi vestitoare de moarte. De când s-au stins luminile

Cine doreşte să se mântuie nu fură şi nu, nu... deaceea nu-i compătimesc niciodată, este aproape dezolant să te simţi în nesiguranţă, dreptatea şi adevărul nu se pot obţine peste tot e o luptă

Mă surp ca o fântână secată demult până-n adâncuri de nisip, izvoare din inima cerului mă găsesc pe drumuri şi alunecă la vale şipotind. Se filtrează în mine comorile ascunse cu lumina

Te-ai hrănit cu dragostea mea pe săturate apoi ai făcut o pauză lungă şi n-am ştiut ce să cred, sunt trist ca o pasăre fără aripi. Am semne în care nu mai cred orbeşte şi nu mai ofer

Până asculţi imnul victoriei e o lungă aşteptare sunt necesare oboseli şi transpiraţii sau poate mai mult de atât, eu sunt umbra ta de încredere, lumina care străluceşte într-o stea

Azi ninge pe străzile oraşului ninge cu fulgi mari dezlânaţi parcă cerul scarmănă nori albi ce se depun repede şi apoşi pe umeri. Oamenii se grăbesc să intre undeva, e o stare întrucâtva

Caut ca silabele să fie în acelaşi număr într-o clasică cadenţă, mă scot din minţi tehnicile depăşite de subiectul care lipseşte. Pe faţa albă a hârtiei cuvintele sunt răstignite

Îşi căută gândurile şi ele sunt la mine, i-am simţit golul fiind gata s-o ajut cu toată inima. Doreşte să se mute cu tot bagajul pentru totdeauna, în braţele nopţii îi simt chemarea cu

Deschid fereastra galbenului lămâie, închid uşa curentului de aer dezinvolt şi păşesc peste pragul statorniciei în cerdacul cu stâlpi ai istoriei. Nu cred în linia care desparte e mai

Noaptea cu stele se-ntunecă-n frunze, pădurile freamătă de orgolii şi izvoarele murmură a nestăpânire. Lumea se rostogoleşte pe fibre noi, nu se lasă cuprinsă de stagnări vinovate apoi totul

Gândurile-mi trec printre cuvinte, îşi caută întruparea în poemele inimii, se grăbesc să bată la porţi ca un an nou primit cu speranţa împlinirii de suflet şi jocuri de artifiicii brodate prin

Prin vorbe o să curgă lumina cu foc în sângele cuvintelor, inima le absoarbe din răsăritul zilei prin mugurii care floare devin. Timpul rămas în secundarul clipelor te cheamă să fugi odată cu

Scad câte o zi cu fiecare filă scrisă pe faţa ei, pune cuvintele să-ţi spună adevărul înainte de a privi pe fereastră cum se răzbună cerul pentru a înlătura durerea la timp. Lumina care trece