Silviu Somesanu

când te privesc nedumerit tu nu-mi spui nimic te uiţi în jos şi taci tăcerea are un efect dureros nu mai întreb nimic orice răspuns ar fi de prisos pentru îndreptare mă mulţumesc cu

mă închid cu înţelegere-n etern n-am altă variantă şi tu te grăbeşti să mă urmezi la fel timpul prea scurt pentru doi s-a împărţit ciudat cu zecimale periodice nu poţi să plângi lacrimile

când public unii spun că scriu mult am scris câte puţin anii s-au strâns mulţi şi grei nimeni nu mă intreabă doar fac deducţii neadecvate asta-i lumea noastră eu îi privesc cu blândeţea

noaptea e stăpânită de amintiri vechi au adormit cu pătura trasă pe cap şi cei care dorm alături visează-n cuvinte sforăitoare dimineaţa răsuflă uşurată pe prag şi mă cheamă afară cu

prinsă-n coada cometei străbate prin univers și apoi lasă să cadă în urmă cu traiectorii fascinante ploile de meteori apropierea cometei de soare îi dă strălucire apropierea ei de pământ

zilele mele nu trec oricum se adaugă cu fiecare prezent vreau să nu pierd nimic din viaţă clipele mă cheamă cu orice bătaie a inimii întorc variantele pe faţă şi pe dos nu pot să ratez

În cuvintele încreţite de nervi aştept să mă atingi şi tăcerea se rupe, îmi convine surâsul tău rece şi paşnic, nu mă răzbun pentru timpul irosit în plâns, s-a întâmplat să nu mai cred nimic şi

pot prinde gustul pe care nu-l am aşa cum unii au pofte neobişnuite sunt atât de trist încât nu pot fi vesel tu nu mă poţi citi oricând şi rar o iau razna în liniştea mea se scufundă

am închis în mine toate întrebările n-am avut răspunsuri după care să pun virgule am avut doar suspiciuni şi frustrări ce nu mă încântă cu destule umbre tăiate în bucăţi îmi dojenesc

nu pot să-ţi vorbesc ar fi prea mult eşti pentru mine o iluzie care mă încurcă în descifrarea dorinţelor am în gânduri alte perspective pe care le urmăresc şi zidesc drepte c-un singur

m-ai întors din drum când nu eram născut să nu vin prea devreme dar n-ai făcut nimic mai mult pentru asta m-am pierdut în umbrele reci şi de atunci încerc mereu să ies la suprafaţă dezinhibat

ai trecut şi rămas în buzunarul meu stâng o monedă validă de tezaurizare dar touşi fluctuantă niciodată n-am păstrat ceva mai valoros decât iubirea în care mă contopesc deplin gândul care se

la o trecere prin gara din gânduri aşteptarea a rămas până târziu la peron a venit întotdeauna grăbită să nu piardă contactul lumea nici nu ştie cum să se manifeste se implică în tot ce produce

ai părăsit oraşul plin de plăceri nu ţi-ai găsit refugiul pentru sufletul pietros zilele s-au înghesuit triste ai coborât înlăuntrul rămas din trecut sănătos te fereşti de neprevăzut ca în

a stat în genunchi cât s-a citit evanghelia i s-a părut mai mult demn decât greu când s-a ridicat s-a simţit mai înalt şi s-a refugiat în rugăciune plin de simţăminte ca un călugăr în

îmi cumpăr o poveste de adormit copiii şi le-o citesc în fiecare seară dar ei nu adorm aşteaptă să adorm eu şi se distrează. îi rog să fie atenţi şi spun că sunt adun lângă mine toate

dincolo de margine începe hăul n-ai nevoie să porneşti spre el nici eu nu te îndemn lumea noastră e dincoace răzbate cu greu prin straturile cunoaşterii şi tot rămâne în urmă ruptă de

eu mă desprind de cei care nu se întreabă de nimic trăiesc într-o stare de căutare mă stresează lipsa de interes în fiecare seară îmi adun gândurile de pe la colţuri şi le grupez pe

nu mă mai cred ocolit de cuvinte ţin aproape mă joc în tăcerea lor plină de înţeles tu mă simţi abătut mă laşi să privesc departe cu ochii supuşi îmi adun gândurile şi le las liber

duminica s-a ridicat astăzi în picioare întoarsă la rolul de zi de sărbătoarte o simt stăpână pe sufletul meu în genunchi mă rog să nu fiu scăpat din vedere şi cred în cele zece porunci

Am fost întrebuinţat devreme chiar prea tânăr pentru o răspundere mare, nu aveam nervii şi simţurile tocite. Prins într-un angrenaj din care n-am putut ieşi sub pielea subţire nu mai eram

Visele au despărţit somnul de nemurire, rup noaptea în bucăţi ocolite de întuneric şi aştept să se crape de ziuă, lumina să-l descompună, să curgă pe apele plânse de stele Vreau ca prezentul

Sunt un grabit pus să alunec pe panta durerii, mă socotesc degeaba cu viaţa care n-are nimic bun, am rămas desfrunzit de anii norocoşi şi mai caut să lupt. La poarta raiului liniştea mea e

n-am întârziat mult închis în interior am pornit pe drumul luptei consecvente în care nu mă las niciodată învins privesc cu înverşunare sunt un gladiator în faţa morţii cu tot sufletul mai