Silviu Somesanu

Când trec apele somnului, dau semn râurilor care le poartă, ziua-i colorată într-o cuvertură de fluturi, amiaza a prins coaje sticloasă de lumină, a devenit fluidă ca mierea. Sfătuindu-mă cu

Tânără şi atât de fragedă trăieşte în mirajul verdelui în seva din frunze pe ramurile copacului îndrăgostit îmbrăţişând cu mâini de lumină trupul în iubire vibrând. Tânără înfăşoară în

Sărutul niciodată nu m-a trădat pe buze, pe buzele ei a înflorit și-n gură i-am pus foc. Cu mâinile mă prinde uimită, trupul îl simt cum zvâcnește și ochii cu ochii mei se hrănesc. Sărutul

Să privim viul din interior și să-l înțelegem pentru a ne îngloba și pe noi de acolo de unde pornește și continuă scara evoluției. Să gândim cum se instalează binele și răul în trupul și în

Cred că sunt un arc pe care se sprijină stâlpii și tu privești gânditor bolta, are basoreliefuri și-n mijloc pictură culorile curg peste tine, te simți mai ușor în greutate, plutești. Aerul

nicio stare nu mă scoate din minți și nici tu doar tergiversările inutile fiecare vorbă care-mi zgârie pereții e doar o încercare lumea e o cădere din limbaj o scurgere a gândurilor în

Desenezi pe fiecare filă ceva nedeslușit, un fel de linii care-și caută punctele unde se vor întâlni sufletele plecate. Poate nu-i timpul în care să arzi sensul vorbelor bolnave cu sunete-n

aș sparge cu un sunet clipa până când s-ar opri timpul l-aș închide într-o sferă ca pe un ou de lumină dar m-am trezit cu o pasăre cu aripile întinse mi-a spus pune oul la clocit în

Vai, se miră teologii trece timp prin orologii cu un tact într-o mișcare doar cu pază la hotare, să le cumpere din spații duh la toți nevinovații. Clipele turnate-n ornic, să le facă traiul

Sunt vulnerabil, Doamne, un om ca oricare femeile mă știu, îmi umblă ghimpii prin nervi și mi-aș dori să stau pe praguri la intrare, și tu semne cu mâna, să-mi faci când mă observi. Simt

Avem prea puțini ochi petru a vedea ce se întâmplă în spatele nostru, avem prea slab auzul pentru a distinge toate sunetele și cine știe câte nu mai avem ca să înțelegem cuvântul Domnului și

Am bătut la poartă și n-a răspuns nimeni, am așteptat, am ridicat cu piciorul poarta și cu mișcări repetate zăvorul a sărit. Când să deschid, cineva a strigat; -stai băiete! -Știi să

Mă înzidesc în tine iubire întrupând ori desăvârșită lumină în inima cuvântului. Dar cine mă cheamă și lasă sămânță să-i fiu, însuflețire înaltă în carnea de lut.

Pe o vară de foc cu aripile uscate de sete urc pe munții de gânduri înseninându-le orizontul, privirile-mi apropie depărtarea. Se îngemănează visele trecute-n zbor cu aromele câmpiilor

mai are o treptă să pună piciorul și n-o vede vede doar cerul la care urcă

S-a închegat laptele soarelui în foșnetul copt al pământului cu o iubire adusă din cer în inimile ce absorb lumina. Un fruct strămutat în sâmburi, privește cum utopia se dezminte și visul

Pe vremuri aveai ochi de pisică, cădeai în mine prin întuneric de-a dreptul și fără de alt sprijin urcai prin suflet, îmi umpleai toate golurile cu mângâieri înfrățindu-ne cu iubirea. Mai

Nu știu plăcere mai mare decât răcoarea unei umbre lângă un izvor rece din care-mi aduci o cană, să-mi stâmpăr setea de apă și dragoste pe această arșiță-n trup mai fierbinte decât

Nimeni nu se întreabă de ce arborii nu vor să trăiască în păduri, lipsa lor de protecție este de-adreptul jignitoare, așa că s-au hotărât să se nască răsfirați în teritoriu, să se bucure de