Când trec apele somnului, dau semn râurilor care le poartă,
ziua-i colorată într-o cuvertură de fluturi,
amiaza a prins coaje sticloasă de lumină,
a devenit fluidă ca mierea.
Sfătuindu-mă cu
de câte ori ar fi trebuit să plec
am croit prin destin alte șosele
pe care am trimis gândurile
merg pe drumul de întoarcere-n sine
ori pe cărări unde nu se-nfundă piciorul
și-s rotunjite
Tânără şi atât de fragedă trăieşte în mirajul
verdelui în seva din frunze
pe ramurile copacului îndrăgostit
îmbrăţişând cu mâini de lumină
trupul în iubire vibrând.
Tânără înfăşoară în
Sărutul niciodată nu m-a trădat
pe buze, pe buzele ei a înflorit
și-n gură i-am pus foc.
Cu mâinile mă prinde uimită,
trupul îl simt cum zvâcnește
și ochii cu ochii mei se hrănesc.
Sărutul
urcăm în suferința plăcerii
amândoi cu câte o rană
supurează și o pansăm să nu doară
cu fâșii lungi de iubire
nu-i drum de întoarcere
doar o potecă printre stânci
face meandre
precum un
Să privim viul din interior și să-l înțelegem
pentru a ne îngloba și pe noi
de acolo de unde pornește și continuă scara evoluției.
Să gândim cum se instalează binele și răul
în trupul și în
Cred că sunt un arc
pe care se sprijină stâlpii
și tu privești gânditor bolta,
are basoreliefuri și-n mijloc pictură
culorile curg peste tine,
te simți mai ușor în greutate, plutești.
Aerul
nicio stare
nu mă scoate din minți și nici tu
doar tergiversările inutile
fiecare vorbă care-mi zgârie pereții
e doar o încercare
lumea e o cădere din limbaj
o scurgere a gândurilor în
Cui o să-i câștig pariul
când l-am pierdut cu mine însumi
și m-am rupt de norocul
care bătea să intre?
E dincolo de cât pot aștepta
și îndoiala în mine se frânge,
cuprins de precauții
de
Desenezi pe fiecare filă ceva nedeslușit,
un fel de linii care-și caută punctele
unde se vor întâlni sufletele plecate.
Poate nu-i timpul în care să arzi
sensul vorbelor bolnave cu sunete-n
aș sparge cu un sunet clipa
până când s-ar opri timpul
l-aș închide într-o sferă
ca pe un ou de lumină
dar m-am trezit cu o pasăre
cu aripile întinse mi-a spus
pune oul la clocit în
Vai, se miră teologii
trece timp prin orologii
cu un tact într-o mișcare
doar cu pază la hotare,
să le cumpere din spații
duh la toți nevinovații.
Clipele turnate-n ornic,
să le facă traiul
Sunt vulnerabil, Doamne, un om ca oricare
femeile mă știu, îmi umblă ghimpii prin nervi
și mi-aș dori să stau pe praguri la intrare,
și tu semne cu mâna, să-mi faci când mă observi.
Simt
Avem prea puțini ochi
petru a vedea ce se întâmplă în spatele nostru,
avem prea slab auzul
pentru a distinge toate sunetele
și cine știe câte nu mai avem
ca să înțelegem cuvântul Domnului
și
Am bătut la poartă și n-a răspuns nimeni,
am așteptat,
am ridicat cu piciorul poarta
și cu mișcări repetate
zăvorul a sărit.
Când să deschid, cineva a strigat;
-stai băiete!
-Știi să
Mă înzidesc în tine
iubire întrupând
ori desăvârșită lumină
în inima cuvântului.
Dar cine mă cheamă și lasă
sămânță să-i fiu,
însuflețire înaltă
în carnea de lut.
Pe o vară de foc
cu aripile uscate de sete
urc pe munții de gânduri
înseninându-le orizontul,
privirile-mi apropie depărtarea.
Se îngemănează visele trecute-n zbor
cu aromele câmpiilor
De când stau cu tălpile pe jar
tu-n mine focul îl stingi,
dincolo de noapte departe-n hău
margini de lume nu mai găsim.
Însămânțăm în grabă rana
cu steluțe gălbui,
am rămas cu tine
în
S-a închegat laptele soarelui
în foșnetul copt al pământului
cu o iubire adusă din cer
în inimile ce absorb lumina.
Un fruct strămutat în sâmburi,
privește cum utopia se dezminte
și visul
Pe vremuri aveai ochi de pisică,
cădeai în mine prin întuneric de-a dreptul
și fără de alt sprijin urcai prin suflet,
îmi umpleai toate golurile cu mângâieri
înfrățindu-ne cu iubirea.
Mai
Se precipită o dragoste îndrăcită,
am căzut în vâltoare,
neglijent, somnul simțurilor
mă obligă și mă cheamă,
să-mi asmut câinii
eliberați din lanț.
fără să-mi evaluez puterea,
lovesc pragul
Nu știu plăcere mai mare
decât răcoarea unei umbre
lângă un izvor rece
din care-mi aduci o cană,
să-mi stâmpăr setea de apă și dragoste
pe această arșiță-n trup
mai fierbinte decât
Nimeni nu se întreabă de ce arborii
nu vor să trăiască în păduri,
lipsa lor de protecție este de-adreptul jignitoare,
așa că s-au hotărât să se nască răsfirați în teritoriu,
să se bucure de