Poezie
Doamne
1 min lectură·
Mediu
Sunt vulnerabil, Doamne, un om ca oricare
femeile mă știu, îmi umblă ghimpii prin nervi
și mi-aș dori să stau pe praguri la intrare,
și tu semne cu mâna, să-mi faci când mă observi.
Simt îndoiala, Doamne, ca omul cel de rând,
caut în mine filonul dătător de preț
dar știu că și norocul de m-ar iubi curând
tot n-aș putea să-ți fiu în mănăstire, stareț.
Iartă-mă Doamne, de păcat și suferință
am vrut să mă desprind cu inima senină,
fântână vie cu inima în ființă
sărată sângerare-n lacrimi de lumină.
Știu, rugăciunea Doamne, mereu mă îndreaptă
spre adevărata credință și iubire,
să-mi nască gândurile în vise și-n faptă
fructul cel copt, nuntit în inimă de mire.
Sfârșitul vieții, Doamne, când va fi să vină
lasă-mă să-mi termin tot vinul din carafă,
scrise-n în cartea vieții, poeme de lumină,
pe pagini îmi poartă sufletul parafă.
001.582
0