uneori viata e o lama de cutit dintre cele mai ascutite. tie ti se cere sa mergi inainte fara sa te abati la dreapta sau la stanga. vei face asta condus de un singur gand: TREBUIE!!!
De-abia acum,
trezit dintr-un vis oarecare,
mă gândesc
cum ar fi ca în vorbirea mea cu tine
să folosesc cuvintele.
Da, mi-e teamă un pic. Un pic…
Eu te-am văzut doar o singură dată,
îmi
în veacul fără tată
săptămâna aceea se întoarce asemeni circului
vizitând orașele mari
e vai de noi
spuse bătrânul
e vai de noi omule
ne-a părăsit mirarea
mașina colorată
asfaltul
În felul tău de-a mă gândi,
o frunză doarme într-un pom,
când mă anini de verbu-a fi
încep să mă-nsenin a om,
să umblu dezlegat prin veac
eu și egalul meu din vis,
gândește-mă, dar mai
o idee mai mică decât un purice
a sărit din capul meu în capul tău
fiindcă așa obișnuiam noi să stăm
ureche lângă ureche
pe malul unui râu liniștit
mi-a venit o idee
ai strigat
și m-ai
Neagră încântare
Știind că sunt cine sunt fără a fi…
Nu, nu am spus „nu” dorințelor
Ce mi-au alunecat la picioare.
Am pășit stingher, deși cu pieptul aruncat spre afară,
Un fel de om
Singuratatea e puntea dintre doua
mari feluri de a fi:
Unul daruit vietii spre imbalsamare,
Celalalt mortii pentru vesnica intinerire.
Serpii albastrind rasaritul
(Flacari de vesnica
si mi-au spus stelele,
si mi-a spus vantul,
si mi-a spus raul care imi spala gleznele,
si mi-a spus lacrima care imi mangaie acum obrajii,
si toate imi urla acum in timpane:
POETII NU MOR
ciuturi
felul ăsta de pomi
care scutură fluturi
și umbre
peste buza pământului
veche
și stinsă
clipe de humă
în care se tânguie
picuri de apă
veniți de dincolo
îngeri mai
iată cât de ușor se desprinde un obuz de o buză
parcă inima celuilalt e pustie iar moartea e un exercițiu
în vreo artă extremă
nici o schijă nu pleacă nelustruită sunetul
chiar și sunetul e
am visat azi-noapte cum un pictor nebun
folosind o pensulă fermecată
din culori care nu există în realitate
a tras o linie de-a curmezișul pânzei minuscule
spunându-mi
cu ultimele puteri
am scris, am plans, am ras,
si acum semnez declaratie de omenie
cu mana tremuranda de om
care pleaca departe ca sa mai inteleaga ceva.
de data asta... pentru totdeauna.
adevărul trebuie spus într-un anume fel
altfel adevărul de deasupra poate transforma ușor în minciună
adevărul de dedesubt în rest nevoile mele sunt tot mai puține
din când în când plesnesc
vine primăvara iubito
și noi nu mai înțelegem nimic
am fost ieri în gară prin oameni
cresc liniștiți castanii
cu păsări mari de tablă ce fluieră cremos
nu vine niciun tren sunt numai
dinspre praful in care zac petale de salcam
urca marile albine de ceara
rostuite frumos in prisaca
de hoitul trantorului nascut mort.
ne miroase cortul a fum,
s-au jucat copiii langa cei
pen’ că planeta asta nu-ți poate înghiți la nesfârșit gesturile
o să te îmbolnăvești de lumi paralele
după cum te știu nu vei merge la medic
vei încerca un tratament după ureche
până când
Aceste rânduri ți le voi scrie-n mare grabă,
Nu pentru că e iarnă sau știu eu, aș avea prin oraș ceva treabă,
Mi-e seară acum și simt sufletul ridicându-se ușor spre Lună,
Aș vrea să rămânem
Rămâi aici lângă umbra mea, cuminte
Să fii așa cum ai fost mereu,
Te voi iubi la fel de-acum ‘nainte
Cum simți doar tu, cum știu doar eu…
La fel te va ști gutuiul din livadă, ninsă
Petală pe
astăzi bătrânul e mai scund decât mine
pe tâmpla dreaptă îi dansează povestea
o mână crescută din lemnul fântânii
lovește cu dosul cana de tablă
poftim parcă spune așează la loc ulcica de lut
Taie-mi mâna cu care smulse din inimă
Cad peste creierii mei
Cuvintele astea negre
Totul fiind rod al întâlnirii dacă îmi e privirea ta
Aplecată peste
Departele care mușcă genunchii
Atunci
Ultima vreme
În ultima vreme
Toate se așează altfel
Atunci când dorul după aruncarea
Inimii prin cuvinte
Ma convinge să ard.
Mâna se sprijină
Pe buza de jos,
Urmează apoi ochii
Retrași
mainelui meu ii doresc ceva mai multa incantare.
perdelele trecutului stau fata in fata cu
lumina posibilului meu viitor
in nesfarsita taina,
se crapa mumia din cortu-i de carne
si snoavele
el purta în zâmbet
un păianjen
îl hrănea cu priviri speriate cu saluturi oblice
nu înțeleg de ce a ieșit din casă așa târziu
pe stradă câinii împărțeau intersecția
neonul pâlpâia cuminte
SD