silviu dachin

ma asez obosit la aceeasi masa unde cu catva timp in urma versurile rasareau dintr-o inima in care domneau curcubee, purtam in ochi chipul tau si in palme mangaieri de copila cuminte, si

astazi astept o secunda in care sa fiu la inceput. fara prea mult entuziasm, cu emotii copilaresti, o intalnire intre cel de acum si fauritorul de vise, descult si cu pletele in vant, pe umar

canta roua primaverii peste inflorirea serii, zambete ne ploua-ntr-una din chiliile tacerii, unde-i luna, vina luna... iele trec prin inceputuri infloresc plopi de saruturi, mainile se leaga

mainelui meu ii doresc ceva mai multa incantare. perdelele trecutului stau fata in fata cu lumina posibilului meu viitor in nesfarsita taina, se crapa mumia din cortu-i de carne si snoavele

sunt trist si salbatec pe muntii infernului, iubirea mi-e moarta si inima imi atarna de zare infasurata in matase neagra; cateva zambete se mai tin de umeri si in carne imi mai ard palmele

uneori viata e o lama de cutit dintre cele mai ascutite. tie ti se cere sa mergi inainte fara sa te abati la dreapta sau la stanga. vei face asta condus de un singur gand: TREBUIE!!!

unii au hotarat ca altii trebuie sa moara. altii au hotarat ca trebuie sa moara odata ce altii au hotarat moartea lor. un ochi de copil nu va mai vedea niciodata cer albastru, mana lui nu va mai

in camera mea cu pereti rosii, a patruns o vrabie, ratacita si ea, si a trait torturata de ideea mortii pana in ceasul in care a murit. nu am plans dupa pasarea aceea. pe podeaua mea

lacrimile nu imi mai spun nimic, pentru ca singura tinta pe care o mai am e prea sus si privirea mea s-a departat de ochiul mecanic deschis pentru a se lipi de sufletul destinului eu.

cred ca in curand o sa adoarma si atunci voi trece razand nepasator, ea, cea cu galbene decoratii stranse in acte fara rost, ea cea care m-a inselat fara rusine, pe mine, cel care m-am nascut

colibele noastre de lut, nu ne trimit nicicand spre inceput; colibele noastre se clatina triste dorind macar un ceas sa mai existe. nu ne-am mutat, nu ne-am dorit, am inviat si apoi am

iubeste-ma iubito, mai tare decat noaptea ce-ar vrea sa ma opreasca din dansul meu nebun, sopteste-mi ca albastra si trista va fi soarta oricat de fericita ne pare ea acum, oricat de nesperata e

secretul meu pe care imi ceri sa ti-l dezvalui, nu e atat de mare. nu e o tainuire din care sa tragi seva ce doare a mea fire, e doar o-nrourare ce vrea sa ma trezeasca din moartea asta

astazi m-am indragostit de tine. nu imi cere fagaduinte, nu ma intreba de planuri, nu imi cere sa iti desfasor in fata privirii mirate tot negrul meu trecut, nu ma observa atenta pentru ca mai

ura? nu stiu despre cine vorbesti... sau e insomnia care mi-a intrerupt visarea, sau sunt eu unu din cei care au murit in timp ce se strangea in nori atata amar de ploaie. lasa-mi tacerea sa

mi-am pus pe spatele obosit de atata cercetare o greutate cam cat sa fiu sigur ca nu voi ajunge... imi e sufletul monstru si fruntea ridata, sunt ploaie si fum, si tacere cumplita, nu am nici un

nu ai de ce sa te plangi! eu imi asum riscul iubirii noastre ilegale, monstruoase iubiri. tu trebuie doar ... de fapt mai lasa-mi un timp si apoi tu nu va mai trebui sa faci nimik, totul va

si tac, mereu aceeasi tacere natanga, langa mine dorm cranii albastre de lut atarnand de bolta vizibil cereasca, ridica-te si poate vom pleca, aici e trist, si tu te impiedici mereu de tacearea

\"Esti un clown ma, un clown!\"... \"Da. Uneori clownul lipseste, si atunci cobor de la trapez, ii imbrac hainele si incerc sa ii joc rolul. Circul asta trebuie sa mearga inainte...

mi-am asezat fata in palmele tale ca si cand as fi vrut sa imi spal trecutul, lacrimi nu mi-au curs desi sufletul imi era plin de ele, inima imi batea intr-un ritm mai lent decat de obicei poate

astept sa atipeasca mama, sa se raceasc-odata zama, sa ploaie peste noi cu cioace apoi sa plangem prin baltoace, sa curga timpul conopida in abureala insipida, topit si lacom prost dedus, sa

amurgurile sunt aproape, ceva mai aproape decat diminetile, pentru ca ele stiu sa dezgroape nestemate si calde tristetile, amurgurile sunt grozave, as da orice numai sa nu le pierd, acum cand

si oamenii au fost atat de buni, poate fara sa stie ce fac... aceeasi grija in aceeasi alta generatie, zambet ingaduitor si lacrimi pe fata lui Dumnezeu. ne paste trecutul atat de dornic sa

traiesc in lumi albastre, intins peste imensa si joasa lumii taina astept urcarea sfanta, apoi voi fi jaratec aprins si aprinzand, zenit opus opririi, oh, cat de alba rosturi ma cheama. Sunt