silviu dachin

prea puțin cer pe drumul spre damasc oameni și cai își târâie sufletele strigătul a devenit șarpe și aruncă vina pe greutatea cuvintelor între creier și pași s-a așezat vamă buzunarul de

e iarnă așa cum sunt om și ninge așa cum mi-e foame axa lumii străpunge mai departe Călcâiul chiar dacă eu nu sunt acolo și nici iarnă nu e e doar Ghetsemani împărțit în metri cubi de

copiii mici cu degete mari sapă gropi în locurile de joacă și fără vreo întrebare ajutătoare plantează locuri de joacă pentru copiii mari cu degete mici oamenii sunt urâți de-asta refuză

si acum, cresc in mine stanci rosietice si gri in locurile din care se intindeau inspre soare aripile, lujeri de stea si minuni aplecate peste balustrada universului sfidand

cam cat un pui de floare sa iti fie destinul destinului; daca vei sta in umbra alba a norilor adevarati o sa curga peste tine o sete de viitor incat toate drumurile se vor face roti sub

apoi a început ploaia câinește luna în patru labe adulmecă pământul scheaună ușor când urechea stângă pe zgomotul unui sărut stă pleoștită înapoi în cer strigă steaua rămasă de șase cine să

Întâmplările, fie ele mari sau mici, ne ajung pe fiecare din noi în zile obișnuite. Nu ai cum să îți programezi ieșirea din comun. Zilele neobișnuite sunt daruri și trebuie să fie ciudat să îți faci

din fulgii de junglă se pot face oameni de junglă participă și tu câteva jocuri de rol și un magazin cu marfă intimă demonstrație pe raftul ăla sunt bunicii dulci și ieftini îi ambalez

pe ulița asta pe care am trecut rând pe rând fiecare cu zâmbet sau lacrimi amare acum crește iarba ieri piatra în formă de pâine era gard între oameni și câine prin astăzi treceai spre un

dacă fiecare suflet ar iubi o necunoscută lumea s-ar împărți brusc între două sentimente unul la dreapta verde și strălucitor altul la stânga neclar oblic abia șoptit neîmpăiate păsările ar

un norisor zapacit luat de vant si dus usor, usor, pe data s-a indragostit de un alt nor. sa vezi amor si-mbratisare... (vazduhul devenit decor, spre vest a si rosit usor) si s-au iubit cam cat

închisoarea e un spațiu subiectiv în care oamenii plâng sau înjură pentru că alți oameni s-au adunat cândva au pus întrebări uneori cu indiferență privind de undeva de sus iar apoi s-au

cresc firele de iarbă cam fără culoare si mult sub spatele meu răsturnat pe gheața lumii. \"te râd fluturii, mă, te râd toți fluturii!\" și fluturii mă râdeau verde cât toată iarba de sub

a venit un șarpe cusut cu ață albă femeie i-a spus el blând nu avem de toate știu dar uită-te și tu în jurul nostru e soare s-a urcat în pom și aștepta uită-te înăuntru e verde

în fântână s-a făcut dintr-odată frig lumina venită de sus mi-a adunat prietenii într-un cerc galben tăcerea care ieșea din gurile reci s-a răsucit la început ca un mânz apoi ca o

de când ai plecat plouă neîngăduit de precis o matematică rigidă a căzut peste toate cuvântul dragoste ca un proscris refuză să mai iasă din gură stă acolo câte două trei zile până îmi ard

am plans? cine mai stie...!? pe atunci eram stramosi si cred ca te iubeam. pamantul el, si noi pamantul flori si sudoare munca, munca, munca dar nu orice incordare de muschi; dragostea a ramas

fum lipit cu indiferență pe culoarea albastră crescută sensibil înlăuntrul fiecăruia din noi pe scară au mai coborât liniștea purtând o rochie rece cu franjuri câteva cuvinte imposibil

pe malu\' asta flori, pe apa petalele florilor care au citit Eminescu si au inteles ceea ce ne chinuim noi sa nu intelegm

astăzi a fost o zi. altă zi. m-am trezit la 13 și 17 minute. așezat pe marginea patului, am dat laoparte draperia. ploua. niciun om, niciun om care să treacă. știam totuși că dincolo de ferestre era

eu sunt floarea crescută în urechea unui mânz pentru mine copita se trezește dis de dimineață și aleargă fără hamuri prin ogradă caii nu vorbesc niciodată despre mâine nu-și fac

tare multe clipe frumoase am trait luand in gluma ceea ce altii credeau a fi serios, iar cea mai mare nenorocire am trait-o luand in serios o gluma. de unde trag concluzia ca lucrurile cu adevarat

mă așteptam să Te găsesc oriunde-n altă parte, vezi, ai mei nu Te-au căutat niciodată aici; Te știau și ei de la ai lor, dintr-o Carte, cu foi îngălbenite de vreme, cu litere mici. când am

după un timp vine altul se așază pe scaun ier ceilalalți încep să strige povestește-i și lui povestește-i și lui eram copil bunicul meu tăia felii drepte dintr-o pită țărănească le ungea cu