dincolo de lumea dreaptă

În poemul acesta ai încercat să descrii viața din închisoare, spațiu de claustrofobie în care trăiesc minți certate cu legea aplicându-le punitivul, când ei se privesc în oglinzile diforme ale existenței și se văd sub fizionomia plânsului, a tristeții și a resemnării.
Scârțâitul ușilor de fier aduce cu un icnet neputincios al celor închiși.

în poemul acesta, am încercat să descriu viața unor oameni la fel de normali ca oricare alții (deși, zic eu, ideea de normalitate e oarecum anormală, trăim din excepții aiurea generalizate), certați cu o nedreptatea mai mult decât cu legea, felul de oameni care au avut dramul de neșansă... Oameni pe care cu greu îi poate diferenția cineva de infractorul de care pomeneai tu, care se trezesc undeva după gratii, redevin oameni trezindu-se din visul ăla nenorocit, dar continuă să trăiasca încă 10-15 ani acolo, pentru că nimeni nu a înțeles experiența lor. oglinzile deformate sunt imaginile lor construite de cei care îi au în grijă de la arestare și până la executarea pedepsei, imagini care le sunt vârâte în ochi de câte ori apare o ocazie. Și nenorocitele de ocazii apar mult mai des decât e omenesc să se întâmple.

thx de trecere