silvia caloianu

îți voi cânta ceva serios-neserios de adormit copiii mari neadormibili îmi vei cânta ceva abia respirându-mă cu ochii întredeschiși din memoria mea în perne de fumuri ne vom cânta ceva cu nani nani

surprinzător de lejer printre cele patru semne ai apărut şi tu înaintea noțiunii te-ai plasat în centrul mitului din același motiv axiologic nu vreau nu vreau să știu ce îmi este ingăduit

bărbatul ăsta mi se plimbă și acum prin vene poezie supradoză parcă ar vrea să mă doară mai altfel mai altfel neuitabil dintr-un fel de oglindă abisală din care îmi vin stimulativ

îți preparam ceaiuri din ierburi chinezești speram speram să îmi descifrezi hieroglifele periodic trăgeai de un colț de noapte eu de celălalt o întindeam ca pe o plapumă fiecare dintre noi

vino ploaie de aur întâmplă-te intonație a somnului tu explică-mi de ce am foc în obraji de ce îmi e frică terifiantă îmi e desfacerea nervilor fără de cuvinte liniște aur liniște aur curge

spun șapte adorm și mă visez de fum gonind prin ceruri căluții bruni ai apusului îmi ating buzele de semne mă dizolv te doare întreb tu spui că nu și zâmbești atât de fin când mă trezesc în

eu nu sunt o lalea de plastic roșind pe zăpadă emblematic și nici doar o baltă fierbinte mobilă de sânge cu memorie pe albul defibrator eu sunt energia mâinilor tale polemizând cu

haosul meu biped stă întins pe canapeaua prea mare chiar și pentru un haos din cand în când se sperie de propriul său pui de care nu avea habar că se va naște așa se spune despre ursoaicele

te-am visat rău rău mama se făcea că ai mers la un giuvaergiu și i-ai dat un argint o monedă să îți facă ceva din ea și ți-a făcut un kitsch știi care se vând prin bâlciuri de ziua

cobor din somn ca dintr-un personal care nu mai ajunge care nu mai știe încotro pornise îmi aștern covorașul de yogină și deschid computerul se pare că unii chiar au nevoie de mine dar nici cafeaua

eu nu am dansat niciodată cu necunoscuți îmi ziceam lăsându-mă riscant pe spate ar putea să mă arunce ultima dată și să nu mă mai prindă îmi ziceam să mă uit să nu mă uit peste umăr orizontul parea

m-a trezit un zâmbet suav de copilărie am alergat la computer ca la pomul de crăciun și nimic am alergat imediat la fereastră dar în locul de unde răsare soarele mi s-a părut că văd niște

noaptea asta pare un truc o scamatorie știam că mă vei găsi că vor trece ani că încurcate sunt căile pământului și ale cerului și ale apelor dar cât crezi că mai putem rătăci pe un fluviu plin

e ora când nu îmi mai pasă de culoarea albă a lunii de marketingul expresiilor acestora depresive șterg liniile dragul meu șterg liniile mint hemogramele cuvintelor îți amintești îmi

peste câteva zile mă voi plimba pe chei ca o îndrăgostită pur și simplu sau ca un ospiciu cu ferestrele sparte din care au fugit înspre dimineață toți nebunii iar acum doar strâng în brațe

dar cine îmi mușcă buzele prin somn și fuge aș vrea să prind un înger să îi spun dacă nimic nu mai e de făcut adio patrie cum îți pare de mâine plec într-un alt bărbat și poate că o să iubesc

prima dată am văzut marea la optsprezece ani îmi scriam jurnalul pe genunchi în vaporașul acela alb cu care ne întorceam în oraș tot mai senzuali despre asta îmi zicea să scriu mysha aruncând