Silvia Bitere

Liviu, mă gândesc, mulțumesc frumos pentru trecerea ta.

Maria Prochipiuc, mă bucur mult!:)

am vrut să las un comentariu pe text dar am rămas siderată o bună bucată de vreme nu am putut clipi (bine, am și genele lungi, se înțelege, s-au lipit între ele). totuși nu pot să trec pe lângă asta: "uite ce umăr aflat în minoritate am câtă vreme celălalt e plin de gloanțe" fără să zic: bună ziua!
"coregrafia-i tocmai substanța lor ca orice-i dat a fi fiind în firea asta" - copleșitor și coraline mi-a zis să vă transmit că este invidioasă pe versurile sonetelor dumneavoastră pe care ea, în neștirea ei, le numește descreierate sau trăsnite pentru că la ea lucrurile nu sunt fixe niciodată, de aceea face 13-14 din poemele ei.

"propășită chiar să fiu așadar mereu controversată"?! râd. bine, domnule! ce naiba să mai zicem. de acord!

salut, trăim!

despre nepăsare, cum s-ar zice ai cam surprins-o binișor, mai cu seamă de la mijloc spre sfârșit mi-a atras atenția și dară nu-i un cerc vicios.
salut, mi-a plăcut ce am citit aici, azi.
"i-am tras una să fim chit
și am fost mai ales eu
ea începu să plîngă
nepăsarea-i nu mai era nervoasă era
pur și simplu
durea mai tare decît un pumnal în stomac
și i-am înfipt unul
am așezat-o pe masă și ca într-un cerc roșu
ne roteam printre scaune
ea moartă
eu cu o nepăsare nervoasă
pur și simplu"

"durea mai tare decît un pumnal în stomac
și i-am înfipt unul" - Foarte bine ai făcut! râd dar mi-a plăcut patosul de aici, e din rărunchi, clar!

dacă nu te-ai referi prea mult la carte, poemul ar fi valoros pentru că ai aici un conținut bogat de imagini care surprind cititorul în bine, cel puțin, personal, mi-au plăcut următoarele versuri foarte mult:
"alergam spre casă în pas de ștrengar
mirosea a iasomie pe la colțuri
pe străduțele ca labirintul
ascunse în orașul mare
în rochia mea cu volane"
iar acestea două sunt superbe: "ascunse în orașul mare... în rochia mea cu volane"

"citeam cartea îngălbenită
sub abajurul cu fluturi morți
ronțăiam ca un șoarece
amintiri despre viitor"

gândurile mele
ca niște melci bolnavi de sinuzită
se târau pe asfaltul umed
fără să mai asculte sau să audă ceva"



p.s.
m-aș lipsi total de ultima strofă. strică din frumusețea poemului.
în rest, te citesc cu plăcere pentru că aduci chestii interesante cu tine.

Raluca, știu ce spui. Acel "măi" cade inestetic pe vers dar coraline fiind prietenă bună cu mine, cum s-ar zice vine "din oalele mele", pot să-i zic așa: măi, coraline, măi, fato - ca un alint. Acu, ce să spun, tu ai dreptate vis a vis de poem, ca structură, ca noblețe literară chestii de-astea nu se prea fac în poezie dar nici nu ne impune careva vreo regulă. Fiind vorba de coraline care vine dintr-o lume a ei, acel "măi" poate să rămână. Dacă dispare "măi", discursul iese din "Feritopia", capătă o altă valență, nu cea dorită de autor. Dar ce își dorește autorul până la urmă. Nu știu, tu știi când scrii ce îți dorești când o faci?:)
Mulțumesc pentru sugestie. E pertinentă! Pe viitor o să țin cont s-o mai eliberez pe coraline nițeluș de mine.
Mă bucur că ți-a plăcut!

Silviu, poemul a fost scris "la roșu" fără acel "poate". Apoi, am simțit nevoia unor lămuriri introspective - păpușă ca obiect și starea de incertitudine redată prin acel "poate" pe care l-am vrut, cumva, grav. Este, acolo, o adunătură de p-uri, ai dreptate, voi reflecta la subiect. La mine ultima strofă mereu dar mereu este pentru mine! Puțin egoism din partea-mi? Poate...:)
Silviu, mulțumesc frumos pentru că ți-a plăcut!

Domnule Holobaca, inteligent, deștept! Vă mulțumesc. Ați intuit perfect!
Cu drag,
s.b.

așa. și?

nu pot să nu remarc.

Fericirea noastră, la naiba, Domnule Firică, vorba știm noi cui. Apele astea nu au cum să fie domnule parte dintr-o gospodărie. E haotic , abstract și mai cu seamă absurd. Totuși, nu pot să remarca cursivitatea curgerii domniei voastre printre rânduri, cu ele și semnele de întrebare care tot timpul vor exista la oameni ca dvs., deci, trecând peste "căderea psihică dar și cea de teren", una peste alta, ați reușit să faceți o analiză despre apă și circuitul ei în natură. În curând vom vedea gospodinele cum vor plăti apa în natură pe te miri ce și nu m-aș mira decât dacă soarele ar sta în poziție verticală pe cer. Da chiar, cum o sta?

mă bucur că apăreți la recomandate! deși, dvs., aveți stofă de prioripost! vedeți, sunt bune și ploile astea la ceva!

Diana, mulțumesc frumos pentru un asemenea dar, trecerea ta...aici...

cu drag.

de la Silvia la Silvia îți spun că mă bucur foarte mult că mă citești (și eu te citesc). Faptul că ai găsit sau că ai sentimentul că textelor mele le lipsește ceva sau au ceva în plus, mă ajută să văd unde mai lipsește sau unde aș putea să mai pun. e bine că vii cu variantă dar îmi vine greu "să rebrodez" după ce am brodat.
La titlu intervin. Mulțumesc.
Despre "permis", despre "a permite", știi bine că ai permisiunea mea de a jongla cu versurile. Asta înseamnă până la urmă drag de scris și de coleg. Totul e perfectibil la urma urmei.
Silvia, cu drag te mai aștept!

Atâta timp cât suntem trimiși din cer sau din altă parte cred că fiecare dintre noi poate constitui un caz. "era și cazul lui coraline" - cazul Coraline, zic eu.!..." Așa este. Mulțumesc!

Îmi place cum vă adresați lui Arcibald prin demonstrativul „acesta”, nu vă bateți joc de personaj adresându-vă cu „ăsta”, deși, uneori, ajungând la starea de saturație, de lehamite maximă, ca autor, vă puteți adresa oricum lui Arcibald, cred că știți asta. Transpare printr-o singură frază atenția și respectul pe care i-l purtați personajului Arcibald. Mai cred că orice personaj, fie el și denaturat, bețiv, berbant, pus în raport cu cel pe care îl produce, devine capodopera scriitorului. Sinceritatea nu este de ici de colo. Ea vine în contextul dat ca o alinare prin nevoia de celălalt, prin nevoia de aproapele tău și nu nepărat biblic. Citez:”Arcibald, acesta a fost primul și ultimul exercițiu căruia, practic, am fost nevoiți să-i facem față. Ne-am apărat țările și viața „la” și „de la” douăsprezece mii de mile marine distanță, însă nu avem voie să „ne trecem” asta-n C.V.-urile noastre.” Iată, deci, o frumoasă confesiune, destăinuire. Iar prietenul autorului este însuși autorul. De aceea există un personaj. Este și cazul lui Arcibald, care la rându-i nu poate supraviețui fără autor. Cumva, legătura dintre “a fi și a nu fi” este ca un imens bulgăre de zăpadă care poate să se topească, oricând, sub privirea cititorului.
Primul fragment pregătește cititorul trimițându-l, spre finalul său, discret și delicat la o țigară. Îi mulțumim pe acestă cale și-l asigurăm că vom face tot posibilul să rămânem fideli personajului.
“Lasă-mă să-mi aprind o țigare, și-ți povestesc pe-ndelete…”
Povestea din fragmentul următor primului este constituită din substanțe halucinante. Totuși, le consider consumabile, în sensul în care ele, substanțele alcoolice, trebuie să producă creierului uman armonie, voie bună, confort maxim, apoi, cu mult bun simț, se pot înlocui cu alte consumabile alcoolice, deoarece ies din starea de uzură atât morală, cât și fizică conform clasificărilor consumabilelor în economia faptelor sau în “sinergia faptelor “ (*Ion Iliescu – personaj politic contemporan cu el însuși, personaj etern pe scena politică, plin de flori pe față și pe mâini, care va apărea veșnic pe sticlă, credem că și la a 1001-na aniversare tot atât de mult își va iubi țara, adică Rusia).” Echipamentul era unul obișnuit, însă în rucsacuri nu ni se permisese să avem/deținem decât alcool: canadianca avea un soi de butoiaș plin cu whiskey; olandezul niște bere dozată; iar eu două duzini de sticle de vin negru demisec.”
Sau
“Eu puneam în fiecare sticlă limpezită același mesaj scris: „Sunt goală, pentru că ăsta și-a băut toți banii!”; puneam dopul; apoi slobozeam sticla vulnerabilă-n apă.”
Foarte reușită imaginea aceasta de “sticlă vulnerabilă”. Sigur că da! Și obiectele pot fi vulnerabile! Este vorba de „masa corpurilor” care ori se dilată ori se comprimă cu ajutorul unei presiuni exterioare. Sau făcând o paralelă la „găina stresată”, asta, în vecii vecilor nu o să mai dea ouă calumea pe motiv că trebuie să-și ducă copiii la școală, să-și facă ordine în cuibar, să-i dea un pahar cu apă plată cocoșului, etc., etc. Ea va deveni vulnerabilă la mediu.
În ultima partea a scenariului, Arcibald este nevoit să facă fițe către autor pentru că ține cu orice preț să mai apară și în alte fragmente din poveste. De aceea vă dă papucii, stați liniștit! Arcibald se întoarce. Se cucerește prin insistență și se păstrează prin indiferență.
Vă las o steluță.

Nu știu dacă v-am mai spus dar îmi place încadrarea textului la Științifico-Fantastice. Am și eu un grupaj de peste zece povestiri care merg pe drumul ăsta, fantastic! Fantastic! Fantastic...

greșeală: pleoapă iară nu pleaoapă

Dacă îmi permiteți, am să încropesc pe loc, acum și aici, din comentariul domniei voastre cam așa, versuri:
"păcat, însemn?
nimicul e previzibil, ba mai mult, calci pe el
o ușoară retorică în primele două versuri,
ah!
o mare... trenuri fără călători...
firul de iarbă cusut de pleaoapă - un vers fără de margini"
Mulțumesc, Domnule Firică!

Ne mai auzim... zim... zim... zi-mi, zi-mi... se duse Coraline într-un ecou

Succes, Cornel Marginean! Alina Manole ce bine că ești, ce bine că te cunosc, cel puțin, virtual!
Frumoasă și grafica lui Vlad Turburea.
Vă doresc La bun înțelesuri!

Te citesc și îmi place cum scrii!
Bravo!

Finalul este pur și simplu năucitor pentru că nu te aștepți, ca și cititor, după ce ai citit o rugăciune atât de legată în sonoritatea ei, să dai peste un deget care să te certe frumos precum: "nu te fă că nu auzi".
mi-a plăcut: "s-au întâmplat minuni de vindecări
pentru că oamenii au crezut în ajutorul insularului".

Hristos a inviat!

Mi-au plăcut foarte mult versurile astea: "am acoperit pianele digitale cu o pătură albă
le-am scos din priză pentru tine
pentru că nu mai eram copii, andreea
nu mai suntem
decât seara,
când străzile sunt pustii și
doar visăm
și eu îmi las corpul liber să plutească

așa îmi țin brațele
așteptând mereu trenul plin cu garoafe roșii din care ele sa cadă încet
una câte una"

Le-am citit și recitit de mai multe ori pentru că mi-au mers la suflet:)