Pagina exercițiului de supraviețuire din Jurnalul lui Arcibald

Îmi place cum vă adresați lui Arcibald prin demonstrativul „acesta”, nu vă bateți joc de personaj adresându-vă cu „ăsta”, deși, uneori, ajungând la starea de saturație, de lehamite maximă, ca autor, vă puteți adresa oricum lui Arcibald, cred că știți asta. Transpare printr-o singură frază atenția și respectul pe care i-l purtați personajului Arcibald. Mai cred că orice personaj, fie el și denaturat, bețiv, berbant, pus în raport cu cel pe care îl produce, devine capodopera scriitorului. Sinceritatea nu este de ici de colo. Ea vine în contextul dat ca o alinare prin nevoia de celălalt, prin nevoia de aproapele tău și nu nepărat biblic. Citez:”Arcibald, acesta a fost primul și ultimul exercițiu căruia, practic, am fost nevoiți să-i facem față. Ne-am apărat țările și viața „la” și „de la” douăsprezece mii de mile marine distanță, însă nu avem voie să „ne trecem” asta-n C.V.-urile noastre.” Iată, deci, o frumoasă confesiune, destăinuire. Iar prietenul autorului este însuși autorul. De aceea există un personaj. Este și cazul lui Arcibald, care la rându-i nu poate supraviețui fără autor. Cumva, legătura dintre “a fi și a nu fi” este ca un imens bulgăre de zăpadă care poate să se topească, oricând, sub privirea cititorului.
Primul fragment pregătește cititorul trimițându-l, spre finalul său, discret și delicat la o țigară. Îi mulțumim pe acestă cale și-l asigurăm că vom face tot posibilul să rămânem fideli personajului.
“Lasă-mă să-mi aprind o țigare, și-ți povestesc pe-ndelete…”
Povestea din fragmentul următor primului este constituită din substanțe halucinante. Totuși, le consider consumabile, în sensul în care ele, substanțele alcoolice, trebuie să producă creierului uman armonie, voie bună, confort maxim, apoi, cu mult bun simț, se pot înlocui cu alte consumabile alcoolice, deoarece ies din starea de uzură atât morală, cât și fizică conform clasificărilor consumabilelor în economia faptelor sau în “sinergia faptelor “ (*Ion Iliescu – personaj politic contemporan cu el însuși, personaj etern pe scena politică, plin de flori pe față și pe mâini, care va apărea veșnic pe sticlă, credem că și la a 1001-na aniversare tot atât de mult își va iubi țara, adică Rusia).” Echipamentul era unul obișnuit, însă în rucsacuri nu ni se permisese să avem/deținem decât alcool: canadianca avea un soi de butoiaș plin cu whiskey; olandezul niște bere dozată; iar eu două duzini de sticle de vin negru demisec.”
Sau
“Eu puneam în fiecare sticlă limpezită același mesaj scris: „Sunt goală, pentru că ăsta și-a băut toți banii!”; puneam dopul; apoi slobozeam sticla vulnerabilă-n apă.”
Foarte reușită imaginea aceasta de “sticlă vulnerabilă”. Sigur că da! Și obiectele pot fi vulnerabile! Este vorba de „masa corpurilor” care ori se dilată ori se comprimă cu ajutorul unei presiuni exterioare. Sau făcând o paralelă la „găina stresată”, asta, în vecii vecilor nu o să mai dea ouă calumea pe motiv că trebuie să-și ducă copiii la școală, să-și facă ordine în cuibar, să-i dea un pahar cu apă plată cocoșului, etc., etc. Ea va deveni vulnerabilă la mediu.
În ultima partea a scenariului, Arcibald este nevoit să facă fițe către autor pentru că ține cu orice preț să mai apară și în alte fragmente din poveste. De aceea vă dă papucii, stați liniștit! Arcibald se întoarce. Se cucerește prin insistență și se păstrează prin indiferență.
Vă las o steluță.

Nu știu dacă v-am mai spus dar îmi place încadrarea textului la Științifico-Fantastice. Am și eu un grupaj de peste zece povestiri care merg pe drumul ăsta, fantastic! Fantastic! Fantastic...