Poezie
alb cu manșetă
1 min lectură·
Mediu
un glas se desprindea în noapte de pantoful unui trecător
ascuțitul crivăț îmi bătea rana din spate
poate mâine sau cine știe
să dau drumul la câini să sfâșie ce-a mai rămas din viața asta
săreau muștele pe cai sălbatici plesnindu-mi vena de la gât
sângele dintr-o cascadă cât o respirație de om
priveam bolta cerească cum se rostogolește peste carâmb
în pustiul din mine creștea o salcie
un gând otrăvit își lepăda gloria peste umărul camaradului meu
în timp ce eu muream pe un alb cu manșetă
022128
0
