Silvia Bitere

p.s. Alege alt titlu! Mai bine spui junghi în spate decât durere în cot. Râd.

"la unele ferestre ochi plânși
dintr-o altă poveste
doar privesc
indiferenți mergem mai departe
până când vom fi la reverul unui frac
o pată de culoare
neagră."

spun și eu asa:

până când pata neagră se va îmbrăca
în cireașă amară
în cuib de rândunică
dezbrăcarea noastră

cu drag de prietenie,
silvia

mă bucur că am deschis, azi, această pagină. Poate, doar, pe la M. Eliade, să fi găsit atâta frumusețe. Uite, nu vă laud, doar v-am zis cum scrieți, aici, cum place ochiului, și dumneavoastră tot poet vreți să fiți sau sunteți, doar așa și atât! Prea bine, la inimă mi-au mers din versuri:când m-am trezit
pădurea dispăruse/ o luase Crișul într-o primăvară/geamănul meu spune că ce povestesc/e o invenție a mea/și că pădurea n-a existat niciodată/ - sublim...
Am și uitat de Alexis... asta vreau să spun.
Textul se susține și cu Alexis și fără el...

La mulți ani cu întârziere!

La multi ani cu sanatate sa ne dea Domnul tot ce ne doreste Domnul!

Vali, eu il citesc asa, nu inseamna ca nu sunt de acord cu textul tau, de altfel nu imi pierdeam timpul in prag de sarbatoare, pe aci.
Iata:
asculta-ma iubire
sunt raspuns gasit
urma de lumina
cu buze atinse
urma de tacere
lasa-ma gol la plecare

privire virgina
ecou logodit in soapte
umeri goi ca o nunta a fulgilor de nea
pe geana ta alba visul in doi

caut un sens
o calatorie in picioare
umbra si fructul inserarii intr- fotografie
e prea devreme

ultima strofa mi se pare in plus.

M-am oprit si azi, aici, pentru ca ai o sensibilitate, pe undeva si merita dar chiar merita sa lucrezi versul intr-un sens mai profund. Incearca sa fii tu la persoana intai mereu, pentru ca ai sensibilitate!

Cu drag ca te cunosc,
silvia

"Surâsul meu prostesc să știți că este o chestiune congenitală și-i mulțumesc Lui Dumnezeu că m-a făcut să mă nasc cu el, pentru că altfel trebuia să mă prefac, ori să muncesc precum un actor ca să-mi imprim așa ceva pe față. Cred că următoarea mea temă de doctorat va trata tocmai problema aceasta a zâmbetului prostesc congenital. În felul acesta am să fac un salt de la prostia penală – de drept penal zic! – la aceea psiho-socială – adică tocmai aceea care mă reprezintă integral și desăvârșit."

Pentru acest fragment bine poziționat în contextul faptelor relatate mai sus, de ce nu, de Arci (da nu, aci, nu este el, în fine ori mă rog), pentru profunzimea "surâsului prostesc", pentru "chestiunea congenitală" tratată literar printr-un raționament ironic bine stăpânit la nivel de frază, pentru trimiterea dezinvoltă spre arta teatrală, pentru firescul faptelor expuse, pentru doza de cinism și fler autentic, pentru superfluu în general și pentru discursul la persoana întâi, singular, ASUMAT TEXTUAL, acum și nu altă dată, o steluță în preajmă de sărbători, să vă aducă lumină în suflet, căci e tot ce contează, "restul e tăcere", vorba lui N. Caranfil (dar nu despre asta era vorba, acolo, în film).

cele bune,
cu drag,
a dvs. cititoare eternă,
silvia

Dragul meu Stefan, multumesc pentru urări! Nu știu de ce oamenii buni ajung să fie aruncați în off topic. Tu ai vorbit despre textul de față.
Să știi că este precum ai spus, exact acesta era și mesajul. Nu ne aparține nimic sau cum ar zice englezul, că și el e tot om, nu mai bun ca românul (sub nicio formă), îmi aparține nimic.
Cu trecutul primelor versuri la sfârșit, nu știu ce să spun, le-am gândit ca pe o introducere, pentru că de la ele am pornit cu poemul. E ca și cum am un tablou în față, sau uite, tu, pictezi ceva și eu vin cu poezia.

Te îmbrățișez,
Multă sănătate să ai. Asta contează. Sănătatea!!!

textul nu excelează cu mai nimic, destul de fad, "îngerul" folosit mai mult decât școlărește, aici, nu îmi inspiră nicio undă metaforică, ori unde sunt peste cap sătulă de exprimarea poetică, asta, "ca și cum"... nu știu.
cred că un singur autor de pe agonia îl folosește corect pe ca și cum, pentru că acest "ca și cum" trebuie să mă izbească, pe mine, ca cititor, atât de puternic, printr-o comparație atât de sugestivă, subtilă?, încât, să stau ca proasta, vreo cinci minunte, mută. așa mi-aș dori.
de aceea, obosesc citind. practic, am vrut să nu-ți spun lucrurile acestea, dar consider că, uneori, trebuie să le mai spunem...

Foarte frumos titlul. Poemul mi-a plăcut pentru că mi-a dat o stare de bine. Am găsit în el multă liniște și o candoare aparte.
Dacă nu te superi, deși poți să te superi, uite cum am citit eu, și nu fac pe deșteapta. Bună zacusca, nu?

pe scara infinită
un arcuș din anotimp

regăsesc urcușul

pasul așezat în târziu
într-o respirație filozofă
de la călcâi dorința
de la călcâi ultimul fir
din arcuș neamuțitul ger


o spirală atinge fruntea din seară
cu buzele născânde îți sărută gândul
ce se îngână?

între clepsidre ne curge
propriul fir de nisip

asudă îngăduința
brațe din înserări - cuminți și depărtate
rețin pe prispa vieții
taina nupțială
într-o ortografie cu umeri goi - nopți albastre

Sărbători fericite!
silvia

intimitate a scrisului, evident...

Felicitări lui Petru Dincă. Îl citesc constant, pe ascuns!
Cornel Mărginean, frumoasă introducere ne-ai făcut spre intimitatea autorului Petru Dincă. Felicitări și ție pentru că ai reușit să surprinzi ochiul cititorului atât de firesc, prin ceea ce ai lăsat scris, aici. (Și pe tine tot pe ascuns!)

Cred că am amețit puțintel frazele, dar vă descurcați domniile voastre...

Ștefan!!! Ce bucurie de om mai ești și tu!!! Mulțumesc, mulțumesc!
Ce răruț ne vedem... dar ce bine este când vii!
Sărbători fericite să ai!

Hai, mă, Daniel. Asta, chiar, mi-a plăcut cu gheata de velur. Că ai în ea, ia, ghiciți, ce? Firește sunt ele... e "dulceață și o ceașcă de cafea"...


gheată de velur... Ha ha ha. Da, mi-a plăcut!

Doamnă, mulțumesc pentru vorbele dumneavoastră. Sunt măgulită, îl iau ca pe un dar de Moș Nicolae!
Iată, "bijuteria ascunsă în podul palmei" care este a dumneavoastră, aici și acum - hic et nunc, a născut asta:

da, doamnă, aveți dreptate
în podul palmei îmi duc zilele.
cu mâinile, cu genunchii rotunzi,
cu tălpile mele venetice,
adunata

și somnul, dacă mă întrebați,
îl împart cu dumneavoastră.
și peste toate astea, de mi-ar mai da un singur ochi, Dumnezeu...

vedeți?

ce șfichiuială de vreme suntem
cunosc două cuvinte, vi le spun:
dor și dor
restul urmează așa -
când devin aievea, pe rând, șoim, căprioară, animal de câmpie
ori om
mă recunoașteți, nu?

Șerban, eu am glumit cu "abătutul" și mă bucur că și tu ai înțeles. Ai vorbit despre textul meu foarte frumos, numai că ai folosit un limbaj care nu este de lemn, înțelegi? Ceea ce, prin urmare, ar trebui să fie lăudabil aspectul, dar... eu mă bucur că ne înțelegem noi! Mulțumesc textual!

Felicitări!

Cezara, să ne vedem cu bine la Antipa! Parcă la etajul patru, nu?

"donez fragmente umede din viața mea"

foarte, foarte...
- Doamne, iartă-mă, ce imaginație diabolică am!

foarte, foarte, sugestiv acest fragment...

Mă retrag...
Mi-a plăcut!

cu drag,
silvia de constanța

Vorba marelui L. Pintilie. Lui nu i-au plăcut niciodată oamenii clari ( e parafrază). I-au plăcut cei sfioși, cei care se fâstâceau, indeciși, timizi...
Întreabă la un examen pe o fată, care se pregătea să intre la teatru, în fața juriului. Da, bun, și ce vârstă aveți. Și ea răspunde: 1,73. Bun, acum recităm poezia cutare. Și recită fata fără nicio intonație, îi tremurau mâinile. Bine, zice, L. Pintilie. Ești admisă. Acum te rog să reciți poezia ca și cum mi-ai recita-o mie...
De la D. Puric o știu și pe asta. Se pare că, azi, a mai împlinit o zi D. Puric.

Șerban, astea...
Astea sunt ale tale... ALE TALE!
"în ziua aceea nu formasem corect codul
mi se topiseră amprentele
irisul ochiului devenise oblic
și accesul la stele îmi fusese brusc interzis
nimeni nu-și mai amintea de mine"

ce dezolant
să vezi cu ochii tăi, să înțelegi
că nici măcar stelele nu sunt fixe
ca să poți agăța de ele o idee
- de la gol la preaplin
și-apoi la sufocare
nici măcar o zbatere de gene -

stăteam pe scaunul bunicii și jumuleam îngeri opăriți
ce ușurare
ce iluminare mi-ar fi acum adevărata nebunie
mă gândeam
în jurul scaunului pene și fulgi băltind
reușisem să nimicesc grația"

și-ți plac, nu?
Îmi plac!

gândit, zis, plecat!

foarte frumoase versurile astea: "i-am aranjat și eu puțin inima" și "o minunată nefericire ne iertase", "minunată nefericire", atât de oximoronic încât nu poate să nu placă...

la mulți ani pentru șase de ce? nii - discurs poetic cu dare de samă, un act psihologic când ne apropiem cu sfială de noi redat frumos prin: "eu aici jos trec peste un prag/psihologic zic eu/nu știu ce poți spune tu/dragul meu cititor din timp în timp/.

dragul meu cititor din timp în timp - mersul prin timp, trecerea ca o nostalgie
apoi ce simplu și frumos spui: "intenția mea este să-ți mulțumesc/ție femeie sau bărbat"

"corect(ă) și decent(ă), trec"... și eu... pe aici.

La multe decenii, Vali Nițu, să vă fie!

Șerban, luat de la tine zisul, gânditul și pupatul. bucuria sunt eu, bucuria ești tu. bucuria sunt eu și tu. bucurie suntem. să ne bucurăm! mulțumesc de trecere și gând...

Raul, să fie! mulțumesc!