Silvia Bitere
Verificat@silvia-bitere
"Nu mi-am făcut vreodată din rugi șirag de perle Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele. Nu știu dacă există o Milă sau Dreptate, Dar totuși nu mi-e teamă: curat am fost în toate. Mă dojeniți că veșnic sunt beat. Ei bine, sunt! Necredincios mă faceți. Și ce dacă-i așa?…
Bună.
Silvia
Pe textul:
„Memorabilia" de Adrian DUMITRU
= Asta era foarte important = spune poetul Călin, adică = era doar un pretext ca să-i privești gâtul= Bergenbier: Prietenii știu de ce!:d
Mi-am permis să mă joc puțin cu poezia ta, Călin.
Mi-a plăcut. Este altfel. Este veselă. :)
Silvia
Pe textul:
„Insolație" de Călin Sămărghițan
Silvia.
Pe textul:
„Foișorul cu vise - XV -" de Emil Iliescu
Felicitări, Călin și să ai parte numai de șocuri electrice:d în poezie.
Un om,
Silvia
Pe textul:
„Tabăra de poezie Cisnădioara - filmul" de Călin Sămărghițan
RecomandatBaftă!
Silvia
Pe textul:
„De la Vaslui citire: debut literar - Dorin Cozan" de Eugenia Reiter
RecomandatPoezia se află în prima strofă, restul sunt nu banalități, ci doar pasaje care pot fi scrise într-o proză, dezvoltate. Banalul și balastul se spune că fac o casă bună cu descrierea unor situații de familie, de viață. Fără balast nu iese construcția. Eu cred că autoarea, încadrând textul la personale, dă dovadă de acel Știut, Am Știut și de aceea am procedat așa. Așa am vrut, așa am scris și nu cer rezonanță maximă. E bine că te citim, Maria!
Îmi place:
n-o să mai folosesc simboluri
nu are rost
e târziu pentru mine
Silvia
Pe textul:
„cu toate cuvintele înspre tine" de Maria-Gabriela Dobrescu
Silvia
Pe textul:
„Foișorul cu vise - XII -" de Emil Iliescu
lăsând timpul\". Un final de timp, o utopie, reînviată doar prin crezul artistic al autorului. O lume doar pentru doi, fără final. O singură poveste. Pe ea o cheamă Maria.
Silvia
Pe textul:
„dincolo de timp" de Maria-Gabriela Dobrescu
Mult succes!
Silvia
Pe textul:
„Lansare de carte: \"Fardad\"" de Călin Sămărghițan
RecomandatAștept cu nerăbdare să aflu continuarea.
Silvia
Pe textul:
„Foișorul cu vise - XI -" de Emil Iliescu
Sunt convinsă că Ștefan Doru Dăncuș va avea un recital de zile mari. Nu ca la carte, ci ca la un foc de tabără. Poezia este \"acasa\" noastră.
Silvia
Pe textul:
„Tabăra de poezie Cisnădioara" de Călin Sămărghițan
RecomandatAștept să citesc în continuare.
Felicitări pentru avansare,
Silvia:)
Pe textul:
„Foișorul cu vise - V I I I -" de Emil Iliescu
Aștept continuarea.
Silvia
Pe textul:
„Foișorul cu vise - V I I -" de Emil Iliescu
Frumos aci: e cald
ți-am zis că pământului i-au ieșit
homo sapiens pe piele
și tu ai râs de gluma asta
pe calea victoriei
când lumea se întreba de ce tu
nu strângi din ochi
Foarte important acel vers pentru întregul poem. \"și tu ai râs de gluma asta\"
Vers capcană, subtil. Iată de ce sunt femeie și nu Leonard. Glumesc, fără afront:)
Nu am strâns din ochi, Ștefan! Parol!:)))
dar, dar, mie una mi-a plăcut poemul tău cum sună la ureche.
Frumos și titlul:)
Cele bune,
o Silvia
Pe textul:
„inima este doar o insignă" de ștefan ciobanu
Fabiola, o mare dragoste. O dragoste pe care o trăim cu toții fie spiritual, fie carnal. Ea există. O găsim adesea în suflet, cu durere, cu bucurie o trăim și nu ne explicăm de ce ni se întâmplă asta tocmai nouă. Ei bine, așa sunt oamenii, nu?
Darius este o persoană vie, un tablou gen Felix, gen Pip, gen Dumas fiul. El iubește, restul nu contează. Forma e mai puțin importantă în dragoste.
Frumoasă lectură!
Felicitări.
Silvia
Pe textul:
„Foișorul cu vise - V I -" de Emil Iliescu
Apoi: \"acolo vor supraviețui numai cei care au brațe lungi și o inimă împărțită în cinci\". Puterea cuvântului nu stă în acest vers ci în acel \"Da\" fugar dar puternic, care sugerează convingerea, lipsa unui dubiu.
Îmi place îm mod deosebit partea aceasta. Ca întreg, un poem reușit. Părerea mea este că tot ce am citit la Ela până acum, îmi dă senzația unui jurnal, tratat, de ce nu, de stări psihologice bine concentrate.
citez:
\"cuvântul se lipește de tălpi, îl călcăm în picioare, fiindcă suntem bipezi, fiindcă suntem perdanți\".
Silvia
Pe textul:
„a fost ora douăzeci și cinci. fix" de Ela Victoria Luca
Pe textul:
„“Sex cu femei” - Cartea Anului" de Eugenia Reiter
Recomandattrăiește din mila altora
îl aud de pe hol
„care aveți de gând să muriți
să-mi cere-ți tinctură de iod”
cu un ochi de pirat, cu altul în palmă
prin iarba-potcoavă un cal rătăcit
aleargă prin minte
izbind copite\"
Frumos!
Silvia
Pe textul:
„Camera 156" de Carmen Sorescu
Remarc: \"încerc o transfuzie cu primăvară; în jur oamenii și-au scos câinii la plimbare; eu nu pot avea grijă primăvara asta nici măcar de mine; hai, vino să te mai strâng puțin în brațe n-o să te mai iubească nimeni cum te-am iubit eu”
de ce, mamă?
de ce nu m-a iubit niciun bărbat?\"
Acastă poezie transmite o stare emoțională extrem de naturală. Pasaje de poveste zilnică, momente suprinse si spuse la o cafea: \"nu, n-am mâncat nimic de ieri de la prânz
am băut doar o cafea\" - îți spun toate acestea la o cafea, este visul în vis.
E ca o confesiune. Îmi este atât de cunoscută acea persoană încât cui să-i povestesc, trecătorule! \"pentru o clipă îmi doresc cu toată ființa să fiu un câine\".
Maria, cred că ai reușit să mă induioșezi foarte mult.
Cu prietenie,
Silvia
Pe textul:
„jurnalul zilei de ieri" de Maria-Gabriela Dobrescu
Prin urmare, bun. Un text bun.
Silvia
Pe textul:
„ Globul de cristal" de marius nițov
