Globul de cristal

Tentația de a cunoaște viitorul devenise pentru Carmen o ocupație rentabilă. Din această decodare a semnelor timpului își făcuse nume și o situație materială prosperă. Locuia la marginea unei localități al cărui nume se ferea să-l spună, ca lumea să nu creadă cumva altceva. Numele orășelului era cunoscut mai ales prin spitalul de psihiatrie, loc de refugiu pe vremea comunismului, în multe cazuri folosit de o serie de personalități, cum ar fi: membri ai formației Pheonix, sculptorul Nicolae Popa, filosoful Constantin Noica etc. De altfel, orașul misterios apărea trecătorilor destul de îngrijit, cu locuințe fără o arhitectură deosebită, parcuri cu trandafiri. Calitatea cea mai importantă pentru cei sosiți, precum Carmen și vizitatorii ei din aglomerațiile urbane, se poate spune într-adevăr că era liniștea. Cum a ajuns în acest orășel liniștit, contrar vieții tumultoase, Carmen? Locuise multă vreme într-un cămin studențesc din Arad, se apucase de ghicit încă din facultate, fără succes însă, la treizeci și cinci de ani, când farmecele trupești începuseră să-și piardă puterea de seducție în fața admiratorilor înfocați. Avea un păr negru, nu-l vopsea din superstiție, ochii verzi, migdalați, un ten încă irezistibil, creol și catifelat. La averea ei se adăuga un copil dintr-o relație aiurea, cunoscuse atâția bărbați că-i venea greu să-l identifice pe adevăratul tată. Din nefericire, Robert, singura avere de preț, era retardat, îl dăduse la o școală specială fără prea multe speranțe. În vremea cât a locuit în căminul studențesc numărul 35 din Arad, Carmen era studentă la arhitectură, facultate pe care n-a terminat-o nici după ce-și oferise toate serviciile decanului și întreg corpului profesoral de sex bărbătesc. Nici nu era interesată de obținerea diplomei, lucrarea de licență n-avea s-o termine niciodată, plăcerea era mult mai importantă, și ce plăcere? Să vadă la picioarele-i perfecte oameni cu putere, mulți cu situație deosebită, umilindu-se. Nu avea niciun scrupul, nicio inhibiție sexuală, cu toate aparențele de femeie serioasă, însă această viață tumultuoasă a consumat-o destul de rapid. Fuma exagerat și consuma des băuturi alcoolice, nici nu a ținut vreun program de mișcare și dietă adecvată. Când s-a mutat în orășelul misterios și-a luat rucsacul plin cu scrisori de la toate cadrele didactice cunoscute, cu poezii de amor ale unor studenți din toți anii în care locuise în cămin. Aventura cea mai picantă o trăise alături de un profesor pensionar care o chema să-i facă, chipurile, puțină ordine printre manuscrise și în apartament. N-are rost să dăm vreun nume, toate acestea s-au consumat. Profesorului pensionar îi murise soția într-un accident de mașină, era de zece ani burlac și a întâlnit-o pe Carmen la biblioteca universității, la un scurt dialog. - Ce studiezi colega? Te-am văzut de mai multe ori pe aici, ce lecturezi cu atâta pasiune? o întrebă cu ochii pironiți pe decolteul rochiei vaporoase, darnică cu formele îmbietoare. - Un tratat despre arhitectura modernă, i-a răspuns sec studenta. - Nu vrei să servim masa undeva? Spune-mi cum îți par versurile acestea: Cum îmi doresc să te cuprind,/ să îți păstrez mireasma aleasă/ prin herghelia valurilor înspumate,/ în lună nouă să ne-adăpostim o clipă/ ca într-o tainică spirală argintie... insistă profesorul căruia i s-a deschis apetitul spre aventură. Fără să stea pe gânduri, Carmen se ridică și dădu curs invitației. Era specialistă în cuceriri de moment, știa să profite la maxim de credulitatea profesorului amorezat până peste cap. În scurt timp a reușit să treacă o bună parte din averea acestuia pe numele ei. I-a citit în globul de cristal viitorul și l-a făcut să creadă toate întâmplările ce aveau să vină. Avea o deosebită atenție să-și împlinească profețiile. După ce a obținut tot ce și-a dorit, se înțelege că nu i-a fost fidelă bătrânului, nici vorbă, și-a văzut mai departe de întâlnirile pe la diferite cenacluri de arhitectură și a dispărut fără urmă. Obișnuia s-o ia de la început, în orășelul misterios începu o viață nouă. Își cumpără o casă cu mansardă din lemn de stejar, cu un mobilier nou și încercă să șteargă trecutul cu un burete invizibil. Dintre vechituri păstrase jurnalul aventurilor în care-și nota aproape totul, totuși n-a scris niciodată umilințele prin care a trecut, orgia cu cei patru studenți și cât de greu i-a convins să nu dea pe you toube filmul cu partida de sex oral. După acest coșmar, viața lui Carmen s-a schimbat radical, în primul rând a devenit credincioasă. Nu lipsea de la nicio slujbă, se apropiase de popa Alexandru cu gânduri curate. Cu el a tratat Carmen o înțelegere în folosul bisericii întru ispășirea păcatelor. Popa îi făcea reclamă Margaretei, după noul nume, că e vizionară, are puteri miraculoase și multă lume îi deschidea ușa. Margareta își procurase un întreg arsenal de icoane, cruci, cădelnițe, cărți sfinte legate în coperți de argint și, bineînțeles, globul de cristal de care nu se despărțea. O mare fervoare religioasă a cuprins zona, turiști din țări îndepărtate, din Noua Zeelandă până în Canada și din Africa de Sud până în Suedia, veneau să-i ceară sfaturi Margaretei. Aceste vizite nu s-au lăsat neobservate pe fața localității. Un adevărat bum financiar a schimbat localitatea misterioasă într-un oraș cu un agro-turism dezvoltat. Toate aceste minuni au ținut până când a apărut un mexican, Miquel, căruia Margareta nu i-a mai rezistat și în văzul mulțimii a făcut cea mai nebună partidă de sex. De atunci i-au scăzut puterile, credibilitatea cu toate eforturile preotului Alexandru. În urma unei scurte crize de orientare, în locul de pelerinaj a înflorit un bordel.