Vremea mulsului sau cum să nu greșești turma

În loc de azi

mă substitui cu grație din spațiul gol rămas între noi.

Aș ridica coroana de jos —

dar nu-i coroana mea.

(și mă omoară câte puțin în fiecare dimineață)

Trăiască regele.

Regele a murit.

Istoria pune cap la cap toate încercările de a despărți apele,

dar toiagul păstoriei îmi răstoarnă prezența.

Mioară,

mă retrag din grajd —

oile nu înțeleg de ce ar trebui să fiu neagră ori albă.

Le zic:

percepția voastră se oprește la prima trâmbiță a păstorului.

Și mai bine mă dau pradă lupului sleit

decât să mă mulgă și să mă jupoaie păstorul,

jertfă în gura focului

ori semn pe ușă înaintea Paștelui.

Neîncoronat,

păstorul își duce turma la adăpat.

Apele s-au retras.

A rămas doar nămolul

să le potolească setea

în timpul potopului.