Mai suntem încă vii II.

poezia dumneavoastră e o rană cosmică: marmura vomită viermi, pământul își taie ficatul și din sângele frânt se aprind stele ruginite.

Răspuns sub marmura vie
Domnule Burlescu,
nu pietrele se sfarmă, ci venele universului,
șerpi fosforescenți zvârcolindu-se
pe osul rănit al lumii

am strivit în palmă o stea putrezită,
din miezul ei a țâșnit un vierme orb,
mi-a spus „soro”
și mi-a cusut în piele un tatuaj de cenușă-

crucea întoarsă e scară spre subsol,
unde îngerii sapă cu unghii de sticlă
și sângele coagulat din aripi frânte
se preface în vitralii ruginite,
ferestre prin care se vede
fața unui Dumnezeu întristat

nu suntem jertfe, ci vase sparte,
din care curg litere negre,
cuvintele se târăsc ca insecte fosile,
iar fericirea e o pradă de hoți,
smulsă din gura viermilor
când și ei încep să cânte-

și poate, domnule Burlescu,
tot ce rămâne din noi
este un clopot de humă,
sunând pe dinăuntru,
închis perfect,
rotund ca rana cosmică
din care am ieșit.

Vă mulțumesc pentru felul în care ați citit poezia mea – îmi dau seama că ați coborât în miezul ei fără teamă. Imaginea „rănii cosmice” pe care ați subliniat-o rezonează adânc cu intenția mea: nu o rană care doar doare, ci una care dezvăluie țesătura lumii, felul în care materia și spiritul se contopesc, în care viermele și steaua se nasc din același sânge.

M-a surprins puternic reinterpretarea dumneavoastră: crucea întoarsă ca „scară spre subsol” și îngerii care sapă cu unghii de sticlă – o viziune tulburătoare și în același timp eliberatoare, ca o recunoaștere a faptului că și din ruină se pot aprinde vitralii. Îmi place cum ați transformat „viermii” din textul meu în cântăreți involuntari, sugerând că și din ceea ce respingem poate izvorî un cântec.

Poate că adevărata întrebare pe care textul o lasă suspendată este: suntem doar „vase sparte” sau putem deveni și clopotul de humă care, deși închis, continuă să vibreze dinăuntru? În orice caz, mi-a plăcut că ați surprins rotunjimea acestei răni – ca pe un univers complet în sine.

Vă mulțumesc pentru dialog – mi se pare că ați adăugat un strat viu poemului meu, o oglindă în care cuvintele mele se privesc și se recunosc mai străine și mai adevărate.