Serban Stanescu

Dragul meu Liviu, ne reîntâlnim la mult timp după Agigea... Ca orice scriitor, sunt un gură-cască... :( Mi-a scăpat adresa din bio... Asta e!
Sper ca acest eveniment la care ne-ai invitat să fie urmat și de altele la care să pot veni.
Deși cu întârziere, îți transmit felicitările mele, atât pentru articol, care mi-a plăcut și mi-a plăcut chiar pasajul asupra căruia te-ai exprimat cu îndoială: “voi spune o mică istorioară, mai mult pentru mine însumi, nu cred că foarte mulți vor fi interesați de ea”.
Da, e o poveste, o poveste frumoasă, o poveste a unui parcurs. Pași pe drumul vieții.
Lumea virtuală... Un turn de pixeli?
Eu aș zice că e cu totul altceva. Un câmp deschis. Deschis atât imaginației, cât și zonelor cenușii ale ființei umane. Fiecare alege ce anume va manifesta din el însuși, în acest mediu virtual...
Virtual? Știu și eu?
Mă gândesc de multe ori la cuvintele lui Morpheus, din “Matrix I”: “Ce este Realitatea? Ceea ce vedem? Ce pipăim? Ce mirosim? Ce auzim? Ce gustăm? Toate sunt evenimente preluate de simțuri, transformate în impulsuri electrice și transmise la creier, care le INTERPRETEAZÃ drept Realitate”.
Așadar, ce e Realitatea? Este oare Internetul “mai puțin real” decât Realitatea? Este oare Realitatea întreagă, dacă excludem Internetul? Care ar fi diferența dintre “mine” cel de toate zilele și impulsurile electrice ale creierului meu, care acționează asupra tastelor PC-ului, care transformă o parte din mine în IMPULSURI ELECTRICE, transmise PC-ului, apoi Internetului, care le transmite unui sit web, fie el “Agonia”, “NetLog”, “WebLog”, “Situl Serban Stanescu” sau “Media Factory SRL”, sau mai știu eu care sit?
Liviu Nanu, este el oare mai puțin REAL, mai puțin ADEVÃRAT pentru că mă întâlnesc cu el pe Internet? L-am văzut, pipăit, auzit la Agigea. Da... Pe Internet, am o altfel de modalitate de contact. Acel “ceva” din Liviu, care este mai general. Un fel de “materie primă”, care se transformă în “Liviu-Nanu-cel-concret”. După caz. E nevoie de el pe “Agonia”? OK. Bate în taste. E nevoie de el la Roșiori? OK. Stă “acasă”. E nevoie de el la mare? OK. Se urcă în mașină și ajunge la mare...
Ce supraviețuiește oare din noi? Forma concretă, sau “materia primă” care capătă uneori o formă, alteori o alta? Ce ajunge mai repede și mai amplu la semenii noștri? Forma X sau Y sau acel “ceva” misterios, pe care l-am numit aici “materia primă”?
Eu cred că articolul tău oferă cel puțin un răspuns posibil. Măcar unul, deși, eu am găsit în el multe nuanțe. Și sunt convins că mulți dintre cititorii lui, la fel.

Un tablou simplu, care poate fi privit sau simțit. Depinde de abilitatea fiecăruia de a vedea sau “a vedea”. Ghilimelele, înseamnă “dincolo de ce vede ochiul”.
Cu ani în urmă, mă chinuiam să pricep acel “ceva” de dincolo de lume din poeziile lui Nichita Stănescu. Mi-au trebuit ani lungi și experiența personală pentru a găsi cheia înțelegerii. Acum, tot ceea ce pare altora “licență poetică” “stănescianism”, mie mi se pare doar capacitatea de a trece dincolo de universul îngust al lumii noastre bazate pe trei monede de schimb: bani, sex, violență. Lumea din care povestește Nichita, are alte monede de schimb...
Ai oferit cheia de interpretare, “Luna avea mâini și buze,/ navele erau simțiri fierbinți,” și cu toate acestea, am așa o impresie că ceea ce devine evident, va fi luat drept altceva...
Mi se pare ciudat totuși faptul că “lumea de dincolo” abia acum începe să te fascineze. Pe mine, m-a dat gata mai de mult timp...
Aștept și altceva. Cu bine!

ată, am trecut din nou pe la tine...
Mi se pare straniu și simptomatic să descopăr în poemul tău o zicere seculară: \"Nimeni nu-i profet în țara lui.\"
Ce altceva ar putea să-mi transmită \"ruda săracă\", decât felul în care este privit de cele mai multe ori omul “acasă la el”?
Desigur, mi-ar fi plăcut să spun altceva. De pildă să vorbesc despre bucurii, succese...
Poezia însă este plină de amărăciune. Mi-a plăcut însă, îmi place, perseverența. Iată ce contează, totuși:
“Nicicând obosit,
ca ruda săracă mergeam,
la închinare,
la împlinire.”
Drumul pe care vrei să mergi, înseamnă totuși, “Nicicând obosit“. Chiar îți doresc să rămâi “Nicicând obosit“!

Îmi place acest final:
\"..de azi cresc din mine florile în soare...\"
Împreună cu:
\"scoică m-am deschis către tine,\"
Îmi amintește de banda lui Moebius, una din jucăriile mele preferate și de un răsărit de Soare din mare, pentru care m-am trezit la ora 1:30 și am plecat cu lotca, la întins setci, pe mare, cu lipoveanul pe care-l voi iubi mereu...

E frumos, dar cam pesimist, nu crezi?
Știu, o să-mi spui \"PESIMIST= Optimist bine informat\". Totuși...
\"Apoi am obosit să tot cred.\"
Toți obosim. Dacă înveți să asculți înăuntrul tău, vezi că atunci când obosești, cineva se oprește lângă tine. Depinde de tine să alegi ce faci mai departe.
Unele alegeri sunt dureroase:
\"Mama a murit și ea după tata.\"
E greu să mergi mai departe și mult mai ușor să abandonezi.
E lumea plină de abandonuri.
Atunci când alegi să mergi mai departe (Scrii,nu?), privești înainte. Înapoi, e ziua de ieri, care a murit.
Înainte, e ziua de mâine, care nu s-a născut. La oricare te-ai uita, ignori ziua de azi, care te-a pus în fața a ceea ce cauți... Dacă ai timp să vezi... să privești, totuși, în AZI...

Am trecut pe la tine și pentru că am văzut că ai mai multe poezii, toate la \"Atelier\". Mi-am propus deci să studiez scrierile tale. Deocamdată, remarc doar că ai sfidat recomandarea lui Paul Bogdan. Păcat! Dacă ai fi avut puțină bunăvoință, ai fi aflat că este preot. Prin urmare, bunele lui intenții sunt mai greu de pus la îndoială. Îl cunosc, am discutat cu el și crede-mă, ai multe de învățat de la el. Pe de altă parte, aici este un sit în limba Română. Iar în limba română, există anumite grafeme particulare. Li se spune \"litere cu diacritice\". Folosește-le. Măcar din respect pentru Dumnezeu, căruia susții că îi ești datoare:
\"Nu-i nimeni mai dator ca mine
Iisus mantuitorul meu
Caci nimeni altul de la tine
N-a mai primit atat cat eu.\"
Un minim de decență, de bună credință creștinească, trebuie să te îndemne să asculți o recomandare.
Mi-aș permite să îți amintesc un sfat al Apostolului Pavel:
\"Să nu te pui pricină de poticnire aproapelui tău\".
Voi scrie mai multe, pe pagina mea.

\"până dai sunet
clapelor ascunse sub piele\"
Cât de mult mă bucur când vii și ne amintești că pe lângă tunuri, moschei și vendette, sub pielea noastră, e un pian...
Cei mai mulți însă, au atât de mult praf pus pe clapele lui, încât acordorul când a venit, s-a înnecat, a tușit, a tușit, a tușit, atât de mult încât acum, ochii lui văd alte stele, alte răsărituri și ascultă corzile altor instrumente...
Bine că măcar tu ai rămas, să ne înveți de la Do, Re, Mi...
Știu și eu? Poate într-o zi, cineva va reuși să cânte cu tine. Eu așa zic să fie.
Uite, acum ascult Andre Rieu, recomandat de o cititoare a \"Ritmuri Interioare\" și mă gândesc ce bine se potrivește Rieu cu pianul, cu \"A\", cu \"O\", cu...
Iartă-mă dacă trec prea rar. Blogul tău însă, nush d c, parcă-i mai aproape?! Dar o să vin mai des. Mai am de încheiat niște capitole, vorba lui Coelho...

Mulțumesc Chris, ești o dulce, ca întotdeauna. Am simțit nevoia să fiu consecvent și coerent. În primul rând față de mine însumi trebuie să fac așa, apoi, trebie să recunosc, atunci când am scris \"Dragi editori\" și celelalte, nu prea înțelegeam de ce nu se respectă regulamentul. A venit apoi Agigea, am cunoscut \"Live\" pe unii dintre ei și atunci am discutat mai multe. Așa am priceput mai multe. Asta nu înseamna însă că nu există și subiectivisme gratuite și partizanate. Dar, ca întotdeauna, ce stă la vedere, e \"cel mai rău\", cel mai... cel. Cum editorii, chiar dacă nu se văd, sunt \"la vedere\", cum ei oricum nu pot fi mulți (chiar daca ar fi 500, la 24.000 de membri, nu ar fi mult...), atunci chestia asta, are efect de proiector iar situl, e ca o scenă de teatru. Poate un pic mai neconvențională, gen Bulandra Studio a lui Liviu Ciulei, dar totuși, e o formă de scenă... Noi, pe de altă parte, respectând arhetipul neconvenționalismului, suntem un public mofturos, pentru că ba suntem în sală, spectatori, ba avem replici și mișcare pe scenă. Acest periplu, scenă-sală, se pare că ne schimbă uneori viziunea, într-un mod nu totdeauna potrivit. Poate că aș fi renunțat să scriu asta, dar am dat peste câteva pagini cu texte \"Atelier\" from top to toes și atunci, mi-am amintit că la o cafea cu Cosmin Dragomir, mi-a zis de chestia asta și atunci, am refuzat să îl cred, deși nu am zis nimic atunci. Mi-am dat seama însă că l-am nedreptățit, fie și în gând și nu numai pe el... Așa încât, am efectuat corecția...

După câte știam eu, erau mai mulți. So, \"Smile, tomorrow will be worse\" - Murphy. Oricum, cred că e bine pentru toată lumea să știe chestia asta. Așa că, repet eu: Laurențiu mi-a răspuns la întrebarea:
\"Câți editori sunt\". Răspunsul lui, e zic eu sec, amar, dar foarte limpede: \"vreo 5-6\".
Puțină armetică acu\':
24.000 membri/6 editori=cam 4.000 de texte de căciulă...
Dacă luăm în calcul și cifrele enunțate de mine în articol, cred că devine credibilă valoarea de 350, luând în calcul și frecvența postării textelor și numărul real de membrii activi.
Până la urmă, eu unul, o să citesc cât pot. Cred că e singurul lucru isteț care poate fi făcut, din ambele direcții: ca semn de respect pentru munca editorilor și evident, e o șansă acordată celor care scriu.
...Și a propos de membrii activi, dacă ne mai uităm și pe la textele altora, parcă asta se cheamă \"activitate\", nu? :)

Mi-e greu să descopăr de ce a ajuns asta la Atelier.
De exemplu,
\"Când nori purtați
de o suflare dumnezeiască,
vor trece pragul sufletului,
cerul meu se va-nsenina...
și voi pleca capul din iubire
în fața libertății tale,
incontestabile,
știind cât de adânc e izvorul
din care vine lacrima și dragostea...\"
mi se pare foarte frumos și echilibrat.
Succes! Mergi mai departe.

De-i chiar așa cum zici
și chiar nu ești de gheață,
Fă bine rogu-te și treci PRIN ea
și nu \"pe lângă\" viață.

Citește textele Cameliei Tripon. Eu am multe de învățat de la ea. De asemeni, vreo câteva cărți interesante: Serghei Nikolaevici Lazarev - Diagnosticul Karmei, vreo 9 volume, cu totul; Filocalia - Sfântul Antonie Egipteanul; Mircea Eliade - Istoria ideilor și credințelor religioase; Wallace Wattles - The Science of Getting Rich și The Science of Being Well. Pot continua lista, e foarte lungă...
Vizionează și un film relativ recent (2006) și foarte important: \"The Secret - Law of Attraction\".
După ce faci asta, cred că te vei lămuri cât de \"înapoiată\" e lumea de astăzi...
După ce le citești, după ce vezi filmul, poate rescrii eseul. Nu de alta, dar sunt și greșeli de ortografie, destule...

ori versuri libere, ori rimă! Amesteci stilurile și asta îmi lasă impresia de diletantism. Altă idee ar fi că durerile personale, pot fi expuse public, cu condiția să oferi o imagine cu adevărat poetică. Eminescu, a făcut destule demonstrații. Dar în el, s-au regăsit de peste 150 de ani mulți. Aici, te văd doar pe tine. Fără supărare! Și mama mea a murit și chiar mi-e dor de ea, dar asta nu ajunge ca să scriu o poezie cu iz de Eminescu, în care să mă plâng lumii că mama nu mai e. Caută să fii tu însuți, nu cocheta cu poezie, FÃ poezie!

O posibilă cauză a prezenței în Atelier, este ortografia. Am mai semnalat acest gen de omisiune: după orice semn de punctuație, se lasă spațiu. Erori de metrică foarte dese. Poezia rimată, are reguli precise. Muzicalitatea unui poem, este dată de metrică, în primul rând. dacă la rimă se mai pot face excepții, metrica deranjează. Eu prefer să mi se sugereze o idee. Îmi displace când mi se impune cu forța. E un fel de a mă cataloga aprioric. Chiar mă cunoști atât de bine încât să-mi sugerezi că în comparație cu tine mai am multe de citit? cam asta reiese din finalul poemului: \"Bă, mucoșilor, puneți mâna de mai citiți, lăsați poezelele! Uite bă la mine ce artisic mă dau în litere!\" :(
...N-aș zice că e chiar așa. Ești ferm convins că știi ce înseamnă A FI intelectual?
\"Ce ne ridică de la gradul de animal
Făcând din om un intelectual.\"
Afirmația asta e cea mai clară demonstrație că mai ai mult până să afli. Ca intelectual, un minim de modestie ar trebui să te caracterizeze. Ca artist, a tinde spre mai bine, trebuie să fie starea naturală. Ori, această poezie sună prea sentențios: o lecție de \"ce și cum\".
Multe rime forțate. Cineva, spunea \"ce din coadă au să sune\". Poemul se cheamă \"Criticilor mei\". Autorul însă, avea atât de multe de spus, că a rămas în istoria literaturii universale...
Rescrie poemul. Am reținut ideile, dar tonul dictatorial, atoate-știutor, o să deranjeze pe mulți, dacă nu cumva a și făcut-o...
Mult succes!

Exercitarea dreptului de vot, se zice că ar fi liberă. Eventual garantată. ...Și dacă se schimbă ceva?
ORANGE!
Și exprimarea opiniilor se zice că ar fi liberă... subscriu la zisele lui Dana.

Daniel=
Adevăr grăit-ai! Mulțumesc pentru trecere și atenționare!
Alex,
Mulțumesc pentru trecere! Cât despre virgule, am mai scos vreo două. Totuși, virgula este o modalitate de a sacada textul. Adică, exact ceea ce voiam. La început, ea înlocuiește repetiția, formulă care mie nu îmi place aici. \"Mi-aș fi dorit să..., mi-aș fi dorit să, etc., sună aiurea.
Aileen,
Superbă continuarea. Am scris noaptea (Ceasul de la comentarii se pare ca a adormit undeva în sânul lui Moș Nicolae 2006 sau cam așa...) și nu am văzut textul. Mă bucur mult că ai ridicat mănușa! Nu mai lungesc, observațiile sunt la textul tău. După ce faci corectura, eu cred că va fi OK.
Scrie-mi pe sserbanro@gmail.com, să nu aglomerăm aici cu eventuale off-topics.

aceste vremuri și trebuie să recunosc, faptul de a te fi descoperit, e o încântare. Subscriu ideii de continuare. Nu de alta, dar nea\' Jenică, acu\' e mare senator și patron cu multe conturi în multe bănci. ;) Doar no săm\' zici ca nujtii?!!

...să trec dincolo de imagini, care sunt foarte frumoase. Am vrut însă să mă regăsesc așa cum etram cu mulți ani în urmă, când îl căutam pe Tata, pe care mi-l amintesc foarte puțin și veșnicul răspuns pe care il primeam \"e în delegație\", îmi crea exact starea de frustrare pe care mi-ai evocat-o tu. Apoi Mama. Mama, cu veșnicul ei \"în cursă\". Pe vremea aceea, lucra la TAROM și răspunsul standard când întrebam de ea, era \"e plecată în cursă\". Până când apucam să o văd însă, imaginam tot felul de pedepse pentru ea...
Mi-a plăcut mult și chiar ai reușit să mă constrângi să-mi amintesc acele clipe și să reflectez la ce poate însemna un gest al meu, asupra unui copil...

Am recunoscut atmosfera. Trebuie să recunosc, ai un dar aparte în a (re)crea realitatea imediată. Fii atentă însă, pentru că așa cum este textul, seamănă prea mult cu Catrina lui Cella Serghi, iar scena propriu-zisă, e mult prea asemănătoare cu Gaițele lui Kirițescu. Ca exercițiu literar, îmi place. Prefer însă continuarea poveștii lui Yalchin. Yalchin este o viziune diferită, inedită și o perspectivă mult mai largă. Un teren mult mai puțin \"bătut\", în care ai mai multe posibilități de expresie decât formula \"saga\" și mult mai puține constrângeri. Deja lumea a văzut o serie de \"saga\". Dallas, ar fi un exemplu, apoi Forsyte Saga și mai sunt. Ca să luăm un exemplu foarte autohton, foarte neaoș, Moromeții lui Preda. Sunt deja devenite referințe ale genului și e greu să eviți senzația de \"deja vu\".

Am ajuns și aici. Mulțumesc pentru imaginea superbă pe care ai creat-o prin acest personaj straniu și exceptional. Continuă, am simtit că ai multe de spus. O faci frumos!
Superb momentul revelației:
\"Ci acum, abia acum, începea să înțeleagă, că de fapt căutase o drojdie Julietiană, care să facă să dospească aluatul din eul lui nemanifestat\".
Eu cred că toți căutăm exact această drojdie, dar cei mai mulți, eșuăm, pentru că nu suntem antrenați să simțim ci să vedem. Ca să fiu mai explicit, vezi (sau revezi :)) \"Equilibrium\". E un film pe care eu îl iubesc foarte mult și pe care îl consider o capodoperă.
Aștept continuarea!