Serban Stanescu

Bun găsit!
Am ajuns în fine și aici. O să mă strădui să punctez câteva scăpări...
\"Îtîiul blestem\"; \"cu grindina îtîiului blestem\".
Ortografia contează și e condiție primară aici, pe Agonia, dar cred că ea contează oriunde!
Cred că e vorba de \"Întâiul\"...
===
\"Blestemul lacrimilor

Curând te va ajunge
blestemul lacrimilor mele
spulber și vânt vor năvăli în tine
și toate acele lacrimi așternute pe nori
vor coborî la tine în casă.
Nu va fi nimeni să-ți deschidă ușa,
nici pleoapele, ca să mai vezi lumina!
\"
Până aici, OK! Frumos, deși cam sumbru.
Ce se întâmplă mai departe însă?

\"Vei bâjbâi prin lume
cu brațe frânte,
ochi pustii și inimă stearpă!\"

După muzicalitatea primei părți, finalul sună a telegramă:
\"Vin joi. 14:30, rapid 832, vag 2. Frig. Adu-mi fular. Pup. PS: Și căciula.\"

Tehnic, e bine, în general. Dar de ce atâta răutate? Atâta ură?
Ție ți-ai scrie poezii ca astea?
Ți le-ai face cadou, de ziua ta?

Dragă Rodica, sunt încântat să descopăr Universul tău. Acest articol, mă interesează din multe motive. Principalul, e cantitatea de Adevăr pe care am regăsit-o. Confirm cu propria mea experiență de viață, aspectele semnalate. Terminând cu media 9 pe cei 4 ani de studii, m-am simțit și eu la fel de nedumerit de aspectele semnalate în prima parte a articolului. Fiind semn de Aer (Gemeni), m-am recunoscut în SOLUȚIILE propuse de tine. Corect tot ce spui, mai ales radiografia scăderilor învățământului. Ceea ce mi se pare remarcabil însă, este că vii cu soluții, din interiorul sistemului. De asta avem nevoie. Aș fi încântat dacă ai accepta să colaborăm la perfecționarea cărților mele. Despre mine și cărți, găsești detalii pe situl meu sau cu Google. Aici mi se interzice să folosesc coduri HTML și alte asemenea. Cartea pe care ai publicat-o aici fragmentar, \"Cunoașterea de sine\" mă interesează foarte mult! Voi citi mai departe.
Revin la articol.
Mi se pare extraordinar studiul conexiunii dintre tehnica pedagogică optimă și semnul astrologic. Am să citesc mai departe, sper că voi mai găsi și alte cercetări publicate. Consider că, e important să tratăm omul prin prisma integrării sale în mediul de viață și de asemenea, ca pe un sistem care gestionează resurse. Am regăsit în articolul tău, exact acest concept și anume, cel al necesității de a învăța/educa copii, în spiritul gestionării resurselor și mai ales, resursa fundamentală, primară: El însuși. Atunci când vom învăța să trecem de convențiile nenumărate și să privim totul ca fiind resurse, sunt convins că multe se vor schimba.
Conexiunea semn astrologic-învățare-asimilare-dezvoltare, pune clar în evidență acest concept important: totul în jur este o resursă. A atrage atenția copiilor de mici asupra acestui Adevăr, cred că e cheia unui progres susținut, pe toate planurile. Dacă crezi că poți, că timpul îți permite, contactează-mă, te rog!

Typos: resfrângea/răsfrângea; îmbrățișă/îmbrățișa; preplinul/preaplinul; valurii/valuri; spații lipsă după \"...\"; aivea/aievea. Aș fi pus virgulă aici, pentru că textul impune o implicație: \"Ca și cum ar fi fost încrustată\" sau \"de parcă ar fi fost\". Virgula e o rupere de ritm subtilă; dă tensiune și, mai mult, îmi lasă mie ca cititor posibilitatea să formulez cum simt eu potrivit, imaginea care se naște înăuntrul meu.
Nu sună românește: \"în o pădure\" - \"Într-o pădure\"
În fine, continuarea e superbă. Probabil că asta l-a înfuriat pe editor. Ai talent, dar ești zăpăcită, zburdalnică, alergi de colo-colo, ești indisciplinată. Vrei totul într-o clipă... (Cunosc asta!) Nu te supăra pe editor. De această dată, sunt convins că nu conținutul textului te-a plasat la \"Atelier\" ci grija (...țțț!) față de text și cititor. Toți greșim, inclusiv eu. Editorii au foarte mult de lucru și e bine să facem pe cât posibil munca lor mai ușoară.
Din păcate este o anume realitate... Am dat și dau dreptate celor care aici sunt duri cu astfel de greșeli și e inutil să lungesc comentariul. Prea multă indiferență față de un aspect esențial al creației: Rolul ei formator. Evit acum filosofia. Ți-am dat o sugestie, dezvoltă tu. Îmi place cum simți și mă surprinde că ai descoperit atât de devreme adevăruri pe care alții nu le bănuiesc nici pe patul de moarte. Asta înseamnă...
...Că ai amintiri conștiente de dincolo de anul 20 al existenței tale. Cum eu văd (simt) Timpul ca spațiu 3D, e stupid să spun \"trecut\" sau \"viitor\". Această clasificare ține de un Timp liniar. Părerea mea este să continui.

Hotărăște-te:
Ori vers liber, ori rime.
Discursul poetic, mi s-a părut interesant.
Trecerea de la vers liber la rime însă, rupe text, ritm, muzicalitate, evocare, rupe tot! Mă simt zvârlit de colo-colo, de parcă aș fi într-o bărcuță, în plină furtună, în mijlocul Pacificului. Dacă asta era ideea, să redai ideea de haos, atunci felicitări, ai reușit!
Ultimul meu gând, a fost exact cum ziceai:
\"nu vreau iadul nici la poartă\"

E o diferență mare între umorul fin, spumos și banalitățile vulgare, versificate.
Iată un exemplu de epigramă-epitaf:
\"Aici zace Păstorel.
Băiat bun și spirit fin!
Dacă treceți pe la el,
Nu-l treziți, că cere vin!\"
(Al. O Teodoreanu - Autoepitaf)

OK. Am înțeles.
Știu de mult, chestiile astea, de asta -- între altele -- am și plecat din România.
Întrebarea mea e:
Unde e umorul?
Epigrama, are drept scop, e adevărat, semnalarea unor scăderi. Dar dacă e făcută în stil \"mica publicitate\", intră la categoria anunțuri...

Bun găsit!
În calitate de consumator de literatură și de coleg, m-am gândit să îmi exprim câteva opinii, cu atât mai mult cu cât, rostul secțiunii \"atelier\" este acela de a ne ajuta reciproc.
Deci:
Epigrama, ca gen sau specie literară, este o formă de poezie care, pentru a își atinge scopul, trebuie să respecte anumite \"reguli\" --- să spunem așa.
Ea trebuie să fie o idee exprimată extrem de concis, să fie muzicală și să ofere o mică lecție de viață.
Mă voi referi aici la muzicalitate, care se realizează prin două căi:
Metrica și rima.
Am citit mai multe din epigramele publicate și încă ai scăpări, atât la metrică (măsura versului) cât și la rimă.
Dacă tot ai muncit să scrii, e păcat să lași acest efort fără finalitate.
Iată cum văd eu acest text:
\"Stau la coadă nevoiașii
De se miră bogătașii:
- O fi oare sărbătoare?
- Aș! Trec toți printr-o… strâmtoare.\"
Epigrama, pentru a produce efectul umoristic scontat, trebuie să fie o scânteiere a spiritului.
Fiind un gen foarte scurt, orice silabă, orice semn de punctuație, atârnă enorm!
Prin urmare, mai multă atenție! Până la urmă, aici e vorba de respectul de sine, înainte de toate. Scrierile noastre, sunt oglinda a ceea ce suntem!
Totuși, oricum ar fie ele, ne putem, LE putem perfecționa continuu!
Mult succes!

Titlul epigramei, e clar: \"Vor să revină… foștii?\"
Citesc și constat:
\"... Ce-or bea?\"
Prin urmare, există două variante:
1. Ori titlul epigramei e \"Deshidratare!\" ori
2. Lipsește epigrama de sub acest titlu...
Cred -- sigur -- că muza a fost de vină! A fost prea insistentă și în focul lucrului, probabil s-au inversat titlurile la două epigrame...

Da, se pare că, până să ne hotărâm să fim \"altfel\", trebuie să trecem printr-o multitudine de \"întunecări\". Se pare că trebuie să ne despărțim de mulți și multe.
În ciuda titlului poemului, care mi se pare cam sumbru, am descoperit echilibrul citindul și îndrăznesc eu să spun, uimirea copilului plecat să exploreze o lume vastă, cvasi-necunoscută, care i se dezvăluie fragmentar, contradictoriu, fără a fi totuși o imagine dezagregată, a unei evidente descompuneri.
Mi s-a părut interesantă ideea parantezei literare:
\"a celor ce se despart de propria stradă
fără să le pese de drumul pe care au mers
sau de gura lung sărutată\"
............
\"hrana asta
care nu e bună pentru niciun om, nici măcar pentru cel
de la capătul podului, cel care m-a purtat prin cuvinte goale\"
...între care, urmează argumentația temei.
Asta îmi crează acel sentiment de \"va urma\" și de interactivitate. Îmi place? Pot continua, după un scenariu liber ales. Îmi displace? La fel. Am modelul în față, deci pot să îmi încerc creativitatea.
Văd deci șarpele Uroboro sau \"Alfa și Omega\", înlănțuite într-un etern sfârșit-început.
Well done!

Articolul, mi se pare bun.
Are și scăderi poate, cum spune Petre, dar el cred că ține foarte tare la opiniile lui, legate de Tao. Și, poate că e chiar bine așa.
Patetismul de care vorbești tu Petre, e o realitate mult mai prezentă decât vrei tu să admiți, old friend!
Amintește-ți de articolul tău, \"Marketingul cultural\" -- parcă așa se numea -- în care vorbeai despre o nouă paradigmă a promovării culturii. Acolo ai emis niște teze care, iată, astăzi se pot vedea în practică, sub forma efectelor produse.
Problema pe care o ridică Rodica aici, e cea a efectului produs de internet -- care a devenit ultra-accesibil -- asupra minților mai puțin instruite. Dar ție, ți-a scăpat nuanța, pentru că, văd eu, de când ai terminat școala, ai cam uitat cum era când erai mic și neștiutor.
Hai însă să privim prin perspectiva pe care am prezentat-o și eu, între alții, în \"Dincolo de ecran\": Părinți cu studii simbolice, care se confruntă cu realitatea numită \"internet\". Să îți aduc aminte de o blondă serafică, de pe 0tv, care, pentru că era ea mai puțin instruită și s-a lăsat antrenată într-o escrocherie matrimonială, a afirmat pe post că \"internetul e diavolul!\"?
Despre astfel de oameni și împrejurări vorbește Rodica. Am întâlnit asta cu toții, dar se pare că refuzăm să acceptăm acest adevăr incomod: Ne lăsăm prea ușor manipulați de media, iar aici, internetul cred că e pe locul 1 în top...
Să revin însă la cristale.
Mi-a plăcut articolul și mai ales precizarea că, e vorba de un potențial. Adică, o serie de posibilități. Felul în care folosim acest potențial energetic, conferit de lucrul cu cristalele, este cel care transformă potențialul în ceva palpabil. Ca exemplu, bucurie sau furie, distrugerea a ceva sau, crearea a ceva... Iar toate acestea, depind de noi. Mi-a plăcut de asemenea, sublinirerea faptului că, suntem, fiecare în dreptul său, arhitecții propriei existențe.
În cartea \"Casa și Familia\", cred că am reușit să dau o exemplificare destul de bună (sper, că reală este 100%) a ce înseamnă să iei în serios acest principiu: Sunt propriul meu Creator și sunt singurul responsabil de viața mea!\"
Felicitări pentru aducerea în discuție a temei!
Minusuri:
Un minus mare, pentru că ai renunțat la poziția de dascăl ȘI ocultist! Într-un articol precedent, publicai niște concluzii referitoare la interacțiunea cu elevii, importanța aspectelor legate de examinare și examinatori, în context astrologic.
Acest articol ar fi fost bine să dezvolte această experiență, exact în acest context. Poate revii și, ori editezi acest articol și introduci experiența acestor interacțiuni, ori, adaugi o urmare. Asta mi se pare mult mai important, mai ales că, eu ca interesat, cunosc toate acestea, din alte cărți și cu mai multe amănunte.
Apoi, mai e un aspect: Unicitatea unei scrieri, constă în amprenta personală! Ori, în articolul legat de examene, am simțit și apreciat exact această amprentă! Aici, ea lipsește și venisem aici, exact pentru acea amprentă!
Dacă ai un blog, dă-mi de știre! Și desigur și celorlalți interesați!

Dragă Felix, în primul rând felicitări!
Articolul mi se pare foarte documentat și foarte bine venit. Reiterez invitația unui coleg, mai sus făcută! Să citim cât mai mulți și, dacă se poate adaug eu, cât mai multe!
În al doilea rând, scuze, trec rar pe aici, dar de când ne-am văzut/vorbit la Agigea, în 2007, multe s-au schimbat în viața mea. Sunt de aproape doi ani în Grecia, Thessaloniki.
Spuneam atunci la Agigea că mi se pare cam imatură literatura care s-a citit... Atunci, ai fost foarte rezervat și chiar prudent, mi s-a părut mie. Acum, văd că ai expus pe larg puncte de vedere bine argumentate. Asta mă bucură, mai ales că vin din partea unui agon \"cu state\" și zic (sper...) foarte cunoscut în lumea literară de azi.
Da, am remarcat diferența dintre originalitatea limbajului (vezi Caragiale, Preda) și noutatea cu orice preț. A construi un personaj stând în casă, la birou (cu ori fără PC), e una iar a îl re-construi, pe baza experienței de viață și a talentului literar (cinematografic...), e alta.
Și acum îmi scriu cititori ai cărții \"Ritmuri Interioare\", \"M-am recunoscut în carte!\". Straniu e că, am precizat chiar de la început, că m-am referit la experiențele proprii în carte și am mai precizat și că am ținut ca cel care citește, să îmi facă un singur hatâr: să ocolească greșelile mele.
Cam asta am simțit din articolul tău: Atenție, învățați să scrieți, că altfel, cădeți în derizoriu și șabloane.
Mă bucur că am citit articolul. Sunt convins că o să îmi folosească, chiar dacă m-am ferit oarecum de tendințele literare curente. Mă bucur că încă te pot găsi aici și că abordezi cu multă răbdare problemele scrisului.
Oricum, eu cred că articolul tău se referă mai puțin la argou și mult mai mult la problema generală a stilului literar al unui autor. Pentru că eu simt aplicabile remarcile tale, la orice fel de conținut. Și pentru asta, închei din nou cu:
FELICITÃRI!

Am să scriu cât de cât în ordine...
1. Certific episodul cu librăria Eminescu. Adaug faptul că a fost luată cu asalt zile în șir \"Și când mai aduceți?\". Mă număr printre norocoșii care au apucat să o cumpere. Am uitat de unde, e mult de atunci... Am fost de-a dreptul căzut în extaz.
2. Episoadele privitoare la Antonescu, mi-au fost confirmate de Mama, bunica mea, și bunicul meu după mamă. Bunicul meu, a luptat chiar \"la cotul Donului\", fiind pe atunci sublocotenent de transmisiuni. Toți cei care au fost contemporanii lui Antonescu, mi-au spus același lucru: Un Român adevărat!
3. Admirabilă pasiunea și frumusețea cu care e scris articolul! Da, sunt printre cei care au remarcat acest \"fade-off\" al valorilor și \"pop-in\"-ul... Mă abțin.
Da, mă bucur că un coleg de aici își amintește și publică aceste amintiri. Asta mă face să sper că cei mai tineri ca mine, vor pune mâna măcar pe \"Delirul\" și \"Cel mai...\", deși, \"Moromeții\", în ciuda caracterizării curente, eu consider că e un roman politico-filosofic. Izul vag proletar din primul volum, sunt convins că vine dinspre vântul de la cenzură și că a fost imprimat de autor, exact pentru a trece de cenzură mai ușor.
4. Referitor la conținutul articolului legat de moartea sa și împrejurările suspecte, pot spune că, prin posibilitățile mele (ultra-modeste) de informare, bucureștean fiind, am reconstituit același scenariu: Asasinat politic apoi cosmetizare făcută de sweepers&cleaners. Detaliile legate de ambasadorul rus, confirmă ipotezele pe care le-am formulat atunci. De altfel, acestea sunt procedurile standard din serviciile de informații de oriunde. De altfel, putem mulțumi americanilor pentru sinceritatea dar și cinismul cu care o recunosc, în filmele lor...
5. Închei, spunând că mă bucur enorm că am putut și pot, recitind articolul tău dragul nostru coleg, să fiu, fie și pentru câteva minute, alături de marele și curajosul nostru gânditor, care ESTE Marin Preda. Pentru că, recunosc public --- iată! --- articolul m-a adus lângă un artist drag sufletului meu!

Mă bucur, Rodica, să redescopăr pasiunea pentru studiul apei și la tine. Pentru mine, lucrările lui Masaru Emoto --- căci despre el și cărțile lui e vorba în articol --- constituie veriga necesară fundamentării unora dintre cercetările și observațiile efectuate de mine de-a lungul ultimilor 10 ani. În adevăr, Apa, poate fi folosită ca mediu de comunicare, mai ales dacă devenim conștienți că ea ESTE deja un astfel de mediu. O putem folosi, în sensul că, putem comunica în mod conștient folosind apa. Deocamdată, facem asta inconștient sau subconștient și asta e destul de grav. Emoto, într-una din cărțile lui, publica fotograme ale apei expuse la muzică. Comparația Bach, Beethoven, Strauss cu Metallica, Mega-Death, mi se par mai mult decât grăitoare...
Bine venit articolul și mă bucur că ai imprimat și o notă personală.
Sper că asta va stârni curiozitatea mai multor oameni, în a efectua experimente simple cu apă.

Dragă Ella, deși trec din ce în cde mai rar pe aici, m-am oprit la tine. M-am simțit grozav de bine, prins fiind de povestea asta grozavă!
Un (di)stih remarcabil:
\"viața dintâi, singura carte pe care nu ai citit-o
de la sfârșit la început.\"
Am recunoscut cu mare bucurie călătoriile către mine însumi, pe care le fac și re-fac!
Mai mult, chiar recunosc \"a stinge absurdul în podul palmei
și libera plutire prin durere\", o călătorie pe care am făcut-o în cursul anului 2008, în timp ce verificam niște ipoteze privind un regim alimentar aparte, menit să te ajute să îți explorezi cotloanele întortocheate ale subconștientului și chiar, ale inconștientului.
Poemul tău, redă extraordinar de bine și frumos călătoria interioară pe care, fiecare dintre noi ar trebui să o facă [b]conștient[/b], pentru că, recunosc, încheierea ta reflectă o realitate dominantă:
\"S-a întâmplat cu fiecare în parte, nu și-au dat seama.\"

Am citit poezia ta și o găsesc superbă! Mi-a amintit de cei peste 40 de ani de căutări, îndoieli, ezitări...
\"Cei mai mulți se împotmolesc în sentimente\"
Iată una din marile piedici ale oricărui Căutător: Corpul Emoțional...
Fără îndoială, Astralul este o lume infinit mai complexă decât Planul Fizic. totuși, Universul este mult mai complex decât cele două planuri amintite. A te opri cu căutările în Astral, într-adevăr, e o auto-limitare. Pe de altă parte, corpul Astral, oferă o înțelegere mult mai nuanțată a Universului. Am ajuns să înțeleg asta, abia după ce am reușit să depășesc ideea de durere.
Celui de-al treilea vers, îi lipsește semnul de întrebare... Ai deci grijă la ortografie, e păcat să scazi valoarea acestui poem, cu greșeli mărunte! Și apoi, e o chestiune de auto-respect. Și încă ceva... Dacă cineva te ia exemplu, fără să te anunțe, fără să îți ceară părerea? Ce învață de la tine? Neglijență? Poate e principalul motiv pentru care poemul a fost plasat la \"Atelier\"...
\"O, lume veche țineți talentele născute sub limita împosibilității!\"
Trei greșeli, într-un singur vers. Aici e o retorică:
\"O, lume veche, țineți talentele născute, sub limita imposibilității!\"
Două virgule lipsă și un \"î\", în loc de \"i\"... Atenție mai multă!!
În fine, ultimul vers, datorită topicii sale, devine confuz:
\"Și cei rebeli se pierd în lume, pe cont propriu demonstrănd cu curaj imposibilul!\"
Avem aici o propoziție afirmativă:
\"Și cei rebeli se pierd în lume\"
urmează apoi o subordonată, care stârnește confuzie:
\"pe cont propriu demonstrând\" (am corectat eu, în loc de \"â\" ai pus \"ă\"...)
Această construcție verbală, e străină și confuză. La ce se referă ea?
La \"Și cei rebeli\" sau la \"se pierd în lume\"?
Așa cum am înțeles-o eu, (și am aplicat-o în propria mea existență...)lipsește din nou, o virgulă:
\"Și cei rebeli se pierd în lume, pe cont propriu, demonstrănd cu curaj imposibilul!\"
Virgula pusă după \"propriu\", indică subordonarea în frază și face conexiunea între subiect (cei rebeli)predicat \"se pierd\" și logica frazei.
Din nou deci, atenție la semnele de punctuație.
O poveste (Ber-Căciulă)din copilărie, m-a învățat ce înseamnă o simplă virgulă:
\"Pedeapsa se suspendă iertarea.\"
O simplă virgulă în textul de mai sus, înseamnă fie condamnare, (era vorba de condamnarea la moarte) fie iertare...

@ Ioana Adina:
Mulțumesc! Mult succes!
Poate voi publica și restul din ciclu. Mai sunt parcă vreo 3 părți.
@ Rodica:
Pe vremea când am scris și publicat acest text, eram în țară. Acum, oricât de amăruie ar fi pastila, o văd altfel...
Da, am învățat încă și mai multe. De exemplu:
* că poți fi citit în peste 22 de țări, cu o carte publicată în limba Română!!
* că scrii o carte pentru tine, un fel de \"manual de uz intern\" :) și are succes mai mult decât acelea scrise pentru cititori și cu sufletul la ei...
Viața e ciudată, am învățat și e clar că mai am de învățat multe!

De ce \"noaptea\"? Mie asta îmi evocă un anumit fel de întuneric. Mi se pare că strică tot farmecul poemului...
\"Noaptea gândului\" mie îmi spune mai curând \"întunericul conștiinței\" și alte asemenea...
Oare așa sunterm noi, băieții, \"noaptea gândului\"?
Ce înseamnă \"noaptea\"?
Înțelepții spun că este \"absența Luminii\"...

Cândva, voiam să prin Curcubeul... Tot așa,
\"doar să mă conving \". Posibil, tot \"dacă râde\", că oricum, pe mine mă făcea să râd...
Așa încât, mă întreb, \"le-ai prins?\" măcar pentru că eu tot mă mai chinui... Am mai avansat eu un pic, dar mai e... Ultima orară, eram la munte, era o zi cam plumburie de toamnă și l-am zărit vreo douăzeci de secunde. Când să-l prind, țuști! s-a dus! Așa că...
Un pic însă, tot cred că l-am prins... Cred că am apucat să fac o poză ;) ...

Cât de mult adevăr în atât de puține cuvinte!
am observat de nenumărate ori că \"ne șchioapătă sufletul\" și că în loc să ne ocupăm de îngrijirea lui,
\"Chinuim cuvintele
în războaiele noastre\"...

Prizonierat în trup, da. Evadare în vis?
Da, pentru cei pentru care existența se limitează la \" a trăi pentru a mânca\", cu certitudine, aici e vorba despre o \"evadare în vis\".
Pentru mine însă, după ce am văzut moartea cu ochii de peste 10 ori și tot de atâtea ori i-am râs în nas, \"Îmi împlinesc în somn destin de zburător\", are o consistență mult mai mare decât \"realitatea\" noastră cea de toate zilele...
Posibil să fie un viciu în familie...