BLESTEME

Peștera Blestemelor M-am așternut ploaie de vară pe umerii sufletului tău lăsînd lacrima să despice ura iubirii din iubirea urii de unde scutur toate blestemele în peștera nemuririi – ce o acoperă vremea. Îtîiul blestem M-ai aruncat bulgăr de pămînt pe cer! M-au acoperit norii, m-au străpuns fulgerele, m-au asurzit tunetele, m-au hăituit vînturile nordului! Și-acum, așezată pe umerii ploii, îți trimit dezmierdările ei cu grindina îtîiului blestem smuls din tăcerea inimii tale. Blestemul lacrimilor Curând te va ajunge blestemul lacrimilor mele spulber și vânt vor năvăli în tine și toate acele lacrimi așternute pe nori vor coborî la tine în casă. Nu va fi nimeni să-ți deschidă ușa, nici pleoapele, ca să mai vezi lumina! Vei bâjbâi prin lume cu brațe frânte, ochi pustii și inimă stearpă! Blestem cu mîna-ntinsă Să nu-ți deschidă nimeni ușa! Să nu-ți pătrundă soarele-n casă Să fii zidit în piatră funerară și dus în crînguri fără vară! Înghețul să-ți cuprindă brațul ce mi-a atins obrazul cu minciună! Blestem cu mîna-ntinsă și lipită de crucea pe care te-ai născut în zorii dimineții mele! Un fel de blestem Să putrezești în fundul pămîntului! fără să știi că eu îți sunt pămîntul. Să spun: „Arde-te-ar focul!“ fără să știi că eu sunt flacăra ce te va mistui și-ți blestem fiecare zi, fără să știi că-n fiecare dimineață eu îți aduc zile cu rouă-de-rugă! Roagă-te să plutești Mă vei găsi în ruga pămîntului ca un vis de durere-mpietrit cînd frunze veștede vor pluti oriunde-mprejurul nopților tale. Mă vei găsi răstignită pe un ecou de muțenie ce va ajunge la tine ca un cutremur risipindu-se-n tine! Roagă-te să plutești să nu te-atingă pămîntul!... Blestem Ruină fii! pe chipul meu, străin de tine-acum! Ruină fii! pentru albastrul infinit în care mi-am dus dorul înspăimîntat de vis, și-n care rodul meu a devenit lacrima frîntă, umilă și sfîrșită. Ruină fii! Blestemul oglindei Săgeată pornește blestemul-oglindă a chipului tău ce mă privește din ea; arunc oglinda, dar ea se întoarce întreagă, mereu cu chipul tău rîzător. Blestem această oglindă obosită și o arunc, ca pe o piatră, în lacul de foc de unde aștept să te înalți cu cenușa blestemului tău – țăndări făcîndu-mi-se oglinda... Blestemul geamătului Dacă mîinile tale vor mai ajunge pe pămîntul meu, vei auzi blestemul unui geamăt prelung ce șerpuiește prin noaptea-nveninată de buzele tale! Dacă mîinile tale vor mai atinge cerul meu, nori adînci se vor aduna pe bolta-mi spulberată și vor pecetlui blestemul ne-spus al geamătului prelung chemat de buzele tale. Să fie un blestem? Mi-ai ucis destinul cînd încă învățam să merg și te-am lăsat! M-ai aruncat apoi în jocul focului cînd flăcările începeau să respire... și nu m-am împotrivit. Dar cînd m-ai aruncat în groapa de jariște spulberată am devenit scînteia-iadului de-acum și de-a-pururi în cîte vieți vei mai avea. Blestem Să-ți fie frate geamăn chinul meu și gura uscată de dorul sărutului! Ploaia-de-mine să te ude! Pămîntul-de-mine să-ți ardă tălpile! În dorul dorului să te-mprăștii, mereu căutîndu-mă mereu negăsindu-mă. Pentru toate tăcerile Pentru toate tăcerile lăsate de izbeliște pe pragul meu: Să te ajungă veșnicia tăcerii plumbul nimicului să fie turnat în urechile tale! Furia zgomotului de pretutindeni să te prindă să te-nchidă. Zilele și nopțile să-ți străpungă viermii ce sfredelesc pămîntul sub verdele gazon pe care-acum l-am răsădit în memoria tăcerilor tale Să nu-ți dorești să cunoști niciodată cărarea sublimă a pasiunii, nici adîncurile durerii zămislite de ea! Ferește-te, îți spun, indiferent ce nume va purta, de ființă va fi sau obiect, vei arde alături de ea pînă dincolo de cenușă. Pînă cînd inima ta va îngenunchea Ca o spirală răsucită să-ți intre-n inimă blestemul geamătului adîncit în noapte! Atingerea aerului să te doară! Izvoarele să nu-ți atingă buzele! Foc să-ți trimită soarele! Să-ți fie ziua noapte și să te soarbă în întunecime Să plutești în incertitudinea clipei pînă cînd inima ta va îngenunchea! Fără scăpare Din pulberea de pietre-ascuțite am să mă-adun și-am să-ți umplu ochii, urechile și gura; În fiecare por de-al tău voi scrijeli numele meu. Voi fi colosul care prăduiește și zîmbetul de oarbă-nșelăciune Îți voi pîndi și visele în care-am să pătrund geană pe geană să nu mai pui vreodată. Protejat copyright: Viorela Codreanu Tiron