Viorela Codreanu Tiron

RÃSPÂNTII În gura nopților fără de noapte, pe buzele zilelor fără de zi se-așterne tăcerea prelungă, a timpului netimpuit, de la răspântia veacurilor dintre tine și mine acolo... unde râul

Rugă Adu-mi, Doamne, lumina în casă! Dă-mi-o s-o beau dimineața! Pune-mi-o cu pâinea pe masă! Așterne-o pe perna unde se leapădă gândul! și încălzește-mi așternutul cu ea! Dar cum să

Nu-mi lăsa-mi timp... Când tu taci, glasul păsărilor dispare printre frunzișul pomilor, mi se așterne toamna peste tâmple și este atâta liniște, că pot auzi și muzica încă nescrisă! Numai

ATÂT DE MULT Atât de mult am iubit și-atât de mult am privit amintirea iubirii, încât ochii au început să doară - să doară până la descompunere. Și dintre toate aceste fire de praf ce

Peștera Blestemelor M-am așternut ploaie de vară pe umerii sufletului tău lăsînd lacrima să despice ura iubirii din iubirea urii de unde scutur toate blestemele în peștera nemuririi – ce

Cuvânt înainte A rămâne preț de o lectură atentă față-n față cu poezia cuminte și cu minte ( dar nu numai atât) a doamnei Viorela CODREANU TIRON și apoi cu ecourile acesteia este un privilegiu

Tainică amintire O tainică amintire rătăcește năucă în ora blestemată a blestemului cînd se mai nasc umbre de lacrimi pe pînzele albe ale destinului dăltuind flori-de-nufăr îngemănate cu

Loc pentru o rugă Ieri, mă refugiam în lumea viselor fără sfârșit, furișându-mă în acest univers tot atât de ușor ca o căprioară sau un copil. Azi, lumea nevinovăției a devenit un

Unde-aș putea găsi? Unde-aș putea găsi plugul acela care răstoarnă straturile adânci ale timpului? când peste mine năvălește doar spuma unui timp turbat?

Deschide Ochii! Cum nu mă vezi?! Eu sînt copacul din fața casei tale, ce-ți bate la fereastră dimineața, și-adun pe crengile-mi bogate doar triluri de privighetori, să-ți umple inima de

Rememorare/Clipa/ Se-așterne ceasul înserării, iar rememorarea pătrunde tiptil în mine și în timp; aducerea-aminte se grăbește, ca nu cumva să uit ceva. Și vine, vine precum fulgerul

Oare, cine sunt? Sunt, oare, pana de pasăre rătăcită-n agonia zborului? sau izvorul secat din lacrima toamnei? Sunt amurgul înnourat de-aceele ploi îndelungate? sau doar ancora legată de

PRIVEȘTE-MÃ ! Sînt ghemul de alge prins în vîltoarea apelor; Miezul de singurătate, frumoasă și rece, ce trece prin lume ca umbra unei deșertăciuni fără nume:

De cîte ori am pîndit visele tale în visele mele? și am văzut umbra iluziei în arabescuri stelare cînd valurile-mi sărutau picioarele?! De cîte ori am ars la porțile mării amintiri-rătăcite

LUNA FUGARÃ Cîteodată se mai dezmiardă luna în pletele mele și-atunci... singurătatea ei, devine singurătatea mea și-mpreună ne pierdem în noaptea albastră ca două lunatece nebune alergînd

PEDEAPSA ÎNDRÃZNELII Atît de mult am iubit muntele încît am trecut printre toate crestele ascuțite și nu am ținut seama de nici o sfîrtecare. Mă agățam de orice vlăstar, de orice rădăcină

NU IZGONI COPILÃRIA! Din jungla viselor înmiresmate nu izgoni taina copilăriei și n-o lăsa să-și piardă rădăcinile în fața nimănui, pentru că binele și răul, frumosul și urîtul, iubirea și

Mi-am îngropat mîinile în cer le-am înfipt în pămînt, în piatră și-în lut. Peste tot am umblat și am căutat o inimă fără ascunzișuri pe care s-o pot ține în mîini. Copyright

Ispășire Se aștern peste mine crengile de măslin, adunate din coroana de spini, pe care nu se va așeza nici un porumbel în arșița nopților de-acum... și, poate, numai eu voi ispăși

Rugă Adu-mi, Doamne, lumina în casă! Dă-mi-o s-o beau dimineața! Pune-mi-o cu pâinea pe masă! Așterne-o pe perna unde se leapădă gândul! Și încălzește-mi așternutul cu ea!

Să-mi amintesc să nu mă doară Am colindat prin ruguri de frunză moartă cu triste flori de brumă din parcul meu de-odinioară și-am adunat atîta memorie azi să-mi amintesc să nu mă

CEEA CE NU ȘTIAI... Îți spuneam odată că sînt piatră ceea ce nu știai... era că fiecare piatră a trăit somnul pietrei și a văzut cum văd și eu prin somnul pămîntului, prin somnul

Descîntec Am fost doar un vaier și-un cînt aiurit, dar ca pasărea am cîntat, ca iarba am crescut, ca ploile m-am risipit pe pămînt nisipos ca soarele am luminat pentru o inimă stearpă, ca