Poezie
totul era întunecat
2 min lectură·
Mediu
lucrurile apropiate se tot îndepărtează, pe scări
printre umbre sunt eu cea încă vizibilă, mintea
devine un oraș iluminat prea devreme
podurile lui scârțâie sub greutatea sinucigașilor
sau a celor ce se despart de propria stradă
fără să le pese de drumul pe care au mers
sau de gura lung sărutată, mereu se întâmplă așa
părăsirile, melancolia lor brumată și suspendarea
între memorii
trec peste ape bărci fără oameni, privesc până când
mintea se golește de orice imagine, corpul nu mai simte
nimic sau poate nimicul e doar pragul acela
dincolo de care emoția se ascunde sub mătasea broaștei
se îngroapă undeva la piciorul podețelor șubrede
abia așteptând pasul ferm, apăsat
nu pot ieși de sub apăsarea asta, opresc bărcile
opresc trecătorii, opresc ultimii ani direct în stern
aș fi vrut să am forța să nu intru prea departe
în povestea asta cu catacombe și cavouri, nici să trec
prin fiecare ruptură ca prin spărturile dintre scânduri
și să alunec în ape întunecate, dar tentația
de a mă lăsa dusă până la sfârșit era mai puternică
decât toată liniștea
și astăzi e încă vizibilă urma, o inimă din care mai bine
aș fi făcut un sac larg, să păstrez în el hrana pentru pești
pentru mici vietăți de apă, avide, hrana asta
care nu e bună pentru niciun om, nici măcar pentru cel
de la capătul podului, cel care m-a purtat prin cuvinte goale
026.015
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ela Victoria Luca
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 234
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Ela Victoria Luca. “totul era întunecat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/13960106/totul-era-intunecatComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ELgreu de redat început-sfârsitul fără să faci din ele poduri sau fără să stii cand totusi incep lucrurile sa se incheie pentru a incepe altele. si mai ales sa nu hranesti hauri, intunecimile, oriunde ar fi ele.
multumesc, ela
multumesc, ela
0
În ciuda titlului poemului, care mi se pare cam sumbru, am descoperit echilibrul citindul și îndrăznesc eu să spun, uimirea copilului plecat să exploreze o lume vastă, cvasi-necunoscută, care i se dezvăluie fragmentar, contradictoriu, fără a fi totuși o imagine dezagregată, a unei evidente descompuneri.
Mi s-a părut interesantă ideea parantezei literare:
\"a celor ce se despart de propria stradă
fără să le pese de drumul pe care au mers
sau de gura lung sărutată\"
............
\"hrana asta
care nu e bună pentru niciun om, nici măcar pentru cel
de la capătul podului, cel care m-a purtat prin cuvinte goale\"
...între care, urmează argumentația temei.
Asta îmi crează acel sentiment de \"va urma\" și de interactivitate. Îmi place? Pot continua, după un scenariu liber ales. Îmi displace? La fel. Am modelul în față, deci pot să îmi încerc creativitatea.
Văd deci șarpele Uroboro sau \"Alfa și Omega\", înlănțuite într-un etern sfârșit-început.
Well done!