serban georgescu

Domnule oror, la genitiv si dativ, substantivele feminine primesc un i in plus: moarte - a mortiI; deconectare - deconectariI.
Asadar vrei sa spui \"Sunt slab in lumea morții\" si \"Ea a spus totul in momentul deconectarii de nonetern\"
Sau bat eu campii?
Laudabila incercarea de dialog interior, dezastruoasa exprimarea, indoielnica incercarea de a prezenta acest text drept literatura.

domnule, ambitia, de multe ori prosteasca, de a concura, de a fi primul, guverneaza lumea in care traim. Belu si Bitang nu fac poezie, ci traiesc in lumea reala.

in loc de \"nu ma pot opri putin aici\", se va citi \"ma opresc putin aici\"
scuze (cred ca am vrut sa spun ceva de genul \"nu ma pot opri sa ma opresc putin aici\" ceea ce ar fi fost o monstruozitate)

In primul rand vreau sa va marturisesc ca ma simt coplesit de amploarea reactiei dvs si, nu va ascund, de buna credinta si meticulozitatea pe care le dovediti. De altfel amploarea scrierilor dvs mi-a atras atentia de la bun inceput si, neputand sa le parcurg in intregime, mi-am permis sa va provoc alegand aproape la intamplare o idee din cele pe care le scrieti pentru a-mi forma la randul meu o idee mai clara in ceea ce va priveste. Suntem intr-o era a vitezei, nu-i asa? (Fir-ar sa fie)
Asa cum partial ati remarcat, comentariul meu initial viza strict o fraza din ultimele dvs eseuri si anume aceasta: “Daca proza merge, despre poezie se poate spune că dansează, poezia este un balet de cuvinte, o aventură a limbajului, o experiență ce se are pe sine scop și capăt” (nu ma pot opri putin aici pentru a va marturisi ca daca v-ati fi oprit la a doua virgula ne-ati fi oferit o adevarat bijuterie: intr-adevar, spun si eu odata cu dvs ca daca proza merge, despre poezie se poate spune ca danseaza). Ei bine, ceea ce urmeaza si anume “poezia este un balet de cuvinte, o aventură a limbajului, o experiență ce se are pe sine scop și capăt” mi-a ridicat unele semne de intrebare.
In primul rand pentru ca suna ca o definitie. Dupa parerea mea a spune ceva despre poezie (ca danseaza, ca ninge, ca respira, etc) este rezonabil. Insa a incerca sa o definesti mi se pare imposibil. O definitie a poeziei este imposibila chiar si din punct de vedere tehnic. Pentru ca ce presupune o definitie? Desigur, asa cum stim, presupune 1. genul proxim si 2. diferenta finita. Ori in cazul poeziei nu exista nici una nici alta. Care sa fie genul proxim? Sa zicem ca poezia e o categorie a literaturii. Dar este ea doar atat? Unii (si nu chiar dintre cei neinsemnati) spun ca poezia este un mod de viata, altii ca exista in tot si in toate. Poate ca e un bat de chibrit, sau un fruct, sau un suras, sau o lacrima. Eu personal, acum, in timp ce scriu, ma intreb daca poezia nu este materia primordiala. A acestei lumi si a tuturor celorlate care or mai fi. Ma poate contrazice cineva? Este loc de argumente si contrargumente in poezie? Si daca genul proxim nu poate fi identificat, cu atat mai greu ar fi sa gasim si diferenta finita.
In al doilea rand ma indoiesc de formularea pe care ati ales-o. Faptul ca in general poezia este considerata o aventura a limbajului, o experienta ce se are pe sine scop si capat, este in opinia mea o mare confuzie. Este tocmai unul dintre motivele pentru care poezia are un rol marginal in societate. Nu, poezia nu este o aventura a limbajului. Este poate o aventura a sufletului, dar in nici un caz nu a limbajului si nu a cuvintelor. Poezia nu consta in cuvintele sale. Poezia recurge la cuvinte din disperare, spunea batranul Nicetas. Disperarea sufletului de a se exprima. Si de a se exprima exact. Limbajul obisnuit, cel pe care il folosim in societate, la serviciu, acasa, etc este exprimarea trupului. Ei bine poezia este o incercare de exprimare a sufletului. De aceea acest limbaj suna un pic “altfel”, ciudat poate, incoerent poate, bezmetic poate si asa mai departe. Dar asta numai si numai pentru ca incearca sa exprime ceea ce indeobste se crede ca nu poate fi exprimat. Ceea ce multi dintre noi au renuntat de mult sa mai exprime (din superficialitate, dintr-o grija prea mare pentru trup sau din alte motive), se incapataneaza sa exprime ceilalti. Iar acesti ceilalti sunt poetii. Prin urmare poet nu este cel care cauta cuvinte zurlii, sonore sau la moda ci cel care isi asculta sufletul si apoi incearca sa redea ce a auzit. Iata de ce incercarea de a imparti poezia in categorii, genuri, curente, etc mi se pare extrem de nociva: pentru ca aceasta categorisire da prilejul unei imense confuzii pentru omul care se hotaraste sa se dedice poeziei, adica sa-si exprime sufletul. El este tentat sa se concentreze pe limbaj, pe sunetul cuvintelor, pe muzica, pe ritm, pe rima, pe autori, pe modele, pe perioada istorica in care s-a nascut, pe guvern, pe soarta, pe orice altceva, inainte de a se concentra asupra propriului suflet. Omul prin firea sa este atras de ceea ce vede, de ceea ce poate atinge, de ceea ce poate cuantifica, masura, stapani. Ei bine poezia nu este nimic din toate astea. (Poate ca am descoperit in sfarsit o definitie?) Nu noi stapanim poezia ci poezia ne stapaneste pe noi. Sigur ca dupa ce sufletul a terminat de vorbit, te apleci asupra textului si incerci sa cizelezi un pic forma ca sa poti sa te faci inteles, sau poate chiar sa intelegi tu insuti ce-ai vrut sa spui, dar nu asta e esentialul! Citatul din Mircea Iosub (nu stiu cine e) potrivit caruia “poezia de astăzi, în care totul se reduce la `scriitura`, în care textul rezuma lumea ...” pe care l-ati mentionat mi se pare extrem de bine venit in sprijinul celor afirmate aici (cu rezerva ca nu exista o “poezie de astazi” ci poezie pur si simplu.).

Cu stima, si scuze pentru lungime

Dumnezeule, era nevoie sa dati eseului titlul asta? Mi se pare prea mult.
Apreciez si revin.

precum aici asa si pe dincolo ...

interesanta sugestie

egiptenii erau convinsi ca \"dincolo\", in cer, exista o tara exact ca a lor, un Egipt in oglinda

cu rauri, vai, campii, case si asa mai departe

adica ... precum aici asa si pe dincolo

excelent jocul de cuvinte

ma intreb daca ...

ma intreb daca nu cumva devenind digerabili pierdem jocul

ma intreb daca nu cumva totul e sa ramanem ca o piatra la rinichiul sistemului

sau ca un inel de aur in stomacul unei ciori

Nobil tel ti-ai ales Catalin si te admir pentru asta oricine ai fi.

Stimata doamna Prochipiuc,

Sunteti sugura ca poezia este doar o \"aventură a limbajului\", sau un \"balet de cuvinte\"?
Nu stiu, dar ma gandesc de exemplu ca politicienii, mai mult ca poetii, se pricep tare tare bine la acest \"balet\" al cuvintelor, cum il numiti dvs.

Nu credeti ca poezia are mai mult de a face cu un \"balet\" al sentimentelor mai mult decat al cuvintelor?

Nu credeti ca de fapt poezia se refera in primul rand la fond si abea apoi la forma?


Nu credeti ca daca poezia ar fi \"o experiență ce se are pe sine scop și capăt\" acest fenomen ar fi ingrozitor de plictisitor? Pentru poeti in primul rand.

Dumneavoastra propuneti sa privim poezia ca pe un text construit din cuvinte frumos slefuite? Ca pe un fel de mestesug?

Imi cer scuze pentru aceasta interventie, dar lamuririle dvs mi-ar fi de mare folos.

Cu stima

si mai e
ar mai fi ceva
(stii, sper sa citesti aceste comentarii in ordinea in care le-am scris - nu de alta dar sa nu crezi alte alea)

ar mai fi ceva
si anume
uite, cand mie vine cineva (acuma nu mai stiu daca tu vii sau eu vin sau tu pleci si eu vin pe loc dar nu conteaza) si-mi zice \"ba, eu nu am ce face cu atat aer. ia si tu\" simt deodata asa, ca ma-mbogatesc

da\' ce bogatie maica!

si acum lasa-ma
lasa-ma sa ma duc
ca mi s-a facut dor de dor de dorul ierbii

si de greieri si de clopote si de toate celelalte pe care le aud si le tot aud secunda draga de unul singur de-mi vine uneori ...

da\' ce-ti spun eu tie ca intelegi tu singura

saru manusitele conita!

si uite, m-am intors degraba, ca, pentru ca ...
sa vezi: am uitat ceva
am uitat...ce-am uitat?
am uitat un pic de mine
si pentru asta tare tare-ti multumesc
ca eu cu mine ...
cum sa zic ... nu prea ne iubim asa, stii tu ...
si cand cineva ca tine ma face sa uit un pic de mine e lucru mare...
maremare

dar despre ce vorbeam?
in primul rand vreau sa apreciez aceasta formula: Doamne-mi

in viata vietilor mele nu mi-ar fi trecut asa ceva de frumos prin cap de n-o citeam aici

serios

cam asta
cam asta era

bucuros de descoperire
adica nu bucuros
asa ...
inseninat

am venit ca sa ...
de fapt ma vezi c-am venit ...
am venit ca sa
ca sa-ti zic ca si eu
adica eu, asta care am venit, aud
da da aud aud
un fel de clopote

dar, la urma urmei, pentru cine bat clopotele Mitica?

si mai aud ceva
aud uneori cruzimi ca cele mai sus citite, cum ca daca atunci cand strigi ca auzi clopotele, surdul striga ca tu n-ai nimic de spus
asta da, asta da cruzime
ce pacat ca toata lumea are urechi dar foarte putini le folosesc
pacat, dada, mare pacat
dar noi stim, noi stim ca da, ca adica ele sunt
si ca nu tot ce este se si vede si se si aude

si mai vroiam sa zic ceva
aaaaaaaaa
da: La multi multi ani!

e vreodata cu adevarat tarziu?

remarcabila exprimarea singuratatii la final
o singuratate a singuratatii

sau, cum spunea batranul: \"O! Singuratate a singuratatii\"

intr-adevar

Bineinteles, NU!

aproape ca-mi vine sa zic \"ba da\" dar, din cate stiu eu, am inclinatii \"normale\" cel putin din punct de vedere sexual.

desi a muri ar trebui sa fie o placere deopotriva pentru femei si barbati

ce-ai zice de \"suflete\" in loc de \"suflete-le\" in strofa a II-a? parca da mai bine la ureche.

bine ai venit si fii pe faza

Vreti sa spuneti ca Toparceanu si Cosbuc nu se afla in primii 10 poeti romani din toate timpurile? Inseamna ca amicii sunt idioti!

multam frumos

salut formula \"indiferenta nelipsei\"
e vorba aici de un fel de exces de nesinguratate, ca sa zic asa ... si de un exces de certitudini ... ha ...
asadar se intampla si altora
aproape ca ma bucur

dar trebuie sa stii
trebuie sa stii
ca de fapt ai sa mori

si mai trebuie sa stii
ca eu n-am vrut
nu, nu n-am vrut, n-am vrut deloc sa ma ghemuiesc in el
si nu numai ca nu am vrut, dar nimeni, absolut nimeni nu a avut bunul simt, bunul simt zic, sa ma intrebe daca vreau, daca as vrea, daca mi-ar fi draga ea, curva asta pe care o numim viata - desi nu merita ea asa un nume frumos

de ce nu \"piatra la inima\"?
ca si cum ai spune \"piatra la rinichi\"

Am fost si eu la filmul în care niciodată nu aveam voie
să vorbim despre dragoste. M-am ferit sa scuip seminte pe jos, sa fluier, sa strig \"Scrisul, baaa! Scrisul mai sus!\". Am fost cuminte. Am crezut ca dragostea vine ... \"de la sine\"
De la care sine intreb acum
De la care sine intreb
Intreb

Scrisul!
Scrisul mai sus!