Histrion

îmi spuneai magenta ieși din starea aceea rotundă
numai eu pot să traversez ombilicul matern
cordonul sfârtecat în iubire uzată
de atâția poftiți la masă că se răcește
atâtea rochii îmbrăcate dimineața și seara

liniile nu se mai întâlnesc în palma notelor grave
atârnă uscat cutia cu arpegii și eu
pe dinafara copilăriei
urc aceleași scări lumina se scurge
în si bemol minor

nu mai sunt buricul pământului ne aliniem altfel
tu nu mai porți pălăria în care mai dezlipeam colțuri
mai trăgeam de pe un timp lipsa literelor
dospind înserarea din biscuiții cu mere
și alte zvonuri dulci împărțite întotdeauna la noi

ne aranjam după nume a l i n a m a m a t a t a
în dezordinea alfabetului parezic
al atâtor duminici vocale din ultimul rând
la filmul în care niciodată nu aveam voie
să vorbim despre dragoste
semn că venus își creștea brațele
terminate mereu într-un cul de sac

ce cul e poemul acesta ai să spui mâine
să te aud am nevoie de o piele de șarpe
în apele rupte se zbate un pește îl împart pisicilor
și nu-mi rămâne decât să renasc violet
semnul întoarcerii in utero