Cutii cu iluzii
stau așezate pe rafturile pline de praf de stele
toți ceilalti au asistat
la nașterea milenară
a sentimentelor
ce se numeau iubire
numai noi eram plecați
în eter
căutând
Și bate ceasul, bate ora trezirii noastre drag popor!
Purtat-am valu eternității într-un pribeag și știrb umor.
Mă plimb pe străzi, pe alei și bulevarde fără-a simți măcar o vină.
Toți sunt
Și zile noi cu oameni vechi
Și oameni vechi cu zile noi.
Prin umbrele de pe karmă
Care-s voi și care noi?
Și trece armata prin țară
Ca ciuperca sub copac,
Dac-o fi viața amară:
La război! Ca
Lumini și umbre mă cuprind
Care e conturul ce mă pictează?
Demoni sau îngeri în mine aprind
Ce pictor oare mă visează?
Renasc al vremurilor val
Să șterg păcatul de pe urmă
Căci tu eși al
Privesc luciul murdar al apei sângerii
Îmi arunc visul...îți vei aminti?
Simt cum pe gâtul firav urcă-un fior
Ca o mână ucigașă îmbătată de-amor,
Simt cum vântul îmi cântă-n urechile surde
Și
Ultimul val al eternității apune,
Iubitul meu "fericirea"-i un nume.
Te văd pictat în tabloul ce atârnă în cui
Chipul meu, chipul tău...poate fi chipul oricui
Este chipul iubirii pierdute
Al
Abstract...
Regăsesc aceași lume ca și ieri: același parc, aceași stradă, același bloc,
același felinar și aceași lumânare care arde neâncetat...
Vezi tu...însă eu...eu văd că toate sunt la
Îmi risipesc avânturile astea de nebunie pe-un zâmbet sau două...
Renunț să mai gândesc,
poate primesc și eu tratamentul și devin ca ei.
Să ajung să mă plimb ca o mumie pe stradă
fără să simt,
Din abisul vieții îndepărtat,
De acolo aripile mi-au evadat.
Din mijlocul necunoscutului
Mi-a fost dată puterea cuvântului.
Din neantul Paradisului
Am căpătat credința visului.
Din centrul
Pe portativul notelor pătate
Stau neclintite umbre blestemate,
Pe sunetul vocal al vieții
Nu regăsești zâmbetul dimineții.
În refrenul dulce-al gândului
Nu poți simți magia
Parfum și flori pe masa goală,
Lumânări arse și parfum,
Trandafiri roșii și mult fum,
Pe masa goală...
Perdeaua trasă și flori de gheață,
O sticlă rece și mult parfum
E aburit, dar totuși
Un zâmbet filosofic pe cer soarele are
Și iar trec clipe, zile, ani...
Și eu tot călătoare.
Întunericul luminii de stele căzătoare
Se schimbă des si tot mai des
Tristețea-i trecătoare.
Eu
Pe treptele crăpate de la bloc
Mai trece rareori o umbră,
Și strada care duce către Port
A și uitat cum pasul meu se mișcă.
Și nici icoana nu mai e ce-a fost,
Și totul parcă nu mai are
Și poate mâine un nou apus de soare va răsări pe cer,
Și poate mâine voi fi cum am fost ieri,
Și poate vântul va mai bate…
Și poate mâine voi afla ce sper.
Și dacă ieri un mâine a fost
Prin viaducte mai circula un sange,un fluid dens si crud…
Ce pot sa construiesc in lupte si sa ucid cand fug?
Prin mintea prea atrofiata ce poti gandi?
Alergi,incerci sa scapi,te
Aud pașii apăsați cum calcă greu
Te regăsesc pe aceași stradă cu parfum de liliac,
Îți simt respirația la pieptul meu
Ești tu copile blestemat.
Te aud cum plângi și cum mă chemi…,
Te aud când
Sunt eu,nu am uitat de tine...
Doar că....
Vezi tu,când vreau să te revăd,ești pal,bolnăvicios...
Văd sângele cum cade adormitor...
Nu am ochi,nu am ochi să simt durerea...
Nu am mâini să pun
Nu ți-am dat nisip în palme,nu am scurs lacrimi la mal...
Am iubit o lume moartă și un înger de opal...
Nu am râs spre cerul moale,nu am uitat să te privesc
Lume moartă,lume mare,de ce oare
Paradis cu stele calde si un ocean de mari...
Iubire tu ma porti in palme cu mii si mii de sarutari...
Parfum de mai,parfum de flori
Si lanturi rupte...evadari...
Chip de oglinda,suflet lin si
A răsărit soarele însângerat
Încă o zi a egoului nemotivat,
Încă o zi pe malul mării,
Încă o filă in calea uitării.
Eu sunt în fata ta,iubite,
În fața hotarelor nemărginite,
În fața ironiei
Îți scriu să știi că te-am iubit și că am ținut la tine,
Că mi-a plăcut cât am trăit cu zâmbetu-ți lângă mine...
Îți scriu să știi că am plecat în pragul dimineții
...Ca să te las liber și clar
Lăsați-mă să mor!Lăsați-mă să mor,într-o clipită,
Să simt pămantul greu la capul vieții,
Să simt c-o rază caldă mă încălzește și că o floare din pământu-mi înfloreste...
Să simt cum adierea brizei
În marea tristă-ngândurată,
Lacrimile mi-se îneacă,
Gândul adie ușor,
În bătaia zilelor.
Sentimentele curg cald
În vulcanul de smarald,
Inimia mi-se topește
Ca o floare,ofilește.
Zâmbetul
Înger cu aripi de aur,
Tu alergi și speri în lumină,
Dar floarea cea pură nu-alină
Un suflet cu chip de balaur.
Ochii negrii și-acum
Mă ating în tăcerea cea mare,
Doar lacrima simplă