Sabău Emilia

Cutii cu iluzii stau așezate pe rafturile pline de praf de stele toți ceilalti au asistat la nașterea milenară a sentimentelor ce se numeau iubire numai noi eram plecați în eter căutând

Și bate ceasul, bate ora trezirii noastre drag popor! Purtat-am valu eternității într-un pribeag și știrb umor. Mă plimb pe străzi, pe alei și bulevarde fără-a simți măcar o vină. Toți sunt

Și zile noi cu oameni vechi Și oameni vechi cu zile noi. Prin umbrele de pe karmă Care-s voi și care noi? Și trece armata prin țară Ca ciuperca sub copac, Dac-o fi viața amară: La război! Ca

Lumini și umbre mă cuprind Care e conturul ce mă pictează? Demoni sau îngeri în mine aprind Ce pictor oare mă visează? Renasc al vremurilor val Să șterg păcatul de pe urmă Căci tu eși al

Privesc luciul murdar al apei sângerii Îmi arunc visul...îți vei aminti? Simt cum pe gâtul firav urcă-un fior Ca o mână ucigașă îmbătată de-amor, Simt cum vântul îmi cântă-n urechile surde Și

Ultimul val al eternității apune, Iubitul meu "fericirea"-i un nume. Te văd pictat în tabloul ce atârnă în cui Chipul meu, chipul tău...poate fi chipul oricui Este chipul iubirii pierdute Al

Abstract... Regăsesc aceași lume ca și ieri: același parc, aceași stradă, același bloc, același felinar și aceași lumânare care arde neâncetat... Vezi tu...însă eu...eu văd că toate sunt la

Îmi risipesc avânturile astea de nebunie pe-un zâmbet sau două... Renunț să mai gândesc, poate primesc și eu tratamentul și devin ca ei. Să ajung să mă plimb ca o mumie pe stradă fără să simt,

Din abisul vieții îndepărtat, De acolo aripile mi-au evadat. Din mijlocul necunoscutului Mi-a fost dată puterea cuvântului. Din neantul Paradisului Am căpătat credința visului. Din centrul

Pe portativul notelor pătate Stau neclintite umbre blestemate, Pe sunetul vocal al vieții Nu regăsești zâmbetul dimineții. În refrenul dulce-al gândului Nu poți simți magia

Parfum și flori pe masa goală, Lumânări arse și parfum, Trandafiri roșii și mult fum, Pe masa goală... Perdeaua trasă și flori de gheață, O sticlă rece și mult parfum E aburit, dar totuși

Un zâmbet filosofic pe cer soarele are Și iar trec clipe, zile, ani... Și eu tot călătoare. Întunericul luminii de stele căzătoare Se schimbă des si tot mai des Tristețea-i trecătoare. Eu

Pe treptele crăpate de la bloc Mai trece rareori o umbră, Și strada care duce către Port A și uitat cum pasul meu se mișcă. Și nici icoana nu mai e ce-a fost, Și totul parcă nu mai are

Și poate mâine un nou apus de soare va răsări pe cer, Și poate mâine voi fi cum am fost ieri, Și poate vântul va mai bate… Și poate mâine voi afla ce sper. Și dacă ieri un mâine a fost

Prin viaducte mai circula un sange,un fluid dens si crud… Ce pot sa construiesc in lupte si sa ucid cand fug? Prin mintea prea atrofiata ce poti gandi? Alergi,incerci sa scapi,te

Aud pașii apăsați cum calcă greu Te regăsesc pe aceași stradă cu parfum de liliac, Îți simt respirația la pieptul meu Ești tu copile blestemat. Te aud cum plângi și cum mă chemi…, Te aud când

Sunt eu,nu am uitat de tine... Doar că.... Vezi tu,când vreau să te revăd,ești pal,bolnăvicios... Văd sângele cum cade adormitor... Nu am ochi,nu am ochi să simt durerea... Nu am mâini să pun

Nu ți-am dat nisip în palme,nu am scurs lacrimi la mal... Am iubit o lume moartă și un înger de opal... Nu am râs spre cerul moale,nu am uitat să te privesc Lume moartă,lume mare,de ce oare

Paradis cu stele calde si un ocean de mari... Iubire tu ma porti in palme cu mii si mii de sarutari... Parfum de mai,parfum de flori Si lanturi rupte...evadari... Chip de oglinda,suflet lin si

A răsărit soarele însângerat Încă o zi a egoului nemotivat, Încă o zi pe malul mării, Încă o filă in calea uitării. Eu sunt în fata ta,iubite, În fața hotarelor nemărginite, În fața ironiei

Îți scriu să știi că te-am iubit și că am ținut la tine, Că mi-a plăcut cât am trăit cu zâmbetu-ți lângă mine... Îți scriu să știi că am plecat în pragul dimineții ...Ca să te las liber și clar

Lăsați-mă să mor!Lăsați-mă să mor,într-o clipită, Să simt pămantul greu la capul vieții, Să simt c-o rază caldă mă încălzește și că o floare din pământu-mi înfloreste... Să simt cum adierea brizei

În marea tristă-ngândurată, Lacrimile mi-se îneacă, Gândul adie ușor, În bătaia zilelor. Sentimentele curg cald În vulcanul de smarald, Inimia mi-se topește Ca o floare,ofilește. Zâmbetul

Înger cu aripi de aur, Tu alergi și speri în lumină, Dar floarea cea pură nu-alină Un suflet cu chip de balaur. Ochii negrii și-acum Mă ating în tăcerea cea mare, Doar lacrima simplă