Ruxandra Moholea

Despre \"munți care coboară sub noi\"! Despre munți care devin ape, dincolo de albastru, \"dincolo de dincolo\"... Un \"Tango\" que va parar el ruido del mar y el silencio del cielo hasta que el grito dentro de las venas va convertirse en unos alas.Que bonito sabes cantar!Voi a regresar para oirte de nuevo!

\"nu mai stiu sa-ti strig numele
caci ma tac greierii clipei in ruga lor
pentru viori despletite\"
Un început care mă face să simt cum \"mă tac greierii clipei\"...Tara mult mi-a plăcut cum le-ai găsit rost nou cuvintelor ăstora...Am să revin să-mi caut pulsul...despletit...

M-am reîntors pe meleagurile lirice :-) și te regăsesc mai luminoasă ca oricând.
Ei, copilul...Fie el și bătrân, își amintește de uterul mamei pentru că este singurul loc în care a simțit siguranță, singurul loc cald și ferit de răutațile lumii, de unde nebuni încearcă să-l scoată la soroc! Primul plânset e mai degrabă un bocet care marchează ruperea de \"sânul matern\".(a nu se citi denotativ!)\"Ziua vitregă\" este lumea nouă cu care trebuie să ne obișnuim dar care nu va înlocui niciodată pântecele unde \"soarele își lasă ultima rază în ovulul nopții\".
O revoltă?
Gând bun către tine,
Ruxandra

O oră de iubire echivalează aici cu prima lecție a alfabetului: \"vom semăna vocale\". În acelați timp surprinde ideea renașterii continue(și uite de unde și cromozomul :-)): sudoare născută din tăceri, tăceri născute din cuvinte, cercuri crescute din inima bisericii de piatră, plânsetul nopților născut din \"tine\", lumină născută din umbra albastră a lunii, poeme răsărite din vocale, nebuni născuți din iubire, iubire născută din nebuni...
Foarte plăcut...

\"dacă aș săpa șanțul acesta în cer cu picioarele
iar cerul scos l-aș aduce în casă
tot n-ai veni să zbori lângă masa mea
de scris de mâncat de tăiat capetele
zorilor\"

Este strofa care mă atinge cel mai tare, deși întreg \"gândul\" tău, adevăr grăiește. Nu vreau să îi stric farmecul, așa încât mă opresc doar...savurând-o.

\"eu rătăcesc printre cuvinte
ca să le văd înăuntrul\"- sunt atât de parșive cuvintele încât au dat naștere chiar și unor războaie. Tocmai \"înăuntrul\" lor te face să rătăcești.

Distanța între \"azi\" și \"mâine\" este uneori o prăpastie:
\"mâine să intri...
să domnești să râzi și să cânți în palatele mele\"

\"dar azi împarte cuvântul în două
să facem dragoste în miezul fiecărei vorbe\"- un soi de...\"răzbunare\". O taină a ta contra \"înăuntrului\" cuvintelor.

Gând bun,
Ruxandra

Ceea ce demonstrează că există în noi teama de a fi singuri! Ne căutăm sau ne desenăm sau ne așteptăm sau doar sperăm...Până atunci rămâne întorcerea spre \"celălalt\" care zace în noi și de care ne amintim când ne-am săturat să căutăm ,să desenăm, să așteptăm. Poate că totuși titlul nu e atât de nepotrivit...pe undeva e sinonim cu ideea \"atemporalului\"...

De ce oare cuvintele cunoscute sau sintagmele folosite des dunt considerate depășite? Oare nu sunt de fiecare dată altele când le rostește chiar aceeași persoană? Nu e la fel și cu zilele? Doar pentru că încep și se termină la fel(mă refer la partea...\"fizică\")nu înseamnă că sunt monotone.
Nu cred că există \"metaforă obosită\". Pentru că fiecare ascunde în spatele acesteia de fiecare dată altceva. Iar pentru tine, Madim, \"sufletul-copil\" sunt sigură că înseamnă altceva decât ar însemna pentru mine. Poate ar trebui să îi \"deschizi\" și să-l lași să plece \"spre sud\" o dată cu păsările! Se va întoarce.

Poezia îmi pare că se strânge treptat ca un melc în cochilie până la acel \"singură\".\"Umbra\", \"fântâna fără ape\", \"întunericul\", \"somnul veșnic\", \"tălpi dezvelite\", \"am obosit\", \"caut\", \"singură\", totul pare un \"popas\" în interiorul propriei ființe. Călătorul ești tu. E umbra care stă între tine și \"întunericul pământului\". Mă bucur să te regăsesc la fel.
A! Poezia este \"de azi\".Tocmai mi-am văzut și eu călătorul...

venită din munți, mă delectez cu prima poezie pe care o citesc pe site. ca de obicei, aparent simplă...Simt gustul merelor coapte...și al \"dăriurii necurmate tuturor lucrurilor\"...
gând bun,
Ruxandra

Merge la suflet!Atât de bine încât nu îndrăznesc să o tulbur cu vreun comentariu profan.
\"Duhule, rourează peste noi picăturile adevărului
în chipul limbilor de foc\".
Divin!

\"am întins brațele spre lume
din instinct
în piept o spaimă
învață să umble
neconvinsă de persistența cărnii
la capătul cel mai de jos
al spiritului\"

Pare primul contact cu lumea când mâinile sunt singurul mod de a o percepe. Ceea ce nu știm încă acum este că această mișcare este esențială pentru existență. Dualitatea materie spirit este incertă, chiar și în urma pipăitului constatativ. Mai târziu se va extinde, iar necredința își va cere tributul.(\"vreau să te pipăi și să urlu:Este!\")
Secvența a doua reia ideea, adâncindu-i sensurile prin \"cheile contorsionate\" care ar trebui să deschidă, în schimb, dau senzația de neputință.
Motivul lupoaicei(îl regăsesc destul de des în ultima vreme!), o sinteză între primitivism și putere, între forța de a pătrunde întunericul și instinctul animalic.
Secvența finală, rugăciunea propriu-zisă, e un soi de incantație, un crez care însoțește pășirea în lume, urletul lupului singuratic spre lumină.

Mi s-a părut interesant să ma joc cu \"Cheile contorsionate sau distorsionate\" ale poemului. Sper să nu fi încălcat vreo lege...
Gând bun,
Ruxandra

Întrezăresc o simetrie între \"ne tragem la sorți perechile\" și ultima secvență pe care o găsesc superbă!
\"prietene
prostituatele templului
poartă pe sâni
adevăruri simple
ne spun încă povestea
femeii în roșu
ce s-a dăruit
unui poet rătăcit
transformandu-i cuvintele
în camelii\"

Pe de altă parte, femeia în roșu poate fi o ipostază a vechilor muze și în același timp, parte a Poetului-Creator. Este filtrul din care ies în final, ca în urma unui act de procreație- cuvintele -Idei.
Plăcut.

citesc o altă dimensiune a fricii:
\"aștept de mult noaptea asta cu frici
un uriaș o măsoară cu palmele
și-mi spune că ai să vii
din toate direcțiile\"
Apare ideea unei înfruntări, pregătită de mult(\"aștept\") cu \"două descântece desculțe\", cu un colț de pâine, așteptând să \"strănute zorii\", într-un ritual de exorcizare.
Foarte plăcut.

geamăn al Firii
DeSpoT al propriului suflet
cântăreț cu vioară și arcuș
priceput la croșetatul vorbelor mari!

La mulți ani și din partea mea!
Ruxandra
Să nu uit, felicitări pentru realizarea acestei pagini!

Hellooooo!!!!!
Eu am impresia că altcineva își arată colții veninoși!Check again!Aștept citatele în care \"poetul\", în acest caz,poeta, este atât de...veninoasă. Mie mi se pare că am răspuns chiar obiectiv. Reamintesc măcar finalul comentariului adresat ilustrului Horia Patrascu, probabil suferind de mania persecuției:\"Poezia modernă nu trebuie citită și în nici un caz \"tradusă\", ea trebuie simțită!(evident, cu condiția să existe substanță!)
Dacă am oferit lămuriri, mă bucur și mai aștept provocări. Dacă nu, voi mai încerca. În ambele cazuri, gând bun!\". Unde sunt \"colții\", stimate domn?
În altă ordine de idei, nu am avut pretenția că textul este cu un mesaj poetic profund. Asta am simțit, asta am scris. Undeva adânc în mine există și rațiunea acestui poem, dar dă-mi, te rog, voie să nu-ți dezvălui intimitățile gândirii mele, mai ales la o așa reticență din partea receptorului. Repet invitațiile de mai sus, cu același gând bun.

\"am multe de la tine
dar mai ales cel de-al nouălea cer
și breteaua ruptă a unei ploi
câteva dezgoliri de mal
și multe învățături prinse cu agrafe
de zulufii trufiei mele
zestrea asta stă drept între noi
ne dă statutul de sfere
una în jurul celeilalte
gravitând
a dans a curgere a poftă\"


Îmi place tare mult această strofă!
Pare o \"lecție a demiurgului\" din care ai rămas cu esența!\"Dar mai ales al nouălea cer\".Între timp lucrurile s-au schimbat, \"iar tu devii doar un cârcel
de piciorul lui Dumnezeu\"
Mă opresc aici să nu stric farmecul...

M-a distrat copios \"experimentul\". recunosc că nu mi-a luast prea mult să îl scriu, dar este mai mult decât o amintire frumoasă. Ar fi bine să mai\"eziste\" așa ceva! Majoritatea textelor au fost chiar foarte reușite!
Gând bun,
Ruxandra

Marinela, mulțumesc pentru aprecieri, mă bucur să te regăsesc pe acest text, observ, puțin controversat.
Te mai aștept, oricând cu gând bun,
Ruxandra

Nu știu dacă viteza este caracteristică lecturii unei poezii. Oricât de \"grăbiți\" am fi, poezia reprezintă \"katharsis\". Prin urmare, nu poți citi și în nici un caz, înțelege o poezie, modernă sau nu în tramvai, la rând la pâine sau mai știu eu unde. \"Lectura în viteză\" înseamnă după mine non-lectură. Trebuie să ai timp să pătrunzi în text ca o cremă care hidratează peielea(îmi pare rău pentru lipsa de originalitate și pentru profanul acestei comparații!). Trebuie să ai răbdare cu ea ca și cu un copil pe care vrei să-l crești după principiile moralității etc.Răbdarea este cuvântul cheie pentru a descifra, pentru că poezia înseamnă taină, conotație, interpretare.Altfel, ea nu stârnește interes. Cu atât mai puțin dacă este transparentă.
Mulțumesc pentru semn și pentru apreciere.

E prima dată când am ocazia să aud și partea cealaltă a poveștii. Probabil că nu se mai gândește nimeni la cei care chiar nu au nici o vină. Sunt mult prea preocupați de a arunca mâța moartă în curtea vecinului și de a se disculpa sau acuza reciproc. Nu știu câtă literatură este aici, dar sentiment este cu siguranță. Sunt fapte cum spuneai, dar fapte care stârnesc ecouri numai în cei care sunt capabili să înțeleagă. Să ne fie rușine de părinți? Nu cred, nici dacă au greșit. Suntem responsabili doar de propriile fapte, prin urmare numai pe acelea le putem judeca. Părinților le suntem recunoscători,cel puțin doar pentru că existăm...
Gând bun și fruntea sus,
Ruxandra