Rosca Constantina

Te aștept de când m-am născut... De atâta așteptare nici nu mai știu dacă ai mai venit. Îți știu doar plecările tale, golul care-mi rămâne-n suflet și noaptea care mă-nconjoară... rece. Nu

I Curcubeul Fanatic Gîndește culorile. II Uitat de păcate Cireșul Înflorește Căscînd. III Soarele Spînzură Norii În păcate albe...

Motto: Dincolo de zarea gândului Se-ntinde graiul pământului... Hai, surprinde-mă!... Adu-ți gândurile-n poala mea pe umerii mei, în inima-ți cedată-n locație de gestiune 99 de ani și-o

În vălul unei primăveri nu poți ghici decât verdele nou al frunzelor ruginite odată într-un alt anotimp al nostru Fiecare clipă își are înflorirea ei înțeleaptă Numai noi, oamenii, ne avem

Mă cred un glob de sticlă moartă și-un bulgăre de nea pe gura grea, lucind, e spartă o spumă verde de aga. Un stol de puncte lucitoare pe brațe-mi stă, lipit ușor și mâna când ridic în

E greu să atârni de un ciob de hârtie colorată când știi că primăvara s-a strecurat, cuibărindu-se în spatele tău chiar dacă marea-ți trimite-n ajutor briza te fluturi în mici bucățele de

Am rostul meu acum mă duc să pasc în nemurire o rătăcire de haiduc și o cădere-n suflețire... Rămân în viață-acum când scriu, dar moartea parcă-i mai la pândă și are ochiul mort, mai

Un zîmbet mort și-o zăpadă de fluturi curajoși se ard pe lumina de lampă: sunt eu; gîndul miroase a lacrimi și - totuși - în raze mă risipesc să alint coaja verde a nucilor Întind mîna,

Gura lui mă privi cu buze blonde de spaimă. Numai ochii vorbeau întunecându-se sau luminându-se deodată. Îi sorbeam fiecare cuvânt, iar culoarea genelor alcătuia punctuația gramaticii universale.

Ai rămas bătrân ca trunchiul pătrat de pe ramura geamului înflorit în cuburi de gheață peste noaptea de Bobotează Dar ești la fel ca sentimentele mele plutind în eternitate, chiar dacă noi am

Îmi place să stau noaptea când este liniște să apăs pe clapele de fildeș ale zilelor umbrite de tristețe... Să alunec degetele pe corzile-ntunericului dându-i lumina melodiei, amintirea

Sufletul departe de luciditate și... gândul aproape de tristețe Toamna care există în mine definitiv, incomparabil și etern! Poate că vin din roșcatul acela din răzvrătirea verde, din

Să minți cu gura plină când pe buze zâmbesc pene de căprioară și-n urechi îți atârnă argint de figuri geometrice îmbătrânind carcasele masivelor bacoviene mici și neîntrebătoare întrebări ale

Cu oameni de nisip ce plâng și nasc oameni de sare s-a jucat soarele și...marea; o lacrimă mare de sare din oameni de nisip de sare curge pe pieptul omului de mare -un zeu

De multe ori am pășit urme albe în golurile întunericului, am călcat pur și simplu pe el, sadic, cu înverșunare. Eram undeva pe grinduri de roci albastre aruncate pe plajă. Dacă ziua

Mi s-a epuizat tăcerea de atîtea cuvinte, mă nasc de după gînduri și tot merg înainte de Hristos și de vînturi ce doboară -de pe cruce-, încet, o ocară... Atunci era noastră era nu mai

Mugind, cărările zburdă pe zorile de grohotișuri numerotate de la unu la infinit, iar calul face mătănii spumoase și colorate pe marginile prăpăstiilor în care se aruncase doar pentru o

Bună seara, dragul meu... Tu ce crezi? Crezi că sunt eu? Ce-ți trece prin mintea dragă Și prin ochii înțelepți? Dacă-ți arde tot de șagă Gândul meu e-n poziție de drepți! Sus se zbate o

Ne retragem în noi Ca doi zei-n lumină De-atâta greu suntem goi Și muncim într-o beznă Care-aduce-n visare Suferința molcomă Ne-amintim și ne doare O undă - azi - cam sodomă. Am crezut

Când n-o să mai fiu om n-o să mă mai usture gândurile iar tâmplele sufletului n-o să mai zvâcnească la simpla atingere a numelui tău... Când n-o să mai fie ieri, azi și mâine ochii n-o să