Poezie
Umbra
1 min lectură·
Mediu
Mă cred un glob de sticlă moartă
și-un bulgăre de nea
pe gura grea, lucind, e spartă
o spumă verde de aga.
Un stol de puncte lucitoare
pe brațe-mi stă, lipit ușor
și mâna când ridic în zare
el zboară mândru, gânditor.
O siluetă neagră fuge
îmi strânge mâna-n gândul ei
ademenind suflul ce suge
durerea-mi strâmbă în foi de tei.
Cutez pe soare să mă las
purtată de nisipul verde
iar când plutesc ca pe un vas
un melc mă prinde și mă vede
Eu mă-ascund de ochii triști
dar casa se sfărâmă-n valuri
și e și plajă și pietriș
pe dunga albă dintre maluri...
001233
0