Poezie
Nucul...
primăvara
1 min lectură·
Mediu
Un zîmbet mort
și-o zăpadă de fluturi curajoși
se ard pe lumina de lampă: sunt eu;
gîndul miroase a lacrimi
și - totuși - în raze
mă risipesc să alint
coaja verde a nucilor
Întind mîna, alunecînd
între ferestre adormite
de praf
Șterg astfel toate generațiile
nucilor înverzite de bătrînețe
E greu lemnul de miez
din palma mea
iar frunza s-a ușurat cu-n oftat
de dăruire între
părere de rău și fericire
Strîng în pumn toată
virginitatea naturii
atît de bătrînă și atît
de supusă
E oarecare înțelepciune
în repetarea ei sau
doar o resemnare?
001181
0